Home Nunta Organizare nunta Organizare nunti: 8 agentii iti spun ofertele lor!

Organizare nunti: 8 agentii iti spun ofertele lor!

Organizare nunti: 8 agentii iti spun ofertele lor!
Alexandra Irimiea
Vineri, 08.03.2013
Agentie de nunta sau... mai bine incerci sa-ti organizezi singura ziua cea mare? Aceasta este intrebarea care le framanta pe multe viitoare mirese. Karena.ro a consultat pentru tine ofertele din 2013 a opt agentii de organizare nunti. Afla preturile si serviciile pe care acestia le-au pregatit, dar si cateva trucuri pentru curajoasele care accepta provocarea de a-si organiza singure nunta.

Casa Novias

Oferte agentii de catering

OFERTA - Noi oferim clientilor nostri servicii personalizate si privim fiecare eveniment ca pe un proiect in sine. De aceea, pachetele noastre sunt create practic din dorintele mirilor, combinate cu sugestiile noastre. Pentru cei care nu isi vizualizeaza inca nunta sau nu sunt atrasi de tot ceea ce inseamna procesul de planificare, am creat o serie de pachete standard predefinite, cu preturi cuprinse intre 2.000 si 7.000 lei.

CELE MAI SCUMPE DETALII IN ORGANIZAREA NUNTII - Fiecare client decide ce este cel mai important pentru el in ziua nuntii. Unii pun mare pret pe fotografii si aloca un buget condiderabil acestui aspect, altii se concentreaza pe partea de entertainment si cheltuie mult pe artisti, formatii sau alte momente. In ceea ce priveste decoratiunile, cele mai scumpe elemente sunt florile, unde variantele sunt nelimitate si costurile pe masura.

Sursa: www.casanovias.ro  

COLABORAREA CU AGENTIA DE NUNTI - Partea cea mai frumoasa in aceasta meserie este ca ai ocazia sa intalnesti oameni care se afla in momente fericite din viata lor si ca ajungi sa-i cunosti, de aceea fiecare intalnire este ca o intrevedere cu niste prieteni. Pentru a definitiva toate detaliile unui eveniment este nevoie de minim doua intalniri: prima intalnire, cea decisiva, in care afli preferintele mirilor, le dai solutii si, cel mai important, ii cunosti si a doua intalnire, in preajma evenimentului, pentru a stabili ultimele detalii. In tot acest timp se pastreaza o comunicare pe mail sau telefonic.

In mod evident, exista si clienti cu care te intalnesti de mai multe ori, pentru probe de aranjamente florale, de huse si fete de masa sau pur si simplu pentru ca sunt nehotarati. In ceea ce priveste timpul alocat clientilor, imi place sa cred ca suntem in permanenta la dispozitia lor.

 Oferte ale agentiilor de organizare de nunti

Care sunt elementele cheie de care viitorii miri trebuie sa tina cont atunci cand aleg o agentie de organizare a nuntii?

Pentru cei care nu sunt interesati strict de aspectul financiar, ar fi cateva elemente pe care ar putea sa le ia in calcul atunci cand iau decizia sa colaboreze cu o agentie:

· Experienta agentiei, documentata prin fotografii, un blog, o pagina de facebook sau orice alta metoda care sa dovedeasca ca sunt profesionisti

· Sa se identifice cu stilul agentiei si cu propunerile acesteia

· Sa rezoneze cu event-planner-ul de la prima intalnire - este esential ca persoana careia ii incredintezi nunta ta sa-ti fie cel putin simpatica

· Sa tina cont de recomandarile apropiatilor care au avut deja astfel de evenimente

Andra Barbos, Event Manager 

 
Andra Barbos, organizator agentie de catering de nunti

SFATURI PENTRU MIRESELE CARE ISI ORGANIZEAZA SINGURE NUNTA - Nu este imposibil sa iti organizezi singura nunta, dar trebuie cantarit bine daca banii economisiti astfel rasplatesc bataia de cap, drumurile nenumarate de la un furnizor la altul, orele nenumarate petrecute la telefon si emotiile in plus care nu-si au locul in ziua nuntii. Daca totusi aleg aceasta cale, sa caute inspiratie pe site-urile de profil, sa fie bine organizate, iar in ziua nuntii sa nu se lase afectate daca lucrurile nu merg perfect (nu au pe cine trage la raspundere!). Este important sa investeasca in amintiri si sa nu faca rabat de la nimic atunci cand vine vorba de una din cele mai importante momente din viata lor! Dar sfatul nostru personal este „KEEP CALM AND HAVE FUN”!

