Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe... X
Karena
AUTENTIFICA-TE CREEAZA CONT Conecteaza-te cu Facebook

Tendinte in machiaj si coafura pentru miresele din 2021

Nu te-ai gandit inca la machiajul si coafura pe care le vei purta la nunta ta? Ei bine, atunci ai timp sa testezi noile tendinte de anul acesta. La fel ca in cazul rochiilor de mireasa sau al designului spatiului in care se va desfasura nunta, tendintele din zona machiajului si a coafurilor de anul acesta mizeaza pe naturalete si simplitate. Iata ce trebuie sa stii pentru a straluci in cea mai frumoasa zi din viata ta.

Farmecul discret al unui machiaj natural

In ceea ce priveste machiajul pentru miresele anului 2021, exista o regula simpla: cu cat e mai natural, cu atat e mai bine. Putin iluminator, blush, un fard de pleoape in nuante discrete si niste ruj si vei obtine un machiaj cat se poate de rafinat pentru aceasta zi speciala. Daca optezi pentru acest machiaj natural, vorbeste cu medicul tau dermatolog din timp pentru a-ti recomanda cele mai bune tratamente si produse astfel incat in ziua nuntii tenul tau sa arate minunat. Detalii aici !

Accente

Daca totusi iti doresti un machiaj spectaculos pentru ziua nuntii, opteaza pentru a pune in evidenta un singur element. Fie alegi sa iti pui in valoare ochii, folosind tus sau o gama de farduri in nuante complementare culorii ochilor, fie iti scoti in evidenta buzele cu un ruj intr-o nuanta puternica. Ar fi preferabil sa eviti sa accentuezi si ochii si buzele. Chiar daca este vorba despre nunta ta, cu siguranta nu vei vrea sa pari exagerata.

mire si mireasa

Cosmeticele potrivite

Ca sa nu provoci un dezastru de proportii, orice fel de machiaj ai alege pentru nunta ta, evita sa folosesti in ziua cea mare produse noi pe care nu le-ai testat in prealabil. Poti avea surpriza neplacuta a unei reactii alergice. De asemenea, indiferent de sezon, ca sa fii sigura ca nu trebuie sa iti retusezi machiajul din ora in ora, alege formule rezistente la apa.

Coafuri lejere

Vremea cocurilor formale date cu sticle intregi de fixativ a apus. La fel ca in anii trecuti, tendintele din 2021 iti propun coafuri casual, cu un aspect boem. Buclele lejere, impletiturile care par nefinisate si cozile dezordonate sunt in voga anul acesta. Cel mai probabil vom vedea mai des ca niciodata mirese pasind in biserica purtand parul desfacut pe sub voal. Nu trebuie sa iti fie teama sa alegi o astfel de coafura foarte simpla sau sa iti lasi parul desfacut, nimic nu este mai frumos decat o femeie increzatoare in farmecul ei natural.

Volum si in rochie, si la par

Rochiile de mireasa care se poarta anul acesta vor miza si ele pe simplitate. Detaliile care vor face diferenta se bazeaza pe jocuri de volum, in special la maneci. Gandeste-te la maneci bufante din organza sau volane XXL in jurul bratelor. Daca acesta este si modelul pe care te-ai gandit sa-l porti la nunta ta, atunci cel mai potrivit este sa alegi o coafura cu mult volum, inspirata din tendintele anilor 1960. Indiferent ca ai parul lung sau vrei o tunsoare bob, da-i parului tau volum! Va fi detaliul care te va scoate in evidenta, fara sa fie nevoie sa te incarci cu o multime de accesorii extravagante.

Impletituri delicate

Daca ai o personalitate foarte feminina si ai optat pentru o rochie de mireasa delicata, fluida, atunci la capitolul coafura poti alege o impletitura delicata. Fie ca iti impletesti tot parul, fie ca alegi doar un detaliu, de exemplu, o coronita din impletituri, aminteste-ti ca aceasta coafura trebuie sa para cat se poate de naturala. Evita, asadar, sa adaugi agrafe sau foarte mult fixativ.

Asadar, indiferent ca vorbim despre rochii, machiaj sau coafuri, tendintele anului 2021 te invita sa iti pui in valoare frumusetea naturala si sa privilegiezi emotia autentica in defavoarea unei artificiale puneri in scena.

Sursa foto: Unsplash.com

Toate articolele din Organizare nunta
Nu exista comentarii pentru acest articol. Fii prima care isi spune parerea!

Cauta furnizori de nunta in orasul tau

Linkuri recomandate

Mireasa Perfecta

Destinatii luna de miere Europa

Destinatii luna de miere Europa

Doar cand spui „luna de miere” te duce cu gandul la dulceata si incantare,
MAI MULT

Rochii de ocazie pentru mirese

Rochii de ocazie pentru mirese

Veti fi mireasa! In cele din urma, visurile vi s-au implinit! Fantastic! Dar
MAI MULT

Modele de verighete antistres

Modele de verighete antistres

Stresul reprezinta un factor care ne afecteaza aproape fiecare zi, insa cu atat
MAI MULT

Ambiţie nemărginită pentru a fi mireasa perfectă

Ambiţie nemărginită pentru a fi mireasa perfectă

,,Dacă vrei, poţi!” este o veche zicală românească, ce se potriveşte de
MAI MULT

Diva Hair

3 combinații zodiacale care nu sunt făcute să reziste până la adânci bătrâneți

3 combinații zodiacale care nu sunt făcute să reziste până la adânci bătrâneți

Toate femeile au avut, la un moment dat,
MAI MULT

De ce insala femeile: motive in functie de zodie

De ce insala femeile: motive in functie de zodie

Infidelitatea poate avea la baza foarte multe motive: de la razbunare,
MAI MULT

Părul de sticlă, tendința HOT a noului sezon

Părul de sticlă, tendința HOT a noului sezon

Mai întâi a fost glass skin sau pielea de sticlă, un trend coreean
MAI MULT