Home Nunta Decoratiuni Nunta Florile de sezon chiar iti salveaza bugetul de nunta? Afla ce spun specialistii!

Florile de sezon chiar iti salveaza bugetul de nunta? Afla ce spun specialistii!

Florile de sezon chiar iti salveaza bugetul de nunta? Afla ce spun specialistii!
Alexandra Irimiea
Joi, 26.06.2014

Florile de nunta... cu cat sunt mai frumoase, cu atat sunt mai scumpe! Dar oare daca folosesti flori de sezon platesti mai putin sau intregul concept este supraestimat?

Nu se poate o nunta fara decoruri din flori, fara buchetul miresei, al nasei sau fara lumanarile pentru ceremonia religioasa! Mult sau putin, tot va trebui sa aloci un buget dedicat aranjamentelor florale.

Flori de nunta

In plus, dorintele tale si preferintele pentru anumite flori pot avea un pret in vara si unul mult mai mare toamna tarziu, cum este cazul hortensiei, spre exemplu. Si atunci te intrebi daca nu cumva florile de sezon iti pot salva bugetul de nunta!

Karena.ro a consultat pentru tine doi specialisti in designul floral, pentru a putea primi informatii utile si corecte in ceea ce priveste intregul concept de flori de sezon pentru nunta.

• Carmen Baboian, designer florist la Petalia

Carmen Baboian, designer florist
Imi place sa fie natural ceea ce obtin: ma inspira o castana si o ghinda, un bat de scortisoara, o hartie alba mototolita, o bucata de sfoara asezata intamplator pe masa langa un trandafir… ma inspira povestile voastre pe care le impletesc printre flori.

• Andreea Munteanu, designer florist la Daria Special

Sunt doar un om simplu care crede in dragostea manifestata sub toate formele ei, in frumos, in bun simt si in faptul ca intr-o buna zi, oamenii isi vor reaminti sa zambeasca celor din jur...

Andreea Munteanu

Carmen ne-a raspuns la cele mai frecvente intrebari ale mireselor legate de preturile florilor, iar Andreea ne-a dat permisiunea sa folosim informatiile si explicatiile pe care le-a scris intr-o postare personala de blog. Puteti citi aici textul ei.

Ce inseamna flori de sezon?

Surprinzator, am aflat de la cei doi designeri floristi ca perceptia noastra despre sezonul florilor poate sa nu aiba nicio valoare atunci cand alegem ce tip de aranjamente ne dorim la nunta.

Carmen: "In primul rand sezon in Romania nu este tot una cu sezon in tarile de provenienta a florilor, locul de unde noi le precuram. Acelea sunt soiuri rezistente si ofera o garantie a calitatii lor. Cele mai populare flori printre clientii Petalia sunt ranunculus, anemone, lalele, zambile, frezii, bujori, trandafiri de gradina, "florile de camp" si levantica."

Aranjament floral pentru masa de prezidiu
Avantajele florilor de sezon, din punctul meu de vedere, este expresivitatea maxima pe care o floare o poate oferi. Ea arata cel mai bine in sezonul ei natural si este la dimensiunea standard al soiului. (Carmen) 

Andreea: "Majoritatea florilor provin din Olanda si sunt cultivate in sere, anumite tipuri de orhidee si trandafiri din Thailanda, frunzele decorative din Italia sau Olanda, iar exemplele pot continua. Astfel de flori provin din soiuri rezistente, creeate in laborator, prin incrucisari si asa mai departe.

• Freziile si lalelele sunt disponibile tot timpul anului
• Liliacul este disponibil in plina iarna adica din noiembrie si pana in mai-iunie
• Bujorul poate fi folosit uneori pana la sfarsitul lunii iulie" 
Buchet de mireasa format din bujori

Flori de import vs. Flori autohtone

Carmen: "Fata de florile de la noi, florile de import ofera o disponibilitate mai mare pe perioada anului, dar si o gama diversificata de culori si soiuri. In plus, florile de import au o garantie a calitatii (soiuri rezistente)."