 Oferta de nunta de la agentie

ATUURI - Experienta de-a lungul anilor ne recomanda de fiecare data. Atunci cand clientii ajung la intalnirea cu noi, vor descoperi ca suntem o echipa tanara, in continua dezvoltare, incercand mereu sa venim cu noutati, sa ne inspiram din munca floristilor din afara tarii. Dar cred totusi ca pe primul plan sta capacitatea noastra de a ne adapta stilului fiecarui cuplu cu care colaboram. Calitatea umana primeaza indiferent de domeniu!


Daria Special

Oferta agentii de nunta

OFERTA - Serviciile pe care noi le oferim se afla la un nivel foarte ridicat de personalizare, de aceea este foarte greu sa spunem ca avem un pachet la un pret determinat. Totul se raporteaza la nevoile fiecarui eveniment in parte. Orientativ, va pot spune insa ca un pret de pornire este undeva la 10 euro/pers pentru decor complet de salon sau 100 euro/servicii all-inclusive – meniu (mancare si bautura), decor, fotografie, videografie, sonorizare.

CELE MAI SCUMPE DETALII IN ORGANIZAREA NUNTII - Le-as spune mai curand elemente, pentru ca detaliile pot fi percepute ca ceva “marunt”: meniul restaurantului (care trebuie perceput insa ca ceva unitar si nu neaparat raportat la 100 sau 300 de persoane), fotografia-videografia-sonorizarea si aranjamentele florale. Repet insa, totul trebuie perceput unitar. Un eveniment de 100 de persoane la un cost de 10.000 euro este mai scump decat unul de 500 de persoane la un cost de 45.000 euro.

Sursa: www.dariaspecial.ro  
COLABORAREA CU AGENTIA DE NUNTI - Presupune in primul rand deschidere de ambele parti si constientizarea situatiei in care ne aflam: aceea ca dumnealor ne aleg pe noi sa coordonam, indiferent la ce nivel, un eveniment extrem de important. Iar asta nu se poate intampla decat discutand foarte sincer despre ceea ce se doreste, despre bugetele alocate (indiferent cat sunt de mari sau de mici), despre eventualele temeri.

Ca si intalniri si timp alocat, e greu de spus, depinde pana la urma de miri ca viitori beneficiari ai serviciilor cat sunt de hotarati. Am avut evenimente extrem de complexe ca si gama de servicii, organizate in exteriorul Bucurestiului (Galati, Targu Mures, Buzau, Valcea, etc.) cu capacitati de 200 - 450 persoane, organizate cu ajutorul unei singure intalniri, a maxim 10 apeluri telefonice si 3 mailuri, care au decurs impecabil.

Nemaivorbind de evenimentele organizate pentru miri stabiliti in afara tarii, cu care ne-am cunoscut in miercurea nuntii, doar de dragul de a ne cunoaste. Si la polul opus, evenimente in Bucuresti de maxim 50 de persoane pentru care s-au facut nenumarate oferte, au existat poate peste 5 intalniri si reconfigurari de pachete, cu telefoane zilnice s.a.m.d.

 Agentie de organizare de nunta

Ceea ce viitorii miri trebuie sa inteleaga este ca nu conteaza cate intalniri sunt alocate. Faptul ca ne intalnim si recapitulam contracte nu inseamna ca evenimentul va fi un succes. Important este ca in general sa existe o intalnire careia sa ii acorde maxima atentie si sa ii aloce timp suficient (trei ore este durata medie a primei intalniri pe care o am cu viitorii mei clienti), in asa fel incat si ei ca viitori beneficiari si noi ca si furnizori de servicii sa putem intelege conceptul de eveniment, asteptarile clientilor si repet, foarte important bugetul disponibil. Altfel ne putem invarti la nesfarsit in termeni precum "aranjamente florale simple", "locatie decenta", "flori de sezon" si alti termeni nespecifici.

O data lamurite aceste aspecte, de obicei exista o a doua intalnire care presupune finalizarea contractului, stabilirea celor mai mici detalii, alegerea furnizorilor pentru servicii tehnice s.a.m.d. De aici inainte este treaba noastra ca si organizatori, cat timp vom aloca evenimentului. Insa viitorii miri, ca si beneficiari, trebuie sa stie ca o data stabilite aceste detalii, pentru noi, totul este clar si stim cu exactitate ce avem de facut. Chiar zilele trecute am avut o experienta cum rar se intampla sa am: doi miri, veniti foarte hotarati cu privire la ceea ce isi doresc (stiau cu exactitate ce tip de decor doresc si aveau buget determinat pentru fiecare element in parte) si o intalnire care a durat maxim o ora. Chiar radeam la sfarsit, intrebandu-i daca cred ca ne vom mai vedea pana in ziua evenimentului.

Care sunt elementele cheie de care viitorii miri trebuie sa tina cont atunci cand aleg o agentie de catering pentru nunta?

