Home Nunta Organizare nunta Organizare nunta: detaliile importante de care risti sa uiti

Organizare nunta: detaliile importante de care risti sa uiti

Organizare nunta: detaliile importante de care risti sa uiti
Oana Vatra
Marţi, 23.04.2013
Detaliile de organizare pentru nunta perfecta sunt la fel de importante precum principalele aspecte care fac posibila o petrecere de o asemenea anvergura. Un mic detaliu poate face diferenta dintre o nunta si o nunta perfecta, asa cum si cel mai mic detaliu ar putea strica totul. Karena are grija ca tu sa iei in calcul totul atunci cand vine vorba de organizare, nunta voastra transformandu-se in petrecerea perfecta.
Iata detaliile importante de care risti sa uiti in agitatia zilelor dinaintea nuntii!
In agitatia care insoteste organizarea nuntii perfecte, este foarte posibil sa uiti de anumite detalii marunte, dar care au puterea sa schimbe totul. Mai ales in ultimele zile, emotiile si agitatia se intensifica si sunt multe sanse sa uiti unele lucruri sau nici macar sa nu-ti treaca prin cap ca ai nevoie si de ele. Tocmai de aceea ne-am gandit sa trecem in revista cateva detalii importante de care risti sa uiti.

1. Lista cu repartizarea invitatilor la masa

Ai pregatit lista invitatilor, stii cine urmeaza sa-ti fie alaturi, dar asta nu este tot. Foarte important este sa nu uiti de lista cu repartizarea invitatilor la masa, lista pe care trebuie sa o faci cu multa atentie, sa-i asezi pe toti in finctie de ce au in comun. Nu ai vrea ca invitatii tai sa fie nemultumiti din pricina asta, nu?

2. Ora receptiei

Daca ai ales seara de sambata pentru petrecerea de la restaurant, atunci nu ai intampina foarte multe probleme de care sa tii cont atunci cand stabilesti ora la care iti vei primi oaspetii. In schimb, daca iti organizezi nunta intr-o seara de duminica, trebuie sa tii cont de faptul ca multi dintre invitati lucreaza a doua zi, asa ca ideal ar fi ca receptia sa aiba loc mai devreme. Daca se intarzie foarte mult, ai putea avea surpriza ca la taierea tortului sa mai ramai doar alaturi de familie.

3. Invitatii din afara orasului

Daca tot am vorbit despre invitati, foarte inportant este sa nu uiti de cei care vin din alte orase special pentru nunta voastra. Acestora trebuie sa le asiguri cazarea si sa fii sigura ca se descurca sa ajunga pana la restaurant, le poti oferi chiar si o harta in acest sens. Daca sunt mai multi invitati veniti din alte orase, le poti pune la dispozitie un microbuz care sa-i aduca pana la restaurant si care sa-i intoarca apoi la hotel.

4. Copiii invitatilor

Daca invitatii au copii pe care o sa-i aduca cu ei, atunci trebuie sa te asiguri ca acestia vor fi linistiti si nu vor alerga printre mese, rasturnand tot ce le iese in cale. Pentru a te asigura ca nu se vor accidenta si ca nu iti vor strica nici nunta, atunci le poti asigura un loc special de joaca.

Poti angaja chiar pe cineva care sa se ocupe de ei, sa-i distreze si sa-i tina ocupati pentru a nu se plictisi. Astfel, vor fi si cei mici multumiti, si parintii lor stiindu-i in siguranta, si voi pentru ca veti petrece linistiti alaturi de cei mari.


 

5. Delegarea responsabilitatilor

Pentru a nu avea parte de surprize neplacute, ideal ar fi sa vorbesti de inainte cu cateva persoane de incredere care sa te ajute cu tot ce ai nevoie in ziua nuntii. Poti face o lista cu delegarea responsabilitatilor, stabilind de inainte cine va tine verighetele, cine va aseza aranjamentele pe masini, cine iti va tine toate lucrurile de care ai putea avea nevoie si asa mai departe. Tu nu te poti ocupa singura de toate, asa ca nu te sfii sa ceri ajutor.

6. Numarul meniurilor

De obicei, cand stabilesti numarul de meniuri, reprezentantii restaurantului iti vor propune sa alegi cu cateva in plus, pentru orice eventualitate. Daca ei n-o sa precizeze nimic de acest lucru, atunci trebuie sa le spui tu pentru ca nu se stie cine va vrea sa-ti faca vreo surpriza si va trece pe la restaurant macar pentru o ora. Sau se poate intampla ca o farfurie sa cada de pe masa, asa ca nu ti-ai dori ca un invitat sa ramana fara meniu. Nu vrei sa ai surprize neplacute si sa ai mai putine meniuri decat invitati, nu?

7. Fata de masa pentru masuta tortului

Te-ai ocupat de fetele de masa, ai ales husele pentru scaune si restul accesoriilor, insa nu trebuie sa uiti si de masuta tortului. Frumos ar fi ca aceasta sa fie acoperita cu o fata de masa asortata, dar nu prea incarcata. Nu vrei ca toata atentia sa se indrepte asupra fetei de masa in locul tortului, nu?

8. Trusele de ajutor"

Orice mireasa trebuie sa aiba grija sa arate impecabil la orice ora si sa aiba aproape toate lucrurile de care are nevoie. Astfel, ideal ar fi sa-ti pregatesti inainte de nunta o gentuta cu tot ce iti trebuie: farduri, ruj, demachiant, deodorant, agrafe pentru par, dresuri de rezerva, pe care sa o lasi mamei sau domnisoarei de onoare. De asemenea, ar trebui sa ai la indemana si o gentuta in care sa pui un ac si ata, foarfeca, banda adeziva, lipici, solutie de curatat, plasturi, medicamente, pentru ca nu se stie cand ai putea avea nevoie de ele. Poti avea surpriza neplacuta de a se desprinde putin un volanas al rochiei sau sa-ti faca probleme pantofii si sa ai nevoie de plasturi, asa ca trebuie sa fii pregatita si pentru aceste momente neplacute.

Acestea ar fi principalele detalii de care risti sa uiti atunci cand iti organizezi nunta de una singura, pentru ca, de obicei, consideri alte lucruri principale mai importante si nici nu te gandesti la altele mai marunte care ar putea sa afecteze intreaga petrecere. Daca iei totul pas cu pas, cu calm si te gandesti de mai multe ori la ceea ce ai nevoie, atunci sigur iti vei aminti de toate detaliile care trebuie puse punct la punct. Ideal ar fi sa ceri si sfatul altor mirese care au trecut prin aceleasi emotii si care iti pot spune de ce au avut nevoie sau ce dificultati au intampinat. Astfel, iti va fi mai usor sa prevezi situatiile care te-ar putea pune in dificultate si sa le rezolvi din timp. Mult succes!


Tu ce alte detalii importante de care risti sa uiti in organizarea nuntii ne-ai sfatui sa avem in vedere?

Newsletter