Home Nunta Organizare nunta Rolul domnisoarei de onoare

Rolul domnisoarei de onoare

Rolul domnisoarei de onoare
Louise Tanase
Luni, 29.11.2010

Fiecare mireasa si de ce nu, fiecare mire, isi doreste o nunta de basm. In zilele noastre, nuntile de basm incep sa semene din ce in ce mai mult cu nuntile elegante admirate in filme, sau chiar cu nuntile celebritatilor pe care le urmarim in presa. De aceea, la o nunta incep sa devina importante si alte personaje, nu numai mirii si nasii. Unul dintre cele mai importante roluri intr-o nunta este, fara indoiala, cel al domnisoarei de onoare.

Indiferent ca doresti sa ai o singura domnisoara de onoare sau mai multe, tu, viitoarea mireasa trebuie sa stii de la inceput cu ce te poate ajuta domnisoara sau domnisoarele de onoare. De asemenea, este important ca si prietenele sau rudele pe care le desemnezi sa iti fie domnisoare de onoare sa isi cunoasca atributiile, inca de cand accepta onoarea de a fi alaturi de tine in ziua cea mare si, mai ales, in timpul pregatirilor pentru nunta.

Responsabilitatile domnisoarelor de onoare

 

• Domnisoara sau domnisoarele de onoare reprezinta ajutorul de nadejde al miresei in perioada de pregatire a nuntii si, mai ales, in ziua nuntii.
• Domnisoara (sau domnisoarele) de onoare poate planifica, gazdui si chiar plati (alaturi de celelalte prietene ale miresei) pentru petrecerea burlacitelor.
• Alaturi de mireasa, tine evidenta confirmarilor de participare ale invitatilor la nunta si poate da telefoane celor care nu au trimis confirmarile de participare in timp util.

• Tine o evidenta a cadourilor primite de mireasa inainte de nunta. In acest fel de pot evita neintelegerile de genul: "cutare nu a daruit nimic mirilor, dar a participat la nunta".
• Participa la toate evenimentele importante care preced nunta, alaturi de mireasa.
• Programeaza probele pentru machiaj si coafura si atunci cand coafura sau machiajul sunt asa cum mireasa doreste, face fotografii pentru ca specialistii sa aiba un ghid in ziua cea mare. Are grija sa developeze fotografiile si sa le aiba la indemana in ziua nuntii.
• Coordoneaza cazarea si transportul invitatilor din afara localitatii, le furnizeaza informatiile necesare cu referire la programul nuntii si locatiile exacte ale evenimentelor.
• Ajuta mireasa sa se imbrace, o insoteste la coafor si make-up si are grija ca totul sa fie asa cum isi doreste ea.
• Ajuta mireasa intampine nuntasii si sa puna cocardele invitatilor in ziua nuntii.
• La receptia de nunta, ajuta invitatii sa isi gaseasca locurile la mese si le face cunostinta celor care nu se cunosc intre ei.
• Impreuna cu unul dintre cavalerii de onoare se ocupa de cartea de oaspeti si invita nuntasii sa scrie urari pentru miri sau le face fotografii pentru cartea de oaspeti.
• Sustine un toast in cinstea mirilor, dupa cel al cavalerului de onoare.
• Ajuta mireasa la redactarea scrisorilor de multumire pentru nuntasi.
• Dupa nunta duce rochia de mireasa la curatat si o ia, ajutand astfel mireasa care, probabil, este plecata in luna de miere.
• Daca domnisoara de onoare este foarte apropiata de miri, ar putea sa le ceara un rand de chei de la locuinta si, in ziua cand se intorc din luna de miere, le poate duce ceva de mancare. Ar fi un final foarte frumos pentru rolul ei la nunta lor.

Sfaturi pentru domnisoarele de onoare

 

• Ofera-te sa ajuti mireasa in planificarea nuntii si incearca sa fii specifica in ce privinta te oferi voluntar. De exemplu, intreaba: "Pot sa te ajut cu invitatiile sau cu marturiile?" in loc de intrebarea mult prea generala "Pot sa te ajut cu ceva?".
• Insoteste mireasa atunci cand face cumparaturile pentru nunta. Intotdeauna va avea nevoie de o parere sau un sfat si va fi recunoscatoare celei care o ajuta sa ia anumite decizii.
• Ofera-i un cadou deosebit miresei - fie ca este vorba de ceva pentru nunta, fie pentru luna de miere, asigura-te ca isi va aminti cu placere de tine. Daca sunteti mai multe domnisoare de onoare puneti mana de la mana si cumparati un cadou mai consistent.

• In timpul nuntii, fii mereu atenta daca mireasa are nevoie de ceva si incearca sa o ajuti inainte sa ceara ajutorul.
• Fii sufletul petrecerii! Indiferent ca este vorba de petrecerea burlacitelor sau de receptia de nunta, anima atmosfera invitand participantii la dans, danseaza si tu, fa dedicatii muzicale celor mai importanti invitati.
• Aminteste-i miresei la receptie ca trebuie sa manance si ea. Din cauza emotiilor si a agitatiei, s-ar putea sa uite si sa i se faca rau.
• Asigura-te ca mireasa nu exagereaza cu bauturile alcoolice. Atrage-i atentia din cand in cand ca, prea mult alcool o va face sa piarda amintiri frumoase.
• Nu in ultimul rand, incearca sa ridici moralul miresei in perioadele stresante. Ajut-o, ascult-o, da-i sfaturi atunci cand are nevoie, incurajeaz-o, fa-o sa rada. Aminteste-i in fiecare zi ca tu esti langa ea sa o ajuti si ca impreuna veti depasi orice obstacol.

Newsletter