Cred ca este esential sa tina cont de faptul ca a avea un organizator nu te scuteste de alergatura, de luarea deciziilor importante, de emotii sau de problemele care ar putea aparea in ziua evenimentului. Este foarte important ca tot ceea ce le este prezentat in portofoliu (pe site, dar mai ales in cataloagele care sunt detinute la birou) sa reprezinte proiecte personale ale agentiei si nu imagini luate de pe diferite site-uri din afara. Este clar ca cine are de prezentat proiecte personale deosebite, nu va apela la astfel de tertipuri. Este una dintre cele mai intalnite modalitati de a induce in eroare, de a pacali.

Andreea Munteanu, organizator de nunti

Andreea Munteanu, organizator de nunta

In al doilea rand este foarte importanta experienta si atitudinea celor din agentie. Un organizator care raspunde afirmativ din reflex si pentru care nu exista lucruri imposibile, este cel putin suspect. Si nu in ultimul rand, sa se fereasca de cei care sub masca "wedding plannerului ideal" incearca sa induca ideea ca doar cu el nicio pana de curent, nicio ploaie/furtuna, niciun invitat pretentios sau toc de pantof rupt nu vor aparea in peisajul nuntii ideale. 

Puteam realiza concepte noi, cred ca am dovedit asta in toti acesti ani prin numeroasele proiecte care au devenit de multe ori repere in acest domeniu. Am fost printre primii care au pus in practica conceptul de eveniment tematic – in 2006, primii daca nu ma insel, care au lansat decorurile Vintage (aranjamente florale pe samovar), aranjamentele florale albinuta, modele de lumanari de cununie patrate s.a.m.d., insa nu noi putem decide gusturile si preferintele clientilor. Noi ii putem doar ghida si sfatui in asa fel incat sa ia cele mai bune decizii. Mai importanta este perioada de timp anterioara evenimentului care ar trebui sa fie de cel putin 8-10 luni, in asa fel incat sa fie siguri ca au de unde alege, indiferent de gama de servicii solicitate (locatie/biserica/foto-video-sonorizare/decor/tinute/verighete/etc.)

Oferta agentie de organizare nunta

SFATURI PENTRU MIRESELE CARE ISI ORGANIZEAZA SINGURE NUNTA - Aici trebuie intai sa definim aceasta notiune de "a organiza singura". Daca vorbim despre a viziona locatii de eveniment si a o alege pe cea mai potrivita (indrumata sau nu de un organizator specializat), de a-si alege biserica in care simte ca trebuie sa se intample unirea ei cu cel care ii va sta alaturi o viata intreaga, sa isi gaseasca rochia la care a visat din copilarie, fotograful care ii poate surprinde nu doar chipul, ci si sufletul, ei bine, atunci da, o sfatuiesc sa faca acest lucru singura. Poate chiar sa se ocupe personal de micile marturii pe care le va oferi invitatilor sai, de invitatiile de nunta (pe care, de ce nu, si le poate picta singura), de cardurile de multumire si alte lucruri care se pot face din placere cu cel putin o luna inaintea evenimentului.

Tot ceea ce tine insa strict de saptamana si mai ales de ZIUA evenimentului, trebuie lasat in seama cuiva care asta face zi de zi (sau noapte de noapte). Ideea ca isi va aseza singura marturiile, barul de dulciuri sau coltisorul foto este doar un vis frumos. Cu siguranta nu va reusi sa faca acest lucru singura, iar daca se va baza pe prietene si cunostinte in majoritatea cazurilor se va trezi ca acestea au brusc treaba, programari la coafor si ca una peste alta va trebui sa se ocupe singura, nu din si cu placere, ci din nevoie si cu foarte multi nervi. Si astfel va ajunge ca, din cauza oboselii, sa isi doreasca sa termine cat mai repede cu ziua nuntii la care a visat dintotdeauna, in loc sa o savureze. Credeti-ma, stiu ce spun, as putea scrie un roman cu titlul "Telefonul din joia nuntii... Andreea, ati putea totusi sa va ocupati voi de... "

ATUURI - Se spune ca despre noi este bine sa vorbeasca altii. Eu nu zic decat atat: portofoliile sunt singurele care au ceva de spus: http://daria-chic-florist.blogspot.ro/ si www.dariaspecial.ro. Portofolii din care rezulta capacitatea de a creea evenimente care sa vorbeasca despre fiecare cuplu in parte, si asta nu repetand la nesfarsit decoruri prestabilite. Si seriozitatea cu care ne asumam fiecare eveniment. 

Events by Carmen Ionita

Events by Carmen Ionita, agentie de nunti
OFERTA - Noi nu avem pachete disponibile, avem doar bugete minime de 20 euro/aranjament de masa sau 45 euro/buchet mireasa. In rest, toate pot sa fie adaptate bugetelor clientilor nostri. Deja mi s-a dus vorba ca daca-mi dau cateva informatii, le propun decorul si bugetul cel mai bun pentru ambele parti.
Sursa: www.carmenevents.ro  

CELE MAI SCUMPE DETALII IN ORGANIZAREA NUNTII - Foto-video si muzica. Sunt cele mai importante! Muzica - in noaptea nuntii, iar amintirile foto-video -toata viata. Abia apoi urmeaza pe lista rochia si decorul. 

