Home STIRI STIRI Vino cu iubitul in Piata Constitutiei! Se da startul Salonului Auto Moto!

Vino cu iubitul in Piata Constitutiei! Se da startul Salonului Auto Moto!

Vino cu iubitul in Piata Constitutiei! Se da startul Salonului Auto Moto!
Raluca Cristea
Marţi, 02.04.2013
Bucuresti, 2 aprilie: au ramas putine ore pana la deschiderea oficiala a Salonului Auto Moto Bucuresti in Piata Constitutiei, miercuri, 3 aprilie, orele 12.00. Deopotriva, organizatorii si expozantii fac ultimele pregatiri pentru a intampina vizitatorii.

Reprezentantii celor 19 marci auto (Abarth, Chevrolet, Citroen, Fiat, Ford, Honda, Hyundai, Isuzu, Jaguar, Jeep, Kia, Lancia, Mazda, Mitsubishi, Opel, Peugeot, Range Rover, Suzuki, Volvo) si 5 marci de motociclete si scutere (Aprilia, Ducati, Honda, Kawasaki, Triumph) vor intra in competitie pentru atragerea clientilor, prin oferte pregatite special pentru vizitatorii Salonului Auto Moto Bucuresti.

Asadar, spune-i iubitului tau ca, de miercuri pana duminica, are ce vedea in Piata Constitutiei. Sau, si mai bine, invita-l chiar tu la Salonul Auto Moto Bucuresti!

Premiere, noutati si oferte surpriza vor fi prezente in toate standurile expozitiei, atat in zonele de expunere a dealerilor auto si moto, cat si in zonele de servicii, tuning si accesorii.

Astfel, printre vedetele prezentate de partenerii Opel , in premiera la Salonul Auto Moto, se numara Opel Mokka, SUV-ul subcompact al marcii si singurul al unui producator german in acest segment, ca si Opel ADAM, singurul model mini lifestyle proiectat, dezvoltat si construit in Germania. Cateva dintre variatiile practic nelimitate ale modelului Opel ADAM pot fi vazute incepand cu 3 aprilie la Salonul Auto. Opel ADAM trece dincolo de ierarhia clasica a dotarilor, fiind disponibile mai multe niveluri de personalizare, incepand cu 3 "universuri". Acestea indica stari de spirit diferite - ADAM JAM (funcky), ADAM GLAM (sic) i ADAM SLAM (sportiv).

Citroen aduce o premiera nationala prin modelul DS3 Cabrio, in timp ce modelele Chevrolet Camaro Cabrio si Mazda 6 sunt prezentate in premiera la SAM.

Motoboom va prezenta anul acesta, in premiera nationala, ultimele modele de motociclete de la : Aprilia (RSV4 APRC Factory ABS), Kawasaki (Z1000 SE , Z800 ABS, ZX636 Ninja ABS, ZX300R Ninja) Triumph (Trophy SE ABS, Explorer XC ABS, Street Triple 675 R ABS, Rocket RIII Roadster).

Motor Side se prezinta la Salonul Auto Moto cu atv-uri si side-by-side-uri de la Polaris si ArcticCat si expune, in premiera la SAM, noul model 2013 Polaris Scrambler XP 850 H.O. (850 cmc / 77CP, servodirectie, amortizoare FOX etc).

Acestea sunt doar cateva dintre surprizele pe care vizitatorii le pot afla in standurile expozantilor. Si nu numai atat, organizatorii Salonului Auto Moto Bucuresti au pregatit, in mod special pentru aceasta editie, multe concursuri cu premii, spectacole live care vor aduce pe scena peste 50 de artisti romani, precum si sesiuni foto sau autografe cu invitati speciali din lumea automobilismului si showbiz.

Astfel, in noaptea de vineri spre sambata, pe Bulevardul Libertatii, isi vor ocupa locurile rezervate masinile deosebite din toata tara, din categoriile sport, luxury, old timer, tunate, etc, pentru a participa la concurs pentru titlul de "Best Car of Show", desemnat pe baza votului vizitatorilor Salonului Auto Moto Bucuresti. In mod similar, posesorii de motociclete deosebite vor intra in concurs cu motoarele lor, pentru titlul suprem "Best Moto of show", in baza votului vizitatorilor.

Si frumoasele hostese vor concura pentru a intra in gratiile vizitatorilor si a castiga dreptul de a urca pe podium pentru titlul de "Miss hostess Salonul Auto Moto".

Noaptea alba a comunitatilor auto si moto, sambata spre duminica, cu foc de tabara si muzica folk, fara amplificatoare audio, va reuni pe toti pasionatii de masini si motoare, atat vizitatori, cat si expozanti. Iar in zilele de sambata si duminica, pe Bulevardul Libertatii vor avea loc demonstratii de cascadorie moto.

Printre invitatii speciali de la Salonul Auto Moto se vor numara si campionii nationali de raliuri Bogdan Marisca, Sebastian Itu si Daniel Ungur. Pilotii Napoca Rally Academy vor oferi autografe fanilor si se vor intrece cu acestia pe simulatorul de Formula 1.

Deschiderea oficiala a Salonului Auto Moto Bucuresti va prilejui si lansarea sezonului 2013 a Competitiei Dunlop Romanian Superbike. Cupa Dunlop Romanian Superbike este singura competitie romaneasca de motociclism viteza ce se desfasoara exclusiv pe circuite profesioniste, precum SERRES, Hungaroring, Slovakiaring, Panoniaring sau Brno, iar din 2013 si pe circuite romanesti profesioniste. La eveniment va fi prezent Ionut Mistode, campionul de la clasa Superbike.

De asemenea, in zilele de 6 si 7 aprilie pe bulevardul din fata Palatului Parlementului se va organiza un circuit de carting, cu intrarea gratuita pentru vizitatorii Salonului Auto Moto Bucuresti.

Bulevardul Unirii va deveni o parcare pentru masinile vizitatorilor.


Ne vedem acolo!


Newsletter