Home Mireasa Machiaj mireasa 7 trucuri de machiaj pentru o viitoare mireasa

7 trucuri de machiaj pentru o viitoare mireasa

7 trucuri de machiaj pentru o viitoare mireasa
Madalina Nazalu
Duminică, 13.02.2011
Factorii de ordin extern, precum temperatura, multiplele ore petrecute in picioare fara timp de retusuri, dar, mai important, factorii de ordin subiectiv, precum stresul, emotiile, tenul uleios sau chiar eventualele lacrimi de bucurie pot afecta textura si rezistenta machiajului. Karena iti dezvaluie cele mai eficiente trucuri pentru un machiaj de mireasa impecabil de-a lungul intregii zile.
 

 

Pasul 1: Alege un fond de ten pe baza de apa, fara ulei

 

Este inevitabil sa folosesti fond de ten in ziua nuntii. Pentru a maximiza efectul acestuia, aplica o crema hidratanta, de asemenea fara ulei. Este obligatoriu sa ii acorzi 5 minute pentru a fi absorbita in piele, altfel va altera textura fondului de ten si ii va diminua puterea de acoperire.

 

Daca nu esti adepta fondului de ten si iti confera senzatia de incarcare, opteaza pentru un fond de ten cu formula usoara si aplica-l cu ajutorul unui burete, uniformizand produsul si omogenizand doar culoarea tenului.

 

  machiaj mireasa

 

Pasul 2: Nu uita de concealer

Aplica acest produs cu pensula dupa ce ai aplicat fondul de ten, pentru a se stabiliza si pentru a putea adera pe textura acestuia. Foloseste concealerul de care ai nevoie: verde pentru cosuri sau cuperoza, galben pentru cearcane.

 

 

Pasul 3: Foloseste pudra pentru a preveni luciul inestetic al fetei

 

Daca de obicei consideri ca pudra iti confera un aer incarcat, este indicat sa o incluzi in ritualul de machiaj in aceasta zi. Opteaza pentru o pudra translucida pulbere pentru zona pometilor, iar pe barbie si zona T utilizeaza o pudra compacta, care acopera mai bine. Nu uita sa o porti si in geanta, pentru eventualele retusuri.

 

Aplica pudra si pe gat, altfel aparatul de fotografiat va reflecta lumina si fata va fi mai deshisa la culoare decat gatul.

 

In jurul ochilor, aplica pudra cu un burete in forma triunghiulara.

  machiaj mireasa

Pasul 4: Foloseste mascara waterproof

Nu ezita sa urmezi aceasta regula, mascara waterproof este mai rezistenta si te protejeaza de eventualul aspect inestetic al rimelului intins.

Daca folosesti eyeliner (pentru a iti accentua privirea) opteaza pentru un creion waterproof sau pentru un eyeliner in forma de gel. Tusul lichid are sanse mai mari sa se intinda sau sa curga.

 

  

Pasul 5: Alege textura potrivita pentru fardul de ochi

 

Desi sunt in tendinte, evita fardurile de ochi cremoase sau metalice, care au tendinta sa se stranga in pliul pleoapei. Opteaza doar pentru texturile ultra-mate si, pentru a evita orice risc, aplica pudra si pe pleoapa inainte de a folosi fardul de ochi. Aceasta ii va permite sa adere mai bine si il va fixa pe pleoape.

 

Pasul 6: Aplica rujul corespunzator

 

In primul rand, evita rujurile foarte mate, pentru ca vor da senzatia de buze uscate. Opteaza pentru o textura cremoasa. Cheia eficientei acestui produs: aplica un creion de buze waterproof, pe care sa il folosesti pe toata suprafata buzelor. Foloseste pensula pentru aplicarea uniforma a rujului si aplica pe deasupra un gloss stralucitor.

  machiaj mireasa

Pasul 7: Opteaza doar pentru blush pudra

Textura cremoasa confera intr-adevar o stralucire aparte pometilor, insa nu va rezista la fel de-a lungul orelor. Este de asemenea mai greu de retusat, iar un blush pudra poate fi aplicat si dozat mult mai rapid.

Alege doar tonuri foarte naturale de blush, care sa iti puna in valoare trasaturile naturale discret si nuantat.

 

Newsletter