Agentie de organizare a nuntii

COLABORAREA CU AGENTIA DE NUNTI inseamna o prima intalnire cam de 1-2 ore in care imi adun toate informatiile, eu am multe CD-uri cu filmari de la nunti, le arat materialele video, formatia cu care lucrez, DJ-ul, luminile, fotografii si cameramanii, toate intr-o singura intalnire :)) In cateva zile ofer o propunere de proiect si bugetul necesar.

Care sunt elementele cheie de care viitorii miri trebuie sa tina cont atunci cand aleg o agentie de organizare a nuntii?

Ce spun mirii despre colaborarea cu acea agentie, ce materiale foto are acea agentie pe site, facebook, ce materiale VIDEO!!! are ...toate merg in aceeasi directie. Conteaza mult cu cine vorbesti, sa se ocupe sa duca proiectul la sfarsit, sa-ti ofere increderea necesara si nu numai, sa-ti aduca solutii foarte bune in bugetul tau.

Carmen Ionita, wedding planner

Carmen Ionita, organizator de nunti

SFATURI PENTRU MIRESELE CARE ISI ORGANIZEAZA SINGURE NUNTA - Sunt doua variante de cliente: cele care chiar isi doresc asta si cele care cred ca ies mai ieftin asa si nu au incredere in nimeni. In cazul meu, nu-s mai scumpa, din contra, cred ca ies cu buget mai mic si ii garantez toate serviciile pentru ca se vede clar continuitatea. Intr-o singura intalnire cu mine scapa de cel putin 3 intalniri importante: cu fotograful, cu cameramanul, cu decoratorul floral, cu muzica (aici am un coleg care numai asta face se ocupa de muzica, sonorizare, lumini si DJ).

Este foarte frumos sa vrei sa-ti organizezi singur, dar in ziua aia nu esti mireasa sau mire, esti un om care raspunde la toate telefoanele tuturor care au cea mai mica problema: nu gasesc locatia, nu gasesc priza, nu-l gasesc pe administratorul locatiei unde are loc evenimentul, nu se inteleg unii cu altii, nu stiu cand ajungeti si trebuie sa-i anuntati... multe, multe... de care raspunde in cazul firmei mele o singura persoana: Carmen Ionita, wedding planner.

 Oferta agentie de nunta

ATUURI - Sunt designer floral, ma ocup de proiecte cap coada, verific atelierul care este foarte aproape de biroul meu, la un minut :)), am raportul calitate-pret foarte bun, am foarte multe clipuri pe site in care se vede clar cum organizez evenimentele. Toate nuntile din 2010, 2011, 2012 cu clipuri sunt organizate cu mai multe servicii: foto-video, decor, muzica, toate se vad in materialele mele de prezentare. Pe facebook postez in fiecare duminica sau luni pozele din weekend si la toate albumele am multumirile mirilor mei... Mai mult nu cred ca pot garanta. In cazul serviciilor, eu am aceleasi echipe cu care lucrez de 3 ani si asta se vede tot pe site la foto-video www.weddingstar.ro la muzica, la hostess, avem testimoniale lasate de clienti si se vede clar ca nu-s scrise de mine.

Go Big Events

Pachete oferte organizare nunti
OFERTA - Pentru noi nu exista conceptul de pachet. Abordarea este personalizata in functie de nevoile fiecarui client care ne contacteaza. In anumite cazuri, serviciile noastre pot consta in cateva sedinte de consiliere in vedere organizarii propriei nunti, fara obligatia de a achizitiona serviciile noastre pentru organizarea efectiva (aranjare sala, DJ, fotograf etc). In multe alte cazuri mergem mai departe pana la a ne ocupa de intregul eveniment, incepand cu alegerea salii pana la plecarea in luna de miere.

Cat despre preturi, noi consideram ca aici este problema cea mai mare la o prima discutie - fiecare client nou ne intreaba cat ii costa organizarea nuntii la noi si incercam sa le explicam de fiecare data ca acest cost difera in functie de viziunea fiecaruia asupra propriei nunti. Acelasi tip de aranjament de flori poate costa intre 50 si 150 euro in functie de florile folosite, aceeasi invitatie tiparita pe doua tipuri de hartie diferita poate varia de la 1.5 euro la 3 euro.
www.facebook.com/gobigevents
 

