Home Nunta Organizare nunta Marturia unui fotograf: trucuri pentru amintiri frumoase

Marturia unui fotograf: trucuri pentru amintiri frumoase

Marturia unui fotograf: trucuri pentru amintiri frumoase
Alexandra Irimiea
Duminică, 26.02.2012
Nunta este un eveniment unic in viata unei femei. Dar pentru un fotograf specializat pe acest domeniu, nunta a devenit ca gatitul ciorbei pentru o gospodina. Experienta te ajuta sa faci supa din ce in ce mai gustoasa, sa stii cand este nevoie de mai multa ceapa sau daca e cazul sa-i adaugi marar. Dar pentru o mireasa, de regula, este prima data cand face aceasta supa, asa ca ii prinde bine cateva sfaturi de la un bucatar.
Toate miresele vor sa arate bine in ziua nuntii, sa aiba rochia de vis, coafura potrivita, machiajul superb, dar nu in ultimul rand toate vor ca invitatii sa se simta bine, sa petreaca la nunta lor si s-o tina minte. Asadar amintirile frumoase sunt si ele pe lista unei mirese, iar acestea de regula se concretizeaza in albumul cu fotografii sau DVD-ul cu filmarea nuntii. Dar putine stiu ca fotografiile reusite nu depind doar de un fotograf profesionist. Este foarte importanta si colaborarea mirilor, a nasilor si a celorlalti invitati.

Aflati mai multe trucuri pentru fotografii reusite de la Sorin Alin Lazar, fotograf cu peste 11 ani de experienta in domeniul nuntilor, bucatarul-sef din acest articol.

CARE ESTE SECRETUL FOTOGRAFIILOR DE NUNTA?

Trebuie sa pandesti anumite momente, sa observi starea lor de spirit, sa stii unde sa-i asezi, sa observi imediat daca mireasa nu se intelege cu soacra ca sa nu o asezi langa ea. Cu timpul, ajungi sa-ti dai seama de fineturile astea, spune Sorin Alin Lazar.

TRUCURI DE LA FOTOGRAF PENTRU MIREASA:

1. Sa aiba o stare buna de spirit
Sa aiba grija sa nu se certe cu soacra in seara dinaintea nuntii, spune fotograful glumet.

2. Sa fie vesela
Am intalnit multe mirese bosumflate si e pacat. Tot asa vor iesi si in poza, mai spune Alin.

3. Sa se distreze in noaptea nuntii pentru ca este o zi unica in viata lor (cel putin asa este ideal)

4. Sa coopereze cu fotograful pentru ca altfel n-au cum sa iasa fotografiile pe care si le doreste ea.


5. Sa aloce TIMP fotografiilor.
Timpul este scurt in ziua nuntii, mai ales pentru miri. Atentia lor este indreptata catre invitati si, din pacate, in multe cazuri, nu catre fotograf si cameraman. Apoi la final se plang ca de ce nu au mai multe fotografii. Daca tin la acest aspect, ei trebuie sa colaboreze cu personalul foto-video si sa aloce timp. Este important ca mai ales la sedinta foto sa aiba rezervata minim o ora, explica Alin.

6. Ultimul truc nu are nicio legatura cu fotografiile, insa sfatul pe care-l ofera Alin este pretios: un fotograf a mers la mult mai multe nunti decat oricare mireasa asa ca ii poate da pareri valoroase legat de orice aspect al nuntii: momentul taierii tortului, momentul darului de nunta sau diverse traditii din zona.

Se fac poze si in ziua dinaintea nuntii: la petrecerea burlacilor, a burlacitelor sau la batutul brazilor (obicei foarte iubit la noi in Romania, mai ales de baieti), dar cele mai multe sunt chiar in ziua evenimentului. Fotograful nostru a realizat pentru mirese o lista cu cele mai importante momente care trebuie capturate in camera obscura.


Fotografii cheie in ZIUA NUNTII

La mireasa

1. Cand ii aranjeaza parul, cand o coafeaza
2. Cand ii pune nasa voalul
3. Cu parintii, cu prietenii acasa
4. Cand vine sotul, ea se uita dupa el, prin verigheta
5. La intrare in casa miresei (nasii, ginerele, alti invitati din familie)
6. Cand ginerele isi cauta mireasa
7. Cand ginerele isi gaseste mireasa, cei doi sunt surprinsi intr-un cadru romantic
8. Cand inchina un pahar mirii cu nasii
9. Cand pleaca mirii cu nasii la biserica

La mire

10. Ritualul barbieritului
11. Cand isi pune costumul
12. Cand soacra mare il leaga de scaun ca sa nu-l lase sa plece
13. Cand pleaca la nasi cu plocon

La nasi

14. Cand da noroc mirele cu nasii
15. Cand se danseaza hora
16. Cane iese ginerica impreuna cu nasa
17. Nasul ii urmeaza impreuna fiind insotit de o domnisoara de onoare

La biserica

18. Cand intra in curtea bisericii (mirii, nasii, ceilalti invitati din familie)
19. Cand intra in biserica (mirii, nasii)
20. Cand le pune nasii verigheta
21. Cand le pune preotul coroana pe cap, la fiecare
22. Cand ocolesc masa din biserica
23. Cand le da preotul coroanele jos
24. Cand ii pune pe miri cu capul pe Biblie
25. Cu mirii la iesirea din biserica
26. Poza de grup cu totii la iesirea din biserica

Sedinta foto

27. Mirii ar trebui sa caute un loc romantic, care sa dea bine in poze
28. Ideal este sa realizeze sedinta foto intr-un loc care sa-i reprezinte
29. Sa aiba cat mai multe fotografii ei singuri
Sunt momente de tandrete cand trebuie sa fii cu aparatul in mana si sa-i surprinzi, sa capturezi momentul magic, spune Sorin Alin Lazar
30. Sa faca si fotografii de grup: cu nasii, cu parintii, cu fratii si surorile, cu domnisoarele de onoare si cu cavalerii, cu prietenii cei mai apropiati
31. Sa faca fotografii cat mai hazlii si originale, sa fie de neuitat!

La salon

32. Intrarea mirilor in salon, trasi de soacra mare cu prosopul
33. Obiceiul turnatului (mireasa le toarna apa si apoi vin nasului si socrului mare, iar apoi ei platesc mireasa pentru acest serviciu)
34. Mirii cu cupa de sampanie
35. Apoi mirii impreuna cu nasii ciocnesc cupa de sampanie
36. Dansul mirilor
37. Cate o poza cu toti invitatii la mese, asa cum sunt asezati
38. Tortul miresei
39. Aruncarea buchetului
40. Cand ii da nasa voalul jos
41. Cand ii pune nasa baticul / palaria miresei
42. Cand nasul ii da cravata jos ginerelui
43. Cand nasul ii pune o palarie de mos si ii da un baston mirelui








Newsletter