Home Nunta Organizare nunta Soacra ta, prietena ta - sfaturi pentru o viitoare nora

Soacra ta, prietena ta - sfaturi pentru o viitoare nora

Soacra ta, prietena ta - sfaturi pentru o viitoare nora
Louise Tanase
Sâmbătă, 12.06.2010

Ai intalnit iubirea vietii tale, aveti o relatie frumoasa si intentionati sa va casatoriti. Toate bune si frumoase pana cand cineva te intreaba despre viitoarea soacra. Ti se inmoaie picioarele si incepi sa te gandesti la doamna aceea mai in varsta, pe care probabil ai vazut-o de cateva ori, si care, in curand, va fi mama-soacra? Poate ca ai dreptate. Iar daca esti prea relaxata in privinta asta si ti se pare ca mama iubitului tau este o dulceata de femeie, asteapta si o sa vezi.

Razboiul intre soacre si nurori a inceput probabil de la Eva (banuim ca ea a fost prima soacra, din moment ce ea este prima mama de baieti) si nu se va sfarsi niciodata. Sa nu crezi ca soacra ta este cea mai rea din lume si, mai ales, sa nu crezi ca tu vei fi o soacra "altfel". Nici o mama din lume nu va considera ca o alta femeie va fi mai buna decat ea pentru fiul ei si nici o femeie nu va accepta prezenta mai mult sau mai putin invaziva a altei femei in casa ei si, mai ales, in viata sotului ei.

 

Totusi, razboiul poate fi evitat cu conditia ca ambele parti sa faca un mic efort si chiar cate un compromis in acest sens. Iar tu, ca viitoare nora, ar trebui sa incerci sa pornesti cu dreptul in aceasta relatie.
Sfaturile de mai jos incearca sa se constituie intr-un ghid pentru viitoarea nora, dar pot fi foarte bine urmate si de catre viitoarele soacre. Asa cum am mai spus, eforturile trebuie conjugate.

 

 

 


1. Incearca sa o cunosti


Inca de la primele intalniri, incearca sa o cunosti pe mama iubitului tau, nu ca pe o viitoare soacra, ci ca pe o femeie care ti-ar putea deveni prietena. Incearca sa o asculti mai mult decat este obisnuita sa fie ascultata si pune-i multe intrebari referitoare la copilaria ei, la viata ei profesionala, la pasiunile si hobby-urile ei. Poti chiar sa o rogi sa iti arate fotografii din tinerete si sa iti povesteasca despre locurile si persoanele surprinse de aparatul foto. Nu uita sa o intrebi si despre copilaria iubitului tau. Cu siguranta ii va face mare placere sa te vada interesata de ea, fiul ei si familia din care te pregatesti sa faci parte.

  


2. Respecta-i sentimentele

 

Desi tie ti se pare de la sine inteles, soacra ta are nevoie sa o reasiguri, prin vorbe si mai ales prin fapte, ca nu incerci sa ii furi baiatul. Nu incerca sa o indepartezi de fiul ei, nu incerca sa o critici de fata cu fiul ei, nu ii spune niciodata ca este o mama exagerata si mai ales, nu ii critica odorul. Nu uita ca ea a fost mama iubitului tau cu mult inainte ca tu sa existi in viata lui, prin urmare are dreptul la respect din partea ta si a fiului ei. Atunci cand stii ca viitorul tau sot are un program cu mama lui, nu incerca sa le impui prezenta ta si nici nu le schimba respectivul program. Asta nu va face decat sa ii lase viitoarei soacre impresia ca incerci sa o elimini din viata lui.

  


3. Socializati impreuna


Fie ca o inviti la o sesiune de shopping, la restaurant sau la o piesa de teatru, important este sa o faci sa inteleaga ca tu vrei sa te apropii de ea si ca nu o vei indeparta din viata voastra. Pregatirile pentru nunta, de exemplu, pot fi un pretext foarte bun sa o faci sa se simta implicata. Daca esti mai timida sau pur si simplu prezenta ei te timoreaza foarte tare, o poti invita alaturi de voi si pe mama ta. Vazandu-le impreuna, iti va fi mai usor sa intelegi diferenta de varsta intre tine si ea, si chiar diferentele de opinii sau gusturi. Sa nu mai vorbim ca mama ta poate foarte usor sa dezghete atmosfera, devenind un liant intre tine si soacra ta.

  


4. Stabileste limitele


Desi esti in perioada in care faci eforturi sa ii fii pe plac si sa te apropii, nu exagera cu dragalaseniile altfel ti se va urca in cap. Prietenia este foarte buna dar intre niste limite bine stabilite. Acum este momentul in care viitorul tau sot iti poate da o mana de ajutor. Este recomandat ca voi doi sa aveti o discutie cu fiecare pereche de socri in care sa stabiliti clar zilele si orele in care sunteti dispusi sa faceti sau sa primiti vizite. O soacra prea "prietenoasa" te poate trezi la 6 dimineata ca sa vada daca i-ai facut cafeaua fiului ei. Tot acum este bine sa stabiliti planurile pentru sarbatorile in familie si chiar si cat de implicati vor fi parintii vostri in cresterea si educatia copiilor care vor veni.

  


5. Nu renunta la personalitatea ta!

Sa nu crezi, dupa toate sfaturile de mai sus, ca in fata soacrei trebuie sa fii umila, supusa, fara opinii proprii si fara personalitate. O femeie blanda poate fi o femeie puternica. Atunci cand incerci sa te imprietenesti cu soacra ta, arata-i ca esti buna, dar hotarata, ca esti modesta, nu umila, ca ai nevoie de sfaturile ei, dar ca esti capabila totusi sa te descurci si singura. Pastrarea echilibrului intre respectul pe care i-l arati si cel pe care i-l impui este cheia unei relatii sanatoase intre nora si soacra.

 

Newsletter