CELE MAI SCUMPE DETALII IN ORGANIZAREA NUNTII - Ceea ce un cuplu considera ca fiind "scump" nu corespunde cu opinia altui cuplu. In schimb, efectele obtinute prin utilizarea unor detalii bine punctate pot deveni "scumpe" sau, din contra, "ieftine". Nu cred ca exista detalii scumpe sau ieftine, ci mai degraba depinde foarte mult de ceea ce isi doresc viitori miri de la nunta lor. Un exemplu foarte bun ar fi ultimul cuplu pe care am avut onoarea sa-i cunosc si sa-i ajut in organizarea nuntii, prin faptul ca ei au considerat ca fiind mai importante amintirile cu care ei vor ramane dupa nunta, astfel bugetul pentru foto/video a fost dublu fata de bugetul pentru amenajarea salii (incluzand aici aranjamentul meselor, marturiile pentru invitati si alte elemente decorative din sala). Altii prefera sa puna foarte mare accent pe flori, caz in care aranjamentele florale pot depasi 2.000 euro in cazul unui eveniment de 100 persoane.

Dar daca vorbim despre proportia anumitor elemente in bugetul evenimentului atunci, cel mai des, aranjamentele florale ar fi cele care ar avea cea mai mare pondere comparativ cu restul detaliilor. Acest lucru este chiar de dorit, avand in vedere ca florile sunt printre primele lucruri pe care invitatii le vor observa in momentul in care intra in sala.

Preturi agentii de nunta

COLABORAREA CU AGENTIA DE NUNTI - Deoarece fiecare persoana sau cuplu are o viziune diferita asupra evenimentului special pe care si-l doreste, o abordare particularizata este absolut necesara. De aceea, in primul rand, incercam sa stabilim o intalnire fata in fata, pentru a-i putea cunoaste pe viitorii miri. Afland informatii despre ei si despre felul in care s-au cunoscut si in care isi petrec timpul impreuna, ne ajuta sa le propunem cele mai frumoase si cele mai potrivite idei. Aceasta intalnire o avem de cele mai multe ori la localul unde urmeaza sa se faca petrecerea de nunta, in cazul in care aceasta exista, ori intr-un loc reprezentativ pentru ei. Aceasta intalnire este foarte importanta in realizarea ofertei nostre, deoarece noi nu credem in pachete standard de nunta, ci in zile unice pentru fiecare pereche de miri in parte.

Timpul alocat unui eveniment incepe, cu siguranta, de la cateva ore pana la cateva saptamani, insa cel mai important lucru este ca evenimentul sa fie cel putin la fel de frumos pe cat si l-au inchipuit viitorii miri. Un lucru pe care il repet intotdeauna mirilor nostri este ca ne pot intreba oricand, orice fara sa se gandeasca ca ar putea sa ne streseze sau deranjeze: noi suntem aici pentru a avea grija ca ziua nuntii lor sa fie una pe care nu o vor uita niciodata.

Care sunt elementele cheie de care viitorii miri trebuie sa tina cont atunci cand aleg o agentie de catering pentru nunta?


Bugetul si persoana cu care lucreaza. Recomand viitorilor miri sa aleaga in functie de persoana si nu de companie, chiar daca aceasta este una de renume. Organizatorul pe care il alegeti ar trebui sa fie atent la nevoile voastre si sa va asculte dorintele astfel incat sa va poata oferi cea mai buna oferta si nu sa incerce sa vanda un produs standard.

Ada Chindea, Event planner

 
Ada Chindea, Event planner
SFATURI PENTRU MIRESELE CARE ISI ORGANIZEAZA SINGURE NUNTA

Trei sfaturi foarte importante: Distrati-va, faceti o singura lista si cel mai important faceti lucrurile impreuna cat se poate de mult!

Desi poate fi o perioada foarte stresanta pentru multe dintre viitoarele mirese, este foarte important sa nu uitati ca toate aceste momente sunt unice si va veti dori sa vi le amintiti cu placere. Luati lucrurile pas cu pas, intrati pe site-urile de specialitate si faceti o lista cu ceea ce trebuie sa faceti, inclusiv google are un tool specializat pentru organizarea nuntii. Odata ce aveti un plan, incercati sa treceti prin toate etapele cu viitorul sot incercand sa impartiti, pe cat se poate, sarcinile - transformati o iesire in parc intr-un brainstorming in privinta nuntii. Astfel, veti reusi sa imbinati utilul cu placutul intr-un mod relaxant.

Cel mai important: cu o zi inainte de nunta incercati sa delegati toate activitatile si responsabilitatile din ziua nuntii, in acest fel veti putea sa va relaxati in ziua nuntii si sa traiti ziua fara a fi ingrijorata daca florile sunt la locul lor, daca tortul a sosit, daca mai este sampanie, etc.

Oferta agentii de nunta

ATUURI - In primul rand, imaginatia noastra, acesta fiind asul nostru din maneca atunci cand ajungem la bugetul unui eveniment. Reusim prin idei creative sa sustinem orice buget, oricat de mic, astfel incat ziua nuntii sa fie o zi de neuitat pentru fiecare cuplu care apeleaza la serviciile noastre.

