Home Moda Tendintele Modei 8 piese vestimentare pe care femeile stilate nu le poarta

8 piese vestimentare pe care femeile stilate nu le poarta

8 piese vestimentare pe care femeile stilate nu le poarta
Ioana Marinescu
Luni, 30.05.2022

Nu este de ajuns sa urmezi tendintele, pentru a obtine tinute reusite. Femeile stilate fac mai mult decat sa studieze moda: ele stiu exact care sunt piesele vestimentare clasice si cum trebuie sa le combine, pentru a arata impecabil. Afla care sunt cele opt piese vestimentare pe care nu ar trebui sa le ai in garderoba si cu ce sa le inlocuiesti.

 

Cum sa ai o garderoba stilata

Cel mai important lucru pe care trebuie sa il faci, daca vrei sa fii o femeie stilata, este sa nu te lasi influentata de ce se poarta. Incearca sa iti faci un stil care nu se demodeaza niciodata si investeste in piese clasice.

Sacourile cambrate, blugii drepti, balerinii si puloverele sunt exemple de haine care ar trebui sa se regaseasca in orice garderoba.

Ce sa nu porti niciodata, daca vrei sa fii o femeie stilata

1. Haine cu logo la vedere

Nu este nimic rau sa investesti in haine de calitate, dar nu deveni preocupata doar de etichete. Un look subtil, alcatuit din piese simple si clasice, este mult mai interesant decat unul alcatuit din brand-uri. Poti alege accesorii scumpe, precum o geanta sau curea, care sa iti completeze un outfit din haine simple.

2. Haine de firma fake

Tot in goana dupa brand-uri, femeile ajung sa cumpere haine de firma fake, dar un astfel de comportament nu face decat sa iti saboteze look-ul. Hainele simple si ieftine sunt de preferat, in locul celor care imita piesele de designer. Cel mai important sfat pe care il urmeaza femeile stilate este: "imbraca-te ca sa te simti bine, nu sa epatezi".

3. Haine din materiale de proasta calitate

Nu investi in haine fake, dar ai mare grija si la materialele hainelor simple pe care le cumperi. Alege intotdeauna materiale naturale, precum bumbac, casmir, in sau piele si stai departe de polyester sau acryl si vei obtine un look perfect.

4. Pantaloni sport sau colanti

Pantalonii sport sau colantii sunt foarte confortabili, dar ar trebui purtati la sala sau acasa. Daca vrei un look elegant, dar casual, alege blugi drepti, sneakersi albi si un top clasic si vei obtine o tinuta plina de stil.

5. UGG-uri

Alte piese confortabile, dar care ar trebui interzise din garderoba unei femei stilate sunt UGG-urile. Inclouieste-te cu balerini, mocasini sau botine cu un desing simplu si elegant.

6. Blugi accesorizati

Blugii cu perle sau striatii pot arata interesant in colectiile designerilor, dar femeile stilate nu le poarta niciodata. Nici cei foarte rupti nu sunt potriviti pentru tinutele simple si elegante. Daca vrei sa obtii un look curat, alege blugi drepti, in nuante clasice de albastru.

7. Haine prea colorate

Culorile dau viata unei tinute, dar este important sa nu exagerezi. Daca vrei sa porti o piesa vestimentara colorata, celelalte elemente care iti compun tinuta trebuie sa fie neutre. Nuante precum gri, alb, crem sau bleumarin ar trebui sa compuna 80% din outfit.

8. Haine care nu se asaza bine pe corp

Daca vrei sa fii o femeie stilata, atunci trebuie sa te asiguri ca alegi haine care ti se potrivesc. Stai departe de haine mulate sau largi si alege piese care iti pun in valoare silueta. O alta regula de care trebuie sa tii cont este sa nu lasi prea multa piele la vedere.

 

 

Newsletter