Home Nunta Organizare nunta Top 5 deserturi perfecte pentru nunta ta !

Top 5 deserturi perfecte pentru nunta ta !

Top 5 deserturi perfecte pentru nunta ta !
Louise Tanase
Marţi, 13.11.2012
Timpul trece, nunta se apropie cu pasi iuti si trebuie sa va ocupati de ultimele detalii. Alegerea desertului perfect pentru nunta voastra este foarte importanta, mai ales ca este cel responsabil cu indulcirea invitatilor inainte de momentul in care veti taia tortul miresei. Karena va ofera 5 idei pentru un desert perfect la nunta.

Meniul pentru nunta este unul dintre cele mai importante aspecte ale nuntii, de aceea nu este usor sa hotarasti ce anume va fi servit in noaptea cea mare. Unul dintre elementele esentiale ale meniului este, fara indoiala, desertul. In cazul in care vreti sa serviti nuntasilor ceva dulce deosebit, in acelasi timp gustos si prezentabil, Karena va ofera cinci idei de deserturi frumoase si delicioase pentru nunta.

Invitatii vostri vor fi placut impresionati, indiferent ce veti alege. Nu excludeti nici varianta de a servi toate deserturile pe o masa speciala, insotite poate de bomboane fine, un platou de fructe proaspete si o fantana de ciocolata, dand astfel posibilitatea fiecarui nuntas sa isi aleaga orice doreste.

 Bufet deserturi nunta

Macarons la nunta ta?

Macarons sunt, poate, unele dintre cele mai cunoscute, apreciate si frumoase deserturi frantuzesti. Aceasta prajitura s-a nascut in Italia, in 1533, cand a fost pentru prima oara creata de catre bucatarul Catherinei de Medici, pe vremea cand aceasta era casatorita cu Ducele d'Orleans, care in 1547 a devenit rege al Frantei, insa la acea vreme macarons aratau ca un simplu biscuit. Abia in secolul 20, macarons au fost recreate in aceasta forma, cand cofetarul Pierre Desfontaines a avut ideea sa puna si o crema intre cele doua capace si sa le lipeasca. De atunci, macarons sunt cele mai bine vandute prajituri din cofetariile franceze.

Culorile in care pot fi gasite, de la cele mai tari la culori pastel, precum si varietatea de arome, fac din macarons un desert deosebit de fin, dar si foarte decorativ pentru nunta voastra.

 Macarons

Cheesecake pentru invitatii vostri la nunta?

Cheesecake este unul dintre cele mai dorite si apreciate deserturi din ultima vreme. Textura sa cremoasa, usoara si blatul crocant si aromat fac din cheesecake o prajitura pe care o savureaza cu placere si cele mai pretentioase persoane. Cheesecake se prepara in mai multe variante, cu topping de smantana sau caramel, cu fructe de padure sau chiar cu ciocolata.

Desi este considerat un desert traditional american, tipic newyorkez de catre unii, trebuie sa stii ca originea lui, este europeana si este veche de aproximativ 4000 de ani, fiind unul dintre deserturile foarte apreciate in Grecia Antica. Poti alege cheesecake pentru desertul nuntii tale fara grija, indiferent daca tema nuntii tale este rustica sau eleganta, deoarece prezentarea acestui desert este foarte versatila.

 Cheesecake

Tarte cu fructe pentru o petrecere de nunta dulce?

Tartele cu fructe sunt perfecte pentru orice nunta, in orice anotimp si in orice stil. Tartele cu fructe reprezinta un desert versatil, usor si indragit de toata lumea. Fructele pot fi exotice sau de sezon, de un singur fel pe toate tartele, de mai multe feluri, sau chiar bucatele din diferite fructe aranjate pe aceeasi tarta. Invitatii le vor gusta cu mare placere, indiferent de alegerea voastra.

Crema tartelor poate fi aroma voastra preferata sau cea clasica de vanilie. Pentru tarte mai deosebite, mai ales daca alegeti o tema de toamna, acestea pot fi decorate cu miez de nuca. Nu uitati ca aproape orice culoare ar constitui tema nuntii voastre, ea poate fi regasita, cu ajutorul fructelor ori a gelatinei si pe tartele voastre preferate.

 Tarte cu capsuni

Briose elegante si colorate pentru o nunta asemenea?

Briosele, sau cupcakes cum li se mai spune in ultima vreme, reprezinta o alegere buna ca si desert pentru nunta. In cazul in care veti avea tortul format din briose, puteti considera ca este tema desertului. Comandati multe tipuri de briose pentru desert, care sa fie diferite ca aroma si design de cele care compun tortul miresei.

Fiecare invitat isi poate alege una sau doua briose de pe un platou asezat in centrul fiecarei mese, ori poate sa primeasca o briosa alaturi de felia de tort, asezate impreuna pe o farfurie. Briosele pot fi acoperite cu glazura deasupra sau imbracate in fondant ori martipan, pot fi acoperite cu decoratiuni realizate din zahar ori martipan sau chiar cu fructe, pot avea sau nu umplutura din crema.

 Cupcakes

Spume si creme la pahar pentru o nunta in stil dulce, dulce de tot

Un desert inedit, savuros si colorat poate fi servit in pahar, spre amuzamentul si incantarea nuntasilor tai. Cremele cu diverse culori sau arome, spumele de fructe, ciocolata, frisca sau chiar serbetul, pot fi prezentate invitatilor la nunta voastra in pahare la alegerea voastra. Fie ca alegeti pahare elegante de martini sau cupe largi de sampanie, fie ca alegeti pahare scunde pentru whisky sau pahare elegante de cognac cu sau fara picior, deserturile-crema vor fi foarte apreciate.

Un avantaj extraordinar al acestui desert original pentru nunta este ca in acelasi pahar cu crema puteti combina mai multe gusturi, astfel ca fiecare nuntas sa isi poata regasi aroma preferata, fie ca este vorba despre fructe, vanilie ori ciocolata. Culorile pot fi combinate delicios pentru un efect vizual exceptional.

 Creme la pahar

Voi ce desert o sa alegeti pentru nunta voastra in afara de tortul miresei?

Newsletter