Home Nunta Organizare nunta Cum eviti 5 surprize neplacute pe care cineva le poate face la nunta

Cum eviti 5 surprize neplacute pe care cineva le poate face la nunta

Cum eviti 5 surprize neplacute pe care cineva le poate face la nunta
Louise Tanase
Luni, 18.02.2013
Nunta este, poate, evenimentul cel mai emotionant din viata fiecaruia, de aceea este firesc sa facem toate eforturile ca cea mai frumoasa zi sa fie perfecta. In acelasi timp, trebuie sa nu uiti faptul ca la orice eveniment pot aparea situatii neprevazute. Nunta nu face o exceptie, asadar, afla care sunt cele 5 surprize neplacute cu care cineva iti poate strica nunta si cum sa te feresti de ele.

Cu ceva inspiratie si idei datorate filmului "Wedding Crashers" (Spargatorii de nunti), Karena iti dezvaluie cele mai frecvente 5 moduri in care cineva poate strica o nunta.

Surpriza neplacuta nr.1: tortul miresei gustat inainte sa fie taiat

 Tortul de nunta

Iti vine sa crezi sau nu, exista nuntasi care nu se pot abtine sa atinga tortul pentru a gusta glazura atunci cand tortul de nunta este expus din timpul petrecerii. Nu este nimic amuzant sau dragut in a baga un deget in tort, de a lua o floricica sau o perluta din decorul acestuia pentru degustare, inainte ca mirii sa faca fotografii si sa taie tortul. Cu toate acestea, este posibil ca unii petrecareti sa aiba aceasta idee. In afara de faptul ca nu este deloc igienic sa faca asa ceva, torturile de nunta sunt destul de scumpe si nu ar trebui atinse decat de 3 persoane: cofetarul, mirele si mireasa.

Ce poti face? Poate ca suna ridicol, dar daca tii cu tot dinadinsul sa expui tortul undeva in timpul nuntii, ar trebui sa rogi pe cineva sa il pazeasca si sa impiedice nuntasii pofticiosi sa il atinga. In caz contrar, lasa tortul sa constituie surpriza nuntii si nu il aduce in sala receptiei decat in momentul in care doriti sa faceti fotografii si sa il taiati.

Surpriza neplacuta nr.2: invitata care poarta rochie alba

 Femeie la cumparaturi

Nu iti imaginezi o asemenea surpriza neplacuta: una din invitatele la nunta sa poarte o rochie alba. Totusi, exista femei carora nu le pasa de codul vestimentar. Prin urmare, daca stii ca ai asemenea cunostinte, sugereaza-le ca nu iti pasa daca este canicula sau nu are altceva de purtat care sa o flateze, dar nu va fi prea frumos din partea lor sa apara la nunta ta imbracate astfel. Desi este adevarat ca nimeni nu poate eclipsa o mireasa, o rochie alba este una dintre piesele vestimentare interzise cu desavarsire la o nunta al carei personaj central nu esti tu.

Ce poti face? In afara de a o ruga, politicos, sa se gandeasca la alta vestimentatie, nu prea ai ce sa faci. Poate doar sa te gandesti la acest aspect atunci cand iti alegi prietenele sau cunostintele pe care le inviti la nunta. Daca stii ca nu te place foarte tare sau ca este cinica si nonconformista, nu invita o astfel de persoana la nunta ta.

Surpriza neplacuta nr.3: flirturi indecente

 Cuplu pe canapea flirtand

Este adevarat ca multe persoane care nu au un partener de viata stabil alaturi de care sa participe la o nunta vor incerca sa isi gaseasca sufletul pereche la un astfel de eveniment. Nu este nimic gresit in acest lucru, insa atunci cand astfel de persoane se comporta de parca nunta voastra ar fi un club al celibatarilor sau un club de noapte si nu au o atitudine decenta, atunci apare o problema. Cred ca stii la ce ne referim: dansuri indecente, atingeri si saruturi mai mult decat senzuale, care fac restul nuntasilor sa isi doreasca sa le strige celor doi sa mearga la un hotel.

Ce poti face? Singurul lucru pe care il poti face este sa rogi pe cineva apropiat sa le spuna celor doi porumbei sa fie mai atenti cu manifestarea atractiei pe care o simt, mai ales pentru ca la un astfel de eveniment participa si persoane mai in varsta sau chiar copii.

Surpriza neplacuta nr.4: copii scapati de sub control

 Fetite zambind pe iarba

Probabil ca acesta este unul dintre cele mai delicate subiecte, deoarece toti parintii sunt foarte sensibili atunci cand vine vorba despre educatia copiilor lor si mai ales, despre participarea acestora la evenimente. Insa, din pacate, probabil ca fiecare dintre noi am participat la o nunta sau alta petrecere unde copiii se dezlantuie si tipa, alearga printre mese si uneori fac scene incomode. Nu trebuie sa ne suparam pe cei mici, deoarece nu ei sunt vinovati, ci parintii lor.

Ce poti face? Oricat de greu ti-ar fi, cel mai simplu este sa scrii pe invitatia la nunta ta ca nu este permis accesul copiilor sub 12 sau 14 ani, nici la ceremonia religioasa, nici la receptie. Dar, trebuie sa tii cont ca in acest caz nu poti face nicio exceptie, nici macar pentru sora sau nasa ta. Aceasta este singura solutie cu exceptia cazului in care iti permiti financiar ca la receptia de nunta sa organizezi si o mica petrecere pentru cei mici in alta sala apropiata.

Surpriza neplacuta nr.5: cineva poate varsa ceva pe rochia ta

 Ceremonia religioasa

Rochia ta de mireasa alba sau ivoire, delicata si perfecta, poate fi distrusa intr-o secunda atunci cand cineva neatent sau care a baut prea mult varsa ceva pe ea. Si cum ghinionul este mereu complet, in 99% dintre cazuri nu apa ajunge pe rochia pretioasa a miresei, ci ceva foarte vizibil si colorat precum vinul rosu, cafeaua, o sarmala sau o prajitura cu ciocolata. In unele cazuri, cel care strica rochia miresei este chiar preotul, care, atunci cand ii ofera pocalul cu vin (rosu!), poate picura din greseala pe rochie. Chiar daca vei fi consolata ca nu conteaza, ca oricum nu vei mai purta vreodata rochia de mireasa, cu siguranta nu iti va pasa si seara ta va fi compromisa. Mai ales daca nefericitul incident nu se intampla la finalul nuntii, ci intr-un moment dupa care vei mai fi in centrul atentiei multe ore.

Ce poti face? In primul rand, trebuie sa stii ca nu poti anticipa un astfel de incident neplacut. Tot ce poti face este sa te feresti cat poti de copii lipiciosi, de ospatari cu farfurii si pahare si de persoane care au baut prea mult si gesticuleaza cu paharul sau ceasca in mana.

Aceasta este lista Karena cu marile surprize neplacute ce pot aparea la nunta. Tu mai stii si altele?
 

 

Newsletter