Home Mireasa Machiaj mireasa Ghidul complet de alegere a rujului pentru machiajul de mireasa

Ghidul complet de alegere a rujului pentru machiajul de mireasa

Ghidul complet de alegere a rujului pentru machiajul de mireasa
Madalina Nazalu
Luni, 22.08.2011
Tendintele traseaza, in fiecare sezon, o paleta cromatica orientativa, care include atat nuante discrete de nude si alte pasteluri ingenue, cat si culori psihedelice, de la bombonuri la tonuri decadente de rosu senzual sau pigmenti de visiniu spre negru. Insa diversitatea si tentatia trendurilor nu sunt singurele variabile. Pune-ti in valoare frumusetea optand pentru nuanta corecta de ruj, care iti flateaza atuurile fizice si naturaletea.

Iata cei trei factori fundamentali in alegerea culorii potrivite pentru machiajul buzelor:

Asortarea rujului cu nuanta pielii

Culoarea pielii este un factor decisiv in alegerea nauntei de ruj potrivite. Un ruj prea deschis sau prea inchis pentru culoarea pielii tale iti poate conferi o paloare inestetica sau un aspect vulgar.

Pentru pielea deschisa,opteaza pentru un ruj rosu, pruna, ciocolatiu, moca si roz bombon.

Pentru pielea medie, poti alege rujuri maro deschis, bronz, caramel, cafe au lait, corail si fucsia.

Liv Tyler 

Kim Kardashian

Pentru pielea maslinie,se recomanda nuantele cu baza albastra de rosu, pecum visiniu, stacojiu, grena, dar si nuante intense de maro, precum ciocolata, sau un roz mat.

Asortarea rujului cu nuanta parului

Nuanta parului este complimentata de culoarea de ruj pentru care optezi.
Pentru parul blond
, alege roz, pruna, corail,mov si caramiziu.
Parul roscat este valorificat de nuante de bronz, aramiu, maro sau portocaliu tangerine, dar si nude mat sau bej.

Gwen Stefani

Emma Stone

In cazul parului saten, este indicat sa optezi pentru rosu deschis, roz sau lila, bej si cafe au lait.
Pentru brunete
, nuantele-vedeta sunt rosu sangeriu sau burgund, corail, fucsia, trandafiriu, burgund, pruna.

Selena Gomez

Eva Longoria

Asortarea rujului cu nuanta ochilor

Nuantele cele mai flatante pentru ochii albastri sunt roz si bej.
Daca ochii caprui sunt pusi in evidenta de rosu, maro sau roz (nuantele intense si indraznete sunt ideale pentru ochii caprui), culorile indicate pentru ochii verzi sunt portocaliul, rosul si maroul.

Ghid special: de ce factori trebuie sa tii cont in alegerea rujului pentru machiajul de mireasa?

Efectul fotografic

Pentru ca fotografia sa iti flateze trasaturile, este important sa alegi un machiaj adecvat momentului zilei.

Daca ceremonia are loc la amiaza, lumina naturala va estetiza tonuri cat mai naturale. Opteaza, prin urmare, pentru tonuri discrete de nude, rose-uri, trandafiriu, caramel, bej, café au lait.
Daca ceremonia se desfasoara seara, iti recomandam sa te orientezi catre nuante de ruj mai intense, precum ciocolatiu, piersica, rosu sau chiar stacojiu. 

  

Luminozitatea

Albul rochiei de mireasa va scoate in evidenta machiajul in tonuri mai intense decat cele pe care le alegi la proba de machiaj.

De aceea, este indicat sa alegi nuante mai deschise, iar luminozitatea conferita de culoarea alba le va intensifica pana la nuanta potrivita.


Un truc recomandat este sa porti alb la proba de machiaj, pentru a-ti face o idee cat mai adecvata despre aspectul final al machiajului. 


Pretiozitatea unor materiale precum satinul sau matasea reflecta lumina, de aceea este important sa nu optezi pentru gloss-uri foarte stralucitoare (efectul de gloss, amplificat de lumina, nu este flatant in fotografii).

Orienteaza-te, de preferinta, catre texturi mate, de altfel mult mai rezistente.


Tu pentru ce nuanta de ruj vei opta?

Newsletter