In al doilea rand, nivelul de implicare pe care il oferim este unul special, deoarece ne dorim sa cream zile unice pentru cei care apeleaza la noi. Ne bazam foarte mult pe o relatie apropiata cu clientii nostri pentru a asigura succesul fiecarui eveniment. Niciun eveniment nu este prea mic sau prea mare.

Justine Decor

Oferte agentii de catering

OFERTA - Incercam sa ne pliem dupa dorintele clientilor, astfel am creat patru pachete ca mirii sa poata alege in functie de bugetul alocat evenimentului. Preturile noastre pornesc de la 700 lei pentru un pachet economic (la 100 de persoane) si pot urca pana la 4.000 lei, tot la 100 de persoane.


CELE MAI SCUMPE DETALII IN ORGANIZAREA NUNTII - Aranjamentele florale, daca dorim un cadru elegant si rafinat, dar si marturiile lucrate manual cu perle si/sau cristale, daca ne gandim la micile suveniruri ce pot fi oferite invitatilor si dorim ca acestia sa aiba o amintire draga de la eveniment sau pahare personalizate decorate manual. In ceea ce ma priveste, fiecare detaliu este scump si are valoare pentru ca totul este lucrat manual si exista in fiecare o mica parte din sufletul meu pe care il dedic clientilor mei.

www.justinedecor.ro
 

COLABORAREA CU AGENTIA DE NUNTI este lunga, de durata si strans legata, atat de lunga incat se ajunge pana la a se lega prietenii, astfel ca pot spune: clientii mei sunt prietenii mei. Pe scurt, prima intalnire este o discutie de minim doua ore in care incerc sa cunosc clientii ca si persoane, dar si visele lor legate de organizarea nuntii si astfel, in functie si de bugetul lor, sa pot fi un mic spiridus ce le indeplineste visele.

Care sunt elementele cheie de care viitorii miri trebuie sa tina cont atunci cand aleg o agentie de organizare a nuntii?

Cred ca este bine sa aleaga agentia care se pliaza cel mai bine pe nevoile lor, care poate transpune cat mai fidel visul lor.

SFATURI PENTRU MIRESELE CARE ISI ORGANIZEAZA SINGURE NUNTA - Sa fie cat mai originale si vor avea o nunta unica. Originalitatea e un detaliu care face diferenta. Noi ajutam cu mici idei, materiale si munca pentru a da valoare ideilor de baza ce pun in evidenta personalitatea mirilor pentru a crea originalitate evenimentului.

Iustina Benchea, organizator de nunti

Iustina Benchea, organizator de nunti
 Nunta organizata de agentie

ATUURI Nu spun niciodata "nu pot". Fac tot ce-mi sta in putere sa reproduc intocmai visele mirilor.

Magic house

Magic House, agentie de nunta
OFERTA - Pachetele pe care le oferim sunt Silver, Gold si Platinum. Pachetul Silver este in valoare de 650 euro si contine absolut tot ce este nevoie pentru ca in final sa rezulte amintiri cu care mirele si mireasa sa se mandreasca. Pentru cei care doresc in plus fata de pachetul Silver si un elegant fotobook, in care pozele din intreg evenimentul sunt cu grija aranjate de catre departamentul de machetare digitala, am creat Pachetul Gold.

Atunci cand amploarea evenimentului o cere, avem pregatit Pachetul Platinum, care aduce in plus filmarea intregului eveniment cu 2 camere full hd, una din camere fiind dotata cu steadycam, iar intreaga echipa foto-video va fi asistata de un producator care va coordona intregul eveniment din punct de vedere al regiei, astfel rezultand materiale exceptionale atat foto, cat si video. 
www.nuntamea.eu  

CELE MAI SCUMPE DETALII IN ORGANIZAREA NUNTII - Detaliile care tin de nunta pot fi abordate inteligent pentru a reduce semnificativ costurile legate de acestea. De exemplu, alegerea localului, daca se face din timp poti beneficia de reduceri semnificative. Fotografiile si filmul nuntii sunt alte doua elemente pentru care ar trebui sa rezervati o buna parte a bugetului nuntii voastre, deoarece acestea sunt cele care vor reinvia peste ani si ani, magia acestei zile. Si in cazul alegerii echipei foto-video puteti obtine reduceri semnificative daca faceti aceasta alegere din timp.

