Home Cuplu Psihologia cuplului Cand sa minti si cand sa spui adevarul in cuplu?

Cand sa minti si cand sa spui adevarul in cuplu?

Cand sa minti si cand sa spui adevarul in cuplu?
Eva Pirosca
Sâmbătă, 30.06.2012
Minciuna in cuplu: cum o gestionezi? Cand este nociva, cand este indicata? Cum sa joci "adevar sau provocare" cu partenerul tau, ca sa ramai autentic, dar sa nu il ranesti inutil?

Cand sa minti in cuplu?

Sunt lucruri de care sa il feresti pe celalalt. Sa venim in intampinarea lui cu ce avem mai bun in noi. Iubeste si fa ce vrei, spunea Sfantul Augustin. Dar asta dupa ce invatam sa iubim. Atunci, poti chiar sa minti, daca prin asta il protejezi pe celalalt de ceva trecator din tine.

poza cuplu

Ce sa ascunzi de celalalt, deci? "Uneori, emotiile. Sa ascunzi nu este cel mai fericit termen... Poate sa il tii departe. De valul tau de emotii, pana cand trece valul. Adica uite, mi s-a intamplat. Luna trecuta, cand am revenit in Romania. (Mihaela, 26 de ani, locuieste si lucreaza in Anglia) M-am intersectat fara sa vreau cu fostul meu prieten. Ne-am despartit recent si inca ma iubeste. Eu am plecat, stii? Din relatie. Nu mai pot fi cu el.

Dar intalnirea m-a emotionat. Si cand l-am auzit insistand, cerandu-mi sa ma mai gandesc, pentru ca lui ii este dor de mine, apoi am aflat de problema cu mama lui, care s-a imbolnavit... I-am zis ca ma mai gandesc. Desi nu aveam la ce sa ma gandesc. Stiam si in timp ce ii spuneam, ca nu vom putea relua legatura. Nu vreau! Dar m-a luat valul atunci. Imi este drag si m-a sensibilizat in acele momente... Vezi, eu am gresit. I-am dat sperante aiurea. I-am recunoscut emotia de moment. Pe moment simteam ca vreau sa il vad fericit, ca imi vine sa il imbratisez... Dar trebuie sa ma tin tare, sa ascund emotia. Caci emotia mea de moment nu inseamna ce spera el!"

Cand sa spui adevarul in cuplu?

Atunci cand sunt lucruri esentiale. Fii autentic. Carl Rogers, intemeietorul psihoterapiei centrate pe persoana, spune la un moment dat cam asa: fii autentic cu privire la sentimentele tale. De unde stim ce sunt sentimentele? Pai, gandeste-te la o experienta pe care ai trait-o. Povesteste-mi despre ea.Care este lucrul pe care iti vine cel mai greu sa il exprimi sau sa il recunosti?... Acela este un sentiment.

Cu astfel de lucruri este indicat sa fim sinceri, in relatie. Cu cele mai complexe si autentice trairi din noi. Cu cele care dureaza si care isi pun amprenta pe relatie. Nu cu emotiile, care sunt volatile si imprevizibile.

poza cuplu in pat

Adina (23 de ani) ne da un exemplu: "La un an dupa despartirea urata de un baiat cu care am fost multa vreme impreuna, mi-am dat seama, intr-o noapte, ca nu l-am iertat. Ca ii port resentimente. Mi-a fost atat de clar! Si ca trebuia sa ii spun (noi nu mai comunicam defel), ca sa ma pot elibera. Asa ca i-am trimit un mail: Bogdan, nici acum, dupa atata timp, eu nu te-am iertat pentru faptul ca ai pastrat calculatorul si monitorul de la tatal meu, cu atata nonsalanta. Ca si cand era al tau.

Nu te simti atacat, ca nu vreau sa te atac. Suntem si in post si imi pica tare aiurea sa vad in mine ca urasc. Nu este un cuvant exagerat. Nu o spun cu patos. Acum, cel putin. Ti-o comunic pentru ca te priveste si pe tine - orice ai contraargumenta! Este si problema ta, ai si tu o contributie, nu iese fum fara foc. Nu ma contrazice din principiu, nu avem castigatori in discutia asta...

Nu este o fericire sa port in mine resentimentele. M-as scutura de ele daca as putea. Te urasc si nu pot sa te iert, iar asta imi impovareaza sufletul. Cu bine, Adina.

