Home Moda Tendintele Modei Micuta rochie neagra care ascunde orice defect!

Micuta rochie neagra care ascunde orice defect!

Micuta rochie neagra care ascunde orice defect!
Andreea Catrina
Marţi, 08.09.2009

   Rochia neagra sau the little black dress este cea mai intalnita optiune in ceea ce priveste o tinuta eleganta, de ocazie, in randul femeilor de pretutindeni. Motivele pentru care majoritatea femeilor o au in garderoba sunt multe, insa ceea ce este cu adevarat interesant este ca acest tip de rochie pare ca are viata vesnica – de la Audrey Hepburn si al sau Breakfast at Tiffany's si pana la cele mai noi colectii ale designerilor de azi, rochita neagra continua sa apara pe podiumurile de prezentare, sa fie in tendinte si are locul ei bine pastrat in dulapul fiecareia dintre noi. Si daca cineva se mai intreaba inca "de ce", atunci cu siguranta nu a luat in calcul principalul avantaj al rochitei negre – se potriveste oricarei siluete si, in functie de croiala, poate ascunde chiar si cel mai neplacut defect al corpului unei femei.

 

    Solduri prea late – Nicio problema pentru micuta rochie neagra! Alege una intr-o croiala care sa iti sublinieze talia, sa iti puna in evidenta decolteul si linia gatului, dar care sa fie usor evazata, pentru a-ti ascunde orice defect al soldurilor. Lungimea trebuie sa fie sub genunchi, iar rochia fara maneci, pentru ca imaginea de ansamblu sa atraga privirile in partea superioara a corpului.

 

    Brate groase – Daca vrei sa le ascunzi, atunci in primul rand va trebui sa alegi o rochie cu maneci. Apoi, detaliile au si ele rolul lor, atragand vizual atentia in alte puncte decat cele cu probleme. O rochie deasupra genunchiului, cu maneci trei sferturi, poate oferi corpului tau un echilibru proportional si un efect vizual placut, mai ales atunci cand vrei sa ascunzi cateva kilograme in plus.

 

    Silueta micuta – Daca esti scunda si slaba atunci rochia potrivita pentru tine este dreapta, iar lungimea sa preferabil pana la genunchi. Acest tip de rochie alungeste vizual silueta, iar croiala cu talie inalta echilibreaza oarecum efectul. Nu neglija nici decolteul in functie de V pentru ca si acesta iti poate oferi cativa centimetri in plus, cel putin ca si efect vizual.

 

    Silueta plina – Doar pentru ca esti mai plinuta asta nu inseamna ca nu poti imbraca o rochie eleganta. Din contra, rochia neagra este perfecta pentru tine, mai ales daca optezi pentru una pana la genunchi, fara maneci. Alege de asemenea un model care sa sublinieze talia, pentru a-ti da mai multa incredere in tine.

 

    Umeri lati – Daca ai aceasta problema, atunci probabil ca stii deja ce te avantajeaza. Opteaza pentru o rochie pe un singur umar, intr-o croiala clasica, care sa echilibreze oarecum goliciunea partii superioare a corpului. Daca silueta iti permite, mergi pe o rochie mulata, dintr-un material usor elastic. Daca nu, alege o croiala clasica dreapta si eventual accesorizeaza-ti tinuta cu o brosa interesanta sau o esarfa.

 

    Talie prea subtire – In cazul in care vrei sa corectezi acest lucru, cele mai bune alegeri intr-o astfel de situatie sunt fie talia inalta, fie talia foarte joasa, ori o rochie care sa nu fie prevazuta deloc cu linia taliei. In felul acesta atentia va cadea in alte puncte decat cele pe care tu le consideri cu probleme. Alege o rochie scurta, care sa iti puna in evidenta picioarele, dar evita decolteul prea mare pentru a nu atrage atentia in partea superioara a corpului.

 

    Sani mici – Femeile cu sanii mici au tendinta de a se acoperi excesiv, pentru a nu lasa ca acest lucru sa se vada. Cu toate acestea, problema nu este rezolvata astfel. Chiar daca ai sanii putin mai mici, trebuie sa ai incredere in tine si in modul in care arati si sa nu iti fie teama sa porti decolteuri sau rochii fara bretele. Din contra, acestea din urma te avantajeaza chiar, daca optezi pentru croieli care prevad in dreptul liniei bustului niste volane sau suprapuneri din material, pentru un efect vizual de volum.



 




 




 


Newsletter