Andreea: "Bujorii romanesti, cumparati de la babutele din piata, nu rezista. La fel si liliacul si lalelele. Deci niciun decorator/florist serios nu va apela la marfa autohtona! Chiar daca este mult mai ieftina, totodata e si foarte proasta calitativ.

Marfa autohtona insemna cateva soiuri de lalele si trandafiri, niste cale care nu rezista (ceea ce cu greu se poate intampla in cazul calelor din import), floarea soarelui rupta din camp (sa ridice mana sus cine nu a rupt macar o data din camp si nu i-a parut rau ulterior ca s-a vestejit pana a ajuns cu ea acasa). Practic nu vorbim de sute de mii de soiuri si culori, ci de o gama de culori restransa la rosu-galben si albastru."

De ce sunt florile de nunta mai scumpe in extrasezon?

Carmen: "In primul rand, in extrasezon o floare este la o dimensiune mai mica decat in mod normal, deci intr-un buchet vor intra mai multe fire pentru a obtine efectul dorit si acest lucru se reflecta in pret: floare mica - pret mare in extrasezon."

Buchet de mireasa
In extrasezon se depun mai multe eforturi pentru a creste acea planta, necesita conditii speciale, deci are un pret mai mare decat in mod normal. (Carmen)

In continuare, Andreea, a oferit cateva exemple de preturi de flori, in special cat de mult cresc acestea in extrasezon. De retinut faptul ca in afara sezonului se schimba nu doar costul lor, ci si aspectul.

"Bujorii - In aprilie-mai au pretul dublu fata de cel al trandafirilor si ajung sa coste in iulie pana la de 4 ori pretul acestuia. Si vorbim de pretul de import, fara niciun al adaos sau taxe suplimentare. Aceeasi comparatie poate fi facuta si in cazul liliacului.

Hortensia are pretul cel mai bun si dimensiunea cea mai mare in iulie-august-inceputul lui septembrie. In noiembrie pretul ajunge mai mare cu cel putin 50% si dimensiunea in acelasi raport, dar mai mica. Astfel ca o lumanare sfrera din hortensii are un pret in iunie si cu totul altul (mult mai mare) in noiembrie.  Buchet de mireasa cu hortensii
  Buchet de mireasa - Bujori, anemone, lalele, hortensii 

Lacramioarele/Margaritar - Floare disponibila in mod constant din aprilie si pana in mai, dar s-au mai vazut si cazuri de comenzi onorate in plina vara sau chiar in octombrie. Foarte rezistent nu e nici cel de import, dar pretul per fir (adica fir cu maxim 7 clopotei) este de la o data pana la de 2 ori mai mare decat al unui trandafir."

Buchet de mireasa cu lacramioare
Un buchet din lacramioare de dimensiune mica, sa zicem cat un grapefruit, poate ajunge sa coste cat un buchet facut din 100 - 150 de fire de trandafiri. (Andreea)

Asadar, nu intotdeauna un pret mai mic per fir inseamna un buchet sau un aranjament mai ieftin. Sunt destul de multe flori mici ca dimensiuni, asa ca pentru a obtine efectul dorit, este nevoie de multe, multe fire.

Pret vs. Dimensiunea florilor din aranjamentele de nunta

In continuare, Andreea a realizat un tabel comparativ al florilor, atat ca dimensiune, cat si ca pret. A fost luat ca etalon trandafirul intrucat este floarea pe care o cunoaste toata lumea, si cat costa si cat de mare este.