Adevar sau provocare in cuplu: Cand inseli cu fapta

"N-ar fi trebuit sa ii spun. M-am pripit. (Florin, 40 de ani, sot si tata) Eram insurati de 6 ani la momentul ala, acum avem deja 11 ani. Mihai avea nici 2 ani. Eu am fost un an plecat in Norvegia, cu o bursa doctorala. Eram destul de singuratic acolo. Imi era tare dor de familie, de ea, de copil, de caldura caminului, de a nu fi singur... Intr-o seara, m-am intalnit din senin cu o tipa din tara, pe care o stiam cat de cat, facuseram un curs de resurse umane impreuna. Era pentru o saptamana in acelasi oras cu mine. Am baut un pahar impreuna, ma bucuram sa vorbesc cu cineva, se simtea si ea bine, vedeam.

poza cuplu suspicios

A venit pe la mine sa vada camera. Nici nu mi-am dat seama ca instinctele mele sexuale erau atat de avide si ele, iar tipa nu avea niciun stres. Pana la urma nu am putut sa insel... nu pana la capat. Am rugat-o sa plece, dar eram tulburat. Nu ne-am mai vazut, a mai sunat ea, dar m-am abtinut. Dar mi-a fost atat de greu... atunci, in seara aia. Pentru ca fizic eram lipsit si de o atingere umana, daramite de sex. Si sunt un senzual, recunosc.

Oricum, am fost bucuros si mandru de mine ca am rezistat unei asa ispite, ca am fost cat pe ce, dar am gonit-o. Si cand m-am intors acasa, i-am povestit Andreei (sotiei mele). Mare greseala. Ea nu a fost asa incantata... Faptul ca am inceput ceva, ca am fostla un pas sa o insel, a atarnat mai mult. Am avut o relatie tensionata vreo luna atunci si nici azi nu m-a iertat. Imi aminteste si imi spune ca nu mai poate avea incredere in mine.

Cred ca este slabiciunea ei. Este foarte fragila si neincrezatoare. Dar daca eu eram mai intelept, stiam din timp. Nu era nevoie sa ii spun. Nu a insemnat nimic pentru mine."

Adevar sau provocare: Cand inseli cu inima

"Astazi despre asta vorbeam cu un client, la terapie". Carmen este terapeut de peste 10 ani. "Sa il numim Mihai. Sa zicem ca Mihai este profesor universitar. El este un caracter sensibil si moral, este lucid, constient de el. Are acasa doi copii de care este indragostit si o sotie pe care o iubeste. Dar careia ii ascunde ceva. Ca este indragostit de mai bine de 3 ani de, sa zicem, o studenta de-a lui.

poza cuplu romantic pupa pe frunte

Au avut si o relatie. Au scurtcircuitat-o, pentru ca au hotarat sa isi vina in fire. Vrea sa isi protejeze familia. Dar este indragostit in continuare de ea. Are un vulcn stins in el, care incepe sa faca bulbuci, la un email sau la un telefon de la ea. El nu o mai inseala pe sotia lui cu fapta, dar o inseala cu inima. Cum ar trebui abordata situatia asta?... El nu are toata inima in casnicie, desi a promis ca o daruieste numai sotiei lui. Si poarta mereu secretul lui cu el. Simte ca nu este complet dedicat. Nu este in nicio zi sincer in casnicie."

Adevar sau provocare: Cand nu inseli

"De atata dragoste, ai tendinta sa nu-i ascunzi nimic. Sa ii impartasesti tot ce-ti trece prin cap, fiindca te astepti sa inteleaga orice si sa aprecieze onestitatea. Chiar si cand ii spui ca ti s-au scurs ochii azi, la plaja, dupa noul vecin! Dar ca tu nu te gandesti la el, pentru ca esti atat de indragostita de iubi al tau si ai discernamant si tocmai de asta ii povestesti, ca el sa vada ca poate avea incredere in tine..." Melania este sotia lui Aurel si rade atunci cand povesteste.

poza cuplu se cearta

"Este povestea unor prieteni si este reala. Dragii mei, nu va aruncati in marturisiri! Ca doar nu suntem Alba ca Zapada la suflet! Avem impulsuri, instincte, oricatil iubesti pe celalalt. Te impotrivesti, vezi tu ce faci, cum te ajuta sentimentele tale sincere, dar asta ramane in tine. Tu lupti cu tentatiile, nu te duci sa ii dai celuilalt raportul. Ca nu il faci sacul tau de gunoi!

Daca trebuie sa ii spui cuiva, du-te la o prietena in care ai incredere. La psiholog, daca nu intelegi de unde vine. Si daca te simti vinovata, du-te la duhovnic! Pana si el o sa-ti spuna ca ai procedat corect! De ce sa il tulburi pe celalalt aiurea, ca ai avut tu ceva senzatii fizice cand a trecut vecinul in slip prin fata ta si ti-a aruncat o privire? Ai innebunit?! La duhovnic duci asta, sa te simti cu constiinta impacata si sa revii in relatie cu ce este mai bun si mai curat in tine. Nu cu gunoiul."

Tu ce crezi? Cand este mai indicat sa minti si cand sa spui adevarul, in cuplu?

Newsletter