Home Nunta Cununia Idei pentru tinuta de la cununia civila

Idei pentru tinuta de la cununia civila

Idei pentru tinuta de la cununia civila
Ioana-Catalina Pavel
Joi, 27.05.2010

Crezi ca alegerea rochiei de mireasa a fost "piatra de incercare" in materie de shopping iar tinuta pentru cununia civila e floare la ureche? Mai gandeste-te o data!
Pe forumurile de pe site-urile dedicate mireselor, discutiile despre tinuta pentru cununia civila sunt in toi. Multe viitoare mirese spun ca vor purta tot rochita de mireasa si la starea civila. Nu stiu daca e cel mai indicat si adecvat lucru. E vorba de o alta ambianta, de altceva, mai oficial. Rochie de seara sau costumas...? Ceva sofisticat sau mai simplu...? E foarte important sa iti alegi stilul care te caracterizeaza cel mai bine, dar si cel mai potrivit cu anotimpul.

Daca ai avut parte de slujba de logodna oficiala, probabil ca ai deja in garderoba o tinuta pe care ai putea sa o porti si la cununia civila. Daca nu, iti prezentam noi cateva idei care s-ar putea sa te inspire.

CLASIC


Tinuta office, sacou si fusta sau rochita cu bordero este ceea ce aleg cele mai multe mirese la cununia civila. Intr-adevar, se pare ca tinuta asta e cea mai potrivita pentru un moment asa "serios" ...Iti sugerez sa porti aceasta tinuta in special daca e vorba de anotimpul rece.

  

  


ROCHIE TREI SFERTURI


Daca ai ales sa iti faci nunta intr-un sezon mai cald, iti recomand sa porti o rochie trei sferturi. Se potriveste mai mult fetelor mai inalte, dar merge si daca esti mai mica de inaltime si iti asortezi o pereche de pantofi cu toc. Sunt atatea rochii frumoase de acest gen in magazine! Daca nu gasesti una care chiar sa te atraga, poate iti face cu ochiul unul din modelele de mai jos. Ia-l si incearca sa ti-l faci la croitor. Eu zic ca merita!

  

  


ROCHIE DE SEARA


O alta idee buna pentru cununia civila ar fi o rochie de seara care nu e „chiar de seara". Fara brizbizuri stralucitoare sau alte podoabe atasate. O rochie trei sferturi sau chiar mai lunguta, de o culoare mata, accesorizata eventual cu un sal e tinuta care te-ar face sa arati eleganta si foarte feminina in acelasi timp.

  

  


INDRAZNEATA


Cununia civila e momentul tau de iubire „legalizata". De ce nu l-ai sarbatori asa cum simti? Daca esti mai nebunatica sau pur si simplu o nonconformista, iti sugerez sa porti o vestimentatie care sa te scoata in evidenta. Ia-ti o rochie rosie, asorteaza-ti accesorii, poarta ceva mulat. La urma urmei este vorba despre un eveniment unic, special. Daca urmeaza si un mic cocktail dupa asta, atunci nu mai ai niciun motiv sa nu incerci ceva indraznet pentru cununia ta civila.

  

  

 Daca esti in cautarea unei tinute pentru orice ocazie intre pe Margotte.ro - magazin de rochii chic.

Newsletter