10 frezii/lalele = 1 trandafir (ca dimensiune) = 5 trandafiri (ca pret)

20 lacramioare = 1 trandafir (ca dimensiune) = 20-40 trandafiri - in functie de sezon (ca pret)

1 bujor = 1 trandafir (ca dimensiune) = 2-4 trandafiri - in functie de sezon (ca pret)

Buchet de mireasa
Buchet de mireasa cu  anemone si lisianthus; Daria Special

1 hortensie = 7-8 trandafiri (ca dimensiune si ca pret)

Deci ori ca puneti 7 trandafiri ori 1 hortensie, e tot una la pret. Dar, chiar daca stransi, 7 trandafiri fac cat o hortensie, un aranjament cu 7 trandafiri si frunze decorative va fi ceva mai generos decat 1 hortensie si frunze pe langa. De retinut faptul ca hortensia poate avea o dimensiune mica si pret mare in extrasezon.

Orhidee imperiala - cymbidiumul = ceva mai scumpa ca 1 trandafir sau chiar de 3 ori pretul in extrasezon ( adica iulie-inceputul lui septembrie)

Orhidee Vanda - Phalaenopsis = de 2-3 ori ca pret fata de 1 fir de trandafir (in functie de culoare - black magicul e mai fitos)

Buchet de mireasa Petalia
Buchet de mireasa Petalia

Crizantemele = sunt de multe ori comparative ca pret cu 1 trandafir sau chiar mai scumpe decat cei mai micuti.

Minirosele (mai multi bobocei de trandafiri mici pe un fir) = de la 1,5 pana la de 2 ori pretul unui trandafir, in functie de tipul lor.

Crinii = de 3-4 ori mai scumpi ca trandafirii

Daca te gandesti ca au mai multe cupe, nu merge! Ca sa ai toate cupele inflorite, din patru - doua sunt ofilite si doua abia plesnite - asa ca nu ramane decat sa folosesti maxim o cupa deschisa si una usor plesnita din 4-5 cupe cate are un fir. Nu e tot una sa cumperi un fir si sa te bucuri de el 2 saptamani - pana se deschid pe rand si pica tot pe rand toate cupele, cu a folosi crinii in aranjamentele de eveniment.

Buchet de mireasa cu floarea soarelui
Buchet de mireasa cu floarea soarelui, scabiosa, levantica si zmeura decorativa; Daria Special

Floarea soarelui = 1 - 1,5 pretul unui trandafir, dar ce-i drept mare cat o zi de post (asta daca vine suficient de deschisa).

1 garoafa olandeza (olandeza, in culori fermecatoare, nu ca cele turcesti de pus pe jerbe) = comparabila ca dimesniune cu 1 trandafir si la jumatate de pret fata de acelasi individ.

1 cala = de 2-3 ori pretul unui trandafir.

In acest caz avem mai multe variante:
• un aranjament mic si scump,
• un aranjament ok ca pret dar unde-s freziile ca abia le vad,
• sau o mireasa fericita ca nu o intereseaza cat costa un aranjament cu cate frezii vrea ea, adica inclusiv atat de multe incat sa si miroasa! 
Aranjament floral cu frezii
  Aranjament floral cu frezii

Deci, nu numai ca unele flori la care nu v-ati astepta au preturi foarte mari, dar exista si flori cum ar fi lalelele si freziile, care scumpe nu ar fi, dar pentru a le vedea in aranjament sunt necesare in numar mare. 

Florile si mirosul

Andreea: "Pentru a simti intr-o camera mica de bloc miros de frezie, sunt necesare aproximativ 50 de fire deschise. Si inca un lucru important: extrem de putine flori de sera au si miros."

Florile si verdeata

Andreea: "Si inca ceva ce aud des - "pai sa punem mai multa verdeata"! Nici dumneaei nu sta mai bine la pret, intr-un aranjament decent intrand verdeata echivalenta cu pretul a 4-5 trandafiri. Si ca o curiozitate, 1 fir de iedera de 1 m, este mai scump decat 1 trandafir - ma refer la cine foloseste iedera decorativa nu la cei care jumulesc padurile de iedera cu frunza cat jumatate de palma si bonusuri de radacini si furnici pe alocuri.

