Home Mireasa Machiaj mireasa 10 sfaturi de machiaj de care sa tii cont daca te aranjezi singura pentru nunta

10 sfaturi de machiaj de care sa tii cont daca te aranjezi singura pentru nunta

10 sfaturi de machiaj de care sa tii cont daca te aranjezi singura pentru nunta
Andreea Baluteanu
Vineri, 06.10.2017
Multe dintre noi depunem eforturi colosale pentru a ne asigura ca in ziua nuntii avem la dispozitie cel mai bun makeup artist al tuturor timpurilor, dar cine spune ca acea persoana ideala nu putem fi chiar noi? Pana la urma, nimeni nu te cunoate mai bine decat tine insati, nu are mai multa rabdare si intelegere.

In plus, sa te aranjezi singura in ziua nuntii se poate dovedi o miscare foarte inteligenta din punct de vedere financiar, de care ar trebui sa tii cont, mai ales daca te raportezi la preturile exorbitante pe care le practica multi profesionisti. Acestea fiind spuse, descopera sfaturile de machiaj care te vor ajuta, daca decizi sa fii propriul makeup artist!

10 sfaturi de machiaj de care sa tii cont daca te aranjezi singura

Ia in calcul sfaturile noastre si vei arata ca scoasa din cutie in ziua nuntii!

