Home Mireasa Rochii Mireasa Rochia de mireasa care iti sculpteaza silueta

Rochia de mireasa care iti sculpteaza silueta

Rochia de mireasa care iti sculpteaza silueta
Andreea Catrina
Duminică, 23.05.2010
Numai o femeie care a fost mireasa poate sa iti spuna cat de complicat este uneori sa iti gasesti rochia perfecta, rochia la care ai visat dintotdeauna, acel model care sa se potriveasca personalitatii tale si in care sa arati superb, indiferent de micile defecte ale corpului tau.
Ne-am convins cu toatele pana acum, probabil, ca perfectiunea nu exista, ca femeile sunt frumoase fiecare in felul sau si ca, indiferent de forme si dimensiuni, fiecare are cel putin o parte a corpului pe care merita sa si-o puna in evidenta si cu care se poate mandri.

Tocmai de aceea astazi m-am gandit sa vorbim putin despre alegerea rochiei de mireasa , dintr-o alta perspectiva - aceea de a-ti puna in evidenta partile frumoase ale corpului si de a ascunde micile imperfectiuni - Pentru ca da, chiar se poate, o rochie iti poate sculpta silueta!

Silueta mignona

Micuta de inaltime, slabuta .... Ce mai, te incadrezi perfect in tiparele siluetei mignone, chiar daca sub aspectul tau de femeie plapanda se ascunde o personalitate foarte puternica! In acest caz, ar trebui sa fii puternica pana la capat si sa-ti alegi o rochie statement, o rochie care sa te reprezinte ca si personalitate si care sa imbratiseze formele delicate. Iti recomand doua variante din care poti alege - Fie o rochie cu design minimalist, voluminoasa, care sa-ti ajunga pana deasupra gleznelor, fie varianta clasica, care sa-ti alungeasca silueta.

In primul caz, efectul volumului in combinatie cu tocurile iti vor alungi vizual silueta si iti vor da un aer foarte tineresc si jucaus. In cel de-al doilea caz, silueta ta va fi alungita vizual prin designul si croiala rochiei, avand in acelasi timp posibilitatea de a crea un efect placut in cazul in care vei purta o pereche de cercei candelabru. Atentie insa, daca esti mignona, fereste-te de colierele la baza gatului!

 

Rosa Clara

Unique Brides

Silueta inalta, filiforma

Inalta si slabuta ... Chiar daca multe femei si-ar dori sa arate ca tine, tu tot esti nemultumita uneori. Ti-ai dori forme ceva mai pline si asta este de-a dreptul de neinteles pentru toate acelea care se chinuie luni intregi sa slabeasca cateva kilograme inainte de ziua nuntii. Dar nu-i nimic, designerii s-au gandit si la problema ta, iar rochiile din materiale suprapuse ori cu ceva mai mult volum sunt ideale pentru tine.

Daca visezi la o rochie gen printesa, atunci totul va fi perfect pentru tine, pentru ca un astfel de model ti se potriveste, si, in plus, daca alegi unul cu un design special in zona bustului, atunci poti sa creezi si un efect de volum. O astfel de rochie iti va pune in evidenta talia de viespe si bratele lungi si frumoase, iar efectul va fi absolut fabulos! Pe de alta parte, poti opta si pentru o rochie cu talie inalta. Iti va pune in evidenta intreaga silueta, iar formele tale vor parea mai voluptoase, daca alegi sa mergi pe stilul "bandaj".

Avangarde Brides

Sposa dell' Amore

Silueta androgina

Silueta androgina este usor de identificat printr-o forma a corpului mai mult dreapta, fara curbe, uneori cu spatele mai lat si soldurile inguste. In cazul in care te regasesti in aceasta mica descriere atunci stii deja ca pentru ziua nuntii ai nevoie de o rochie cat mai feminina, care sa te transforme intr-o adevarata lady. Variantele pe care ti le recomand sunt acelea ce presupun elemente decorative - franjuri, cristale, broderii, volane - in partea inferioara a corpului. Pentru partea de sus sunt recomandate rochiile cu bretele foarte subtiri ori chiar lipsa, pentru a-ti pune in evidenta spatele si bratele.

Rochiile pe care ti le propun azi sunt fie varianta din dantela si volane, fie cea cu franjuri. Ambele au in ele un aer usor retro, o frumusete si o feminitate aparte, ce aminteste de vremurile de demult.

Avangarde Brides 

Rosa Clara

Silueta mar

Silueta in forma de mar presupune un bust generos si o talie plina. Tocmai de aceea, daca esti una din posesoarele acestui tip de silueta, trebuie sa stii cum sa iti ascunzi cat mai bine talia si cum sa iti pui decolteul in valoare.

Te sfatuiesc sa alegi rochii cu decolteuri rotunde sau in v si cu un design pe cat posibil drept, dar nu care sa se muleze pe corp. In unele cazuri, poti apela si la rochii de tip sirena, dar numai daca acestea au talia mai inalta.

 

Unique Brides  

 La Novia

Silueta para

Este cea mai intalnita in randul femeilor si presupune de fapt ca trunchiul sa fie mai ingust decat partea inferioara a corpului - pe scurt, soldurile sunt zona cu probleme si ar cam trebui sa le ascunzi. Ei bine, o poti face cu ajutorul rochiei in doua feluri - fie alegi o rochie cu talie inalta, care sa cada usor evazat pe corp si sa iti ascunda zona soldurilor, fie alegi o rochie cambrata, dar cu un design liniar, care sa-ti alungeasca si modeleze optic silueta.

In orice caz, te sfatuiesc sa optezi pentru o rochie fara bretele, pentru a-ti evidentia linia gatului si bustul cat mai bine.

 Isa'Dorable

 

La Novia

 

 

Newsletter