Aranjament floral pentru nunta
Aranjament floral pentru nunta; Petalia

Florile de camp sunt mai ieftine?

Andreea: "Florile de camp... nu exista asa ceva! Adica eu sau altii ca mine sa facem ce? Sa jumulim campul si/sau sa asteptam babuta din coltul pietei sa vina la 8, 8 si ceva fix? Fix pe 20 cand ai tu nunta? Si ce te faci daca-i da o mana (fenomen meteo) in gradina fix cu 1 zi inainte de nunta ta? Asta nemaipunand la socoteala ca nu se face - florile alea nu tin nici cu slujbe!

Aaaaa, ca putem face ca un aranjament sa arate ca unul facut cu flori de camp, asta este partea a doua - dar daca va ganditi la flori de camp, doar ca sa iasa mai ieftin, nu tine, nu merge, oricat as vrea. Ca punem crizanteme - sa semene cu margaretele (ati vazut voi margarete care sa reziste 1-2 zile? - ca deh, pana le culege babuta, pana le luam macar cu 1 zi inainte ca doar nu asteptam cu 2 ore inainte de nunta doar, doar am avea flori - trebuie sa avem si noi o marja de siguranta);

Apoi ciulinii - ca sunt si ele tot flori de camp, sau sunatoarea - zisa si Hypericum sau bobitele mici crem/verzi/grena pe care le stiti si voi, sau floarea soarelui sau alte chestiuni asemanatoare florilor de camp - sau floarea de ceapa zisa si allium care ea, asa mirositoare (a ceapa) cum e , frumoasa si scumpa pe masura - 3 ori pretul unui trandafir.  Aranjament floral pentru masa de nunta
 Aranjament floral cu floare de ceapa (mov), hortensie (verde pal), trachelium (verde intens) si levantica; Daria Special

 

Concluzia: Florile de sezon salveaza bugetul de nunta?

Carmen: "Cu siguranta acest lucru este doar un mit, asa cum la o nunta se doresc flori de camp in ideea ca ar fi mai ieftin."

Andreea: "Costul minim in care poti avea un aranjament depinde de foarte multe variabile - flori - tip si cantitate, dimensiune, gradul de complexitate, numarul aranjamentelor, locul unde are loc evenimentul pentru a putea acoperi spre exemplu si cheltuieliele legate de combustibil in cazul unui eveniment in afara orasului.

Si un alt element important, tipul suportului pe care se lucreaza. Este cel putin incorect ca cineva care primeste un aranjament pe o tigaita de plastic verde (1,5 lei) sa plateasca aceeasi suma de bani pentru un aranjament identic cu unul prezentat in suportul caleasca (400 lei), sau invers, doar pentru ca se folosesc aceleasi flori.

Aranjament floral pentru masa de prezidiu
Aranjament floral pentru masa de prezidiu; Daria Special

Un pret minim si corect pentru ceva decent este de 20-25 euro. Indiferent de sezon, trandafirii sunt cea mai buna recomandare - nu sunt cele mai ieftine flori insa au cel mai bun randament."

Acum, dupa explicatiile si informatiile furnizate de cei doi specialisti, speram ca ti-ai conturat o imagine mai clara referitor la florile de nunta, cat de mult variaza pretul si aspectul lor in functie de sezon.

In continuare, te lasam in companie unei galerii foto cu buchete, decoruri si aranjamente florale realizate de catre cei doi designeri floristi, Andreea Munteanu de la Daria Special si Carmen Baboian de la Petalia.

Petalia:

Buchet de mireasa
Lumanari de cununie
Aranjamente florale de nunta
Aranjamente florale de nunta
Buchet de nasa
Decoruri florale de nunta

Daria Special:

Buchet de mireasa
Buchet de mireasa
Flori de nunta
Buchet de mireasa
Buchet de nasa cu bujori
Buchet de mireasa

Ti-au fost utile informatiile si explicatiile despre florile de sezon pentru nunta?

Newsletter