Preturi agentii de nunti

COLABORAREA CU AGENTIA DE NUNTI - In organizarea unui eveniment de amploarea unei nunti, colaborarea cu viitorii miri este esentiala pentru a reusi evenimentul perfect. Este foarte important pentru noi sa intelegem dorintele acestora legate de cel mai important eveniment din viata lor, astfel ca vor exista mai multe intalniri in care ne vom expune ideile si sfaturile noastre legate de respectivul eveniment. Increderea pe care viitorii miri ne-o acorda in realizarea celui mai important eveniment din viata lor, ne onoreaza dar ne si obliga in acelasi timp, tocmai de aceea stam la dispozitia lor 7 zile din 7 pentru orice intrebari sau cerinte.

Care sunt elementele cheie de care viitorii miri trebuie sa tina cont atunci cand aleg o agentie de catering pentru nunta?

In primul rand experienta agentiei este un aspect foarte important in alegerea acesteia. Creativitatea este un alt lucru de care trebuie sa tina cont, recomandarile primite de la fosti clienti pot fi de asemenea foarte importante. Pachetele oferite de catre agentie trebuie sa fie diversificate si sa satisfaca toate cerintele viitorilor miri.

Florin Ciotirnel, Event Planner

Magic House, agentie de nunta

SFATURI PENTRU MIRESELE CARE ISI ORGANIZEAZA SINGURE NUNTA - Organizarea unei nunti presupune foarte multa alergatura, foarte mult stres, timp si multa bataie de cap pe langa bugetul necesar. Apeland la o agentie de organizat nunti vei avea mai mult timp pentru tine, vei fi libera sa te distrezi la propria nunta; nu vei mai avea atatea griji, avand in vedere ca o mare parte din responsabilitatile organizarii nuntii ii revin unei agentii de organizat nunti care are experienta in domeniu.

Oferte agentie de nunti

ATUURI - Profesionalismul, creativitatea, experienta si dinamismul sunt atuurile care ne caracterizeaza si duc la calitate. Suntem constienti ca reusita evenimentului reprezinta cartea noastra de vizita, de aceea punem pasiune in tot ceea ce facem si fiecarui detaliu ii acordam o atentie deosebita, astfel incat evenimentul va avea o nota de originalitate, rafinament si eleganta.

Saria

Saria, agentie de organizare de nunti

OFERTA - Incercam de fiecare data sa concepem un pachet in functie de necesitatile, dorintele si nu in ultimul rand, de bugetul fiecarui cuplu. Sigur ca exista anumite elemente care se regasesc in orice oferta cum ar fi buchetul miresei, lumanarile de cununie, masa mirilor, dar si aici pretul variaza in functie de tipul de flori, de model, de complexitate.

Prin urmare nu poti vorbi de pachete predefinite atunci cand creezi un decor de nunta potrivit personalitatii si dorintelor fiecarui cuplu in parte. 

Sursa: www.saria.ro  

CELE MAI SCUMPE DETALII IN ORGANIZAREA NUNTII - De cele mai multe ori florile sunt cele mai scumpe, dar nu este neaparat o regula. Pentru fiecare cuplu exista unul sau mai multe aspecte prioritare in organizarea nuntii si atunci fiecare alege sa aloce un buget mai mare sau mai mic, in functie de cat de importante sunt detaliile respective.

 Oferte agentii de nunti

COLABORAREA CU AGENTIA DE NUNTI - Pentru a fi siguri ca oferim mirilor un decor de nunta care sa-i reprezinte, trebuie sa le cunoastem povestea, sa ne asiguram ca atmosfera din ziua nuntii se va plia pe personalitatea lor, iar asta inseamna ca trebuie sa avem mai multe intalniri cu acestia. Nu exista un numar strict de intalniri pentru a cunoaste toate aceste aspecte. Alocam atat timp cat este necesar in vederea stabilirii tuturor detaliilor.

Care sunt elementele cheie de care viitorii miri trebuie sa tina cont atunci cand aleg o agentie de organizare a nuntii?

Cel mai important lucru este sa le placa stilul de lucru al respectivei agentii si sa existe comunicare intre cei doi miri si designer. Pentru ca nu de putine ori mirii vin la noi cu o idee “imprumutata” de la prieteni despre cum ar trebui sa arate sala unde va avea loc receptia, dar pe masura ce evenimentul se apropie, isi dau seama ca acea idee nu-i reprezinta. Rolul agentiei este sa gaseasca acel detaliu care sa-i defineasca, sa le gaseasca stilul potrivit. Esti sigur ca ai gasit agentia potrivita atunci cand te regasesti in conceptul propus de designer.

Emilia Balan, organizator de nunta 

Emilia Balan, organizator de nunta

SFATURI PENTRU MIRESELE CARE ISI ORGANIZEAZA SINGURE NUNTA - In primul rand ar trebui sa se gandeasca bine daca au abilitatile necesare pentru a-si organiza propria nunta, apoi sa-si planifice foarte bine timpul si sa pregateasca toate detaliile din timp pentru a nu se aglomera in ultima saptamana sau chiar in ziua nuntii.

