Home Moda Tendintele Modei Trend alert: Salopeta

Trend alert: Salopeta

Trend alert: Salopeta
Andreea Catrina
Marţi, 23.03.2010

Salopetele au aparut pe podiumurile de prezentare inca de anul trecut din primavara. Cu toate acestea, vara trecuta foarte putine curajoase au abordat astfel de tinute, tocmai de aceea personal nu ma mai asteptam ca acest trend sa revina. In orice caz, se pare ca m-am inselat, pentru sezonul cald de anul acesta promite sa aduca din nou salopetele in atentia fashionistelor.

Este adevarat ca nu orice persoana arata bine intr-o astfel de piesa vestimentara, dar este si mai adevarat ca daca ti se potriveste si ai curajul sa o porti, poti fi o aparitie inedita.

Tendinte:

Casual sport - Ralph Lauren propune pentru aceasta vara salopeta din denim. Cu toate acestea este singurul care a apelat la aceasta varianta, asa ca e putin probabil ca trendul salopetelor din denim sa fie unul foarte puternic. O alta abordare casual-sport, dar mult mai accesibila este cea de la Lacoste. In linii simple, dar accesorizata cu elemente de marcare a taliei, o astfel de salopeta poate fi alegerea potrivita pentru o zi torida de vara.



 

Design minimalist - In timp ce unii designeri merg pe detalii ori imprimeuri, altii prefera croielile curate, in culori de baza ori nuante nude. Acestea sunt variante foarte versatile, pentru ca pot fi accesorizate si transformate pentru a obtine o serie de tinute total diferite. Stella McCartney si Badgley Mischka sunt doar doua nume care au optat pentru astfel de croieli.



 

Influente hippy - Cine spune ca nu poti crea o tinuta cu influente hippy si cu ajutorul unei salopete ar trebui sa arunce o privire pe creatiile semnate Etro sau Richard Chai - imprimeuri florale, materiale vaporoase, volane. Tinute ideale pentru noptile de vara.



 

Croieli sofisticate - Pe cat de vaporoase sunt tinutele de inspiratie hippy, pe atat de atent croite sunt cele ale lui Karl Lagerfeld ori Givenchy. La acest nivel, salopetele devin deja o piesa vestimentara statement.



 

Design elegant - Da, si salopetele pot fi elegante! Iar daca nu crezi, ar fi mai bines a arunci o privire peste creatiile Erin Fetherston sau Lanvin - materiale pretioase, drapaje, detalii atent lucrate.



 

Croieli:

In ceea ce priveste croiala salopetelor nu exista o regula anume - lungimile pantalonilor pot fi diverite, de la foarte scurti si pana la glezne, iar in partea superioara sunt acceptate atat cele fara bretele, cele pe un singur umar, cat si manecile scurte ori trei sferturi.



 

Cum sa le porti:

Daca ai soldurile mai late incearca sa eviti salopetele scurte, purtand pantaloni lungi. Nu uita de curea, pentru ca in felul acesta vei marca talia, iar privirea va fi atrasa de partea superioara a corpului.

In cazul in care optezi pentru o salopeta de seara, alege una dintr-un material pretios, precum matasea si cu mici detalii de paiete ori alte astfel de accesorii, care sa te scoata in evidenta.

Daca iti cumperi o salopeta intr-o nuanta nude sau alba/neagra, atunci incearca sa aduci putina culoare prin accesorii.

 

Newsletter