Preturi agentii de catering

ATUURI - Punem accent pe detalii care personalizeaza si incercam sa gasim pentru fiecare pereche de miri in parte un anume element care “sa le spuna povestea”, sa fie ceva drag inimii lor, pentru ca ziua nuntii sa fie exact asa cum si-au imaginat sau chiar sa le depaseasca imaginatia. 

Top Event Galati

Top Event Galati, agentie de nunta

OFERTA - Pentru anul 2013 nu avem niste pachete de servicii standard, cum au majoritatea agentiilor, pentru ca noi consideram ca oricat te ai chinui sa te incadrezi in anumite asa zise pachete sau servicii, mereu intervin si alte cerinte sau dorinte din partea mirilor si atunci nu-si mai au rostul.

In principiu, ca si buget, se pleaca de pe la 2.000 lei si poate ajunge si la 15.000 lei daca se folosesc materiale foarte bune din punct de vedere calitativ, flori putin mai scumpe (cum ar fi orhideele, hortensiile, calele), foc de artificii pentru exterior, gheata carbonica, entertainment, hostess, masini de epoca, etc. Unii din ei se incadreaza intr-un buget anume si atunci renunta la cele mai multe dintre servicii si opteaza doar pentru cele de decorare ale restaurantului.

Sursa: www.topeventgalati.ro  

CELE MAI SCUMPE DETALII IN ORGANIZAREA NUNTII - Ar fi candy barul, fantana de ciocolata cu barul de fructe, gheata carbonica pentru dansul mirilor si paharele de sampanie, focul de artificii pentru exterior, servicii care sunt preluate de cei cu o situatie financiara buna.

 Oferte agentii de catering nunta

COLABORAREA CU AGENTIA DE NUNTI - Colaborarea cu viitorii miri incepe cu prima vizita facuta la sediul nostru, atunci cand se pun bazele celor mai multor detalii. In mod normal vedem cam ce si ar dori sau cum si-au imaginat nunta perfecta, daca au o culoare preferata si daca aceasta poate fi pusa in practica la locatia unde are loc evenimentul, daca vor ceva diferit fata de celelalte nunti la care au participat, daca se incadreaza intr-un buget anume si, cel mai important, ce fel de personalitate au si ce li s-ar potrivi mai bine lor. Daca se hotarasc sa lucreze cu noi si incheiem un contract, mai avem cateva intalniri unde se hotarasc in general florile folosite la eveniment, marturiile, invitatiile de nunta, detalii legate de servetele, vaze, fete de masa si nu in ultimul rand o vizita cu ei la restaurantul respectiv pentru a ne pune de acord cu aranjarea invitatilor la masa, stabilirea meniurilor si altele.

Care sunt elementele cheie de care viitorii miri trebuie sa tina cont atunci cand aleg o agentie de catering pentru nunta?

Mirii ar trebui sa fie atenti cand isi aleg agentia de organizare la recomandarile pe care le au despre firma respectiva, portofoliu de evenimente, experienta care se capata in ani buni, la modul cum se inteleg si cum comunica intre ei si, nu in ultimul rand, la sediul agentiilor de organizare. Daca este aerist, cochet si aduce cu bunul gust (locul seamana de obicei cu personalitatea celui implicat), atunci ai putea avea incredere ca-ti organizeaza si evenimentul bine, dar daca este dezordonat si contine multe detalii ieftine si de proasta calitate, la fel va fi evenimentul lor.

Amalia Dan, coordonator de nunta 

Amalia Dan, coordonator nunta

SFATURI PENTRU MIRESELE CARE ISI ORGANIZEAZA SINGURE NUNTA - Le-as spune sa-si faca totul din timp si sa nu lase nimic pe ultima suta de metri, sa se informeze de pe internet, sa-si faca un plan bun cu organizarea evenimentului si sa aiba si cateva ajutoare, pentru ca intr-un final chiar nu le poti face pe toate singura. Celor care mai au dubii daca sa lucreze sau nu cu o agentie de organizare, le-as spune ca timpul este scurt si nu merita oboseala dinaintea nuntii, pentru ca nimeni nu cred ca si doreste sa aiba cearcane in ziua nuntii.

Preturi wedding planner

ATUURI - Ma implic foarte mult in evenimentele mele si am pretentia ca totul sa iasa cat mai perfect, comunic mult cu mirii si ma pun intotdeauna in locul lor si stiu ca si mie mi-ar placea sa am parte de servicii impecabile daca mi-as mai face inca o data nunta.


In final, draga viitoare sau proaspata mireasa, ne poti spune ce parere ai despre agentiile de organizare nunti? Sunt ele utile si au oferte acceptabile sau se pot gasi solutii de mijloc chiar mai bune? Daca ai apelat sau vei apela si tu la ajutorul unei agentii de planificare a nuntii, poate ne spui povestea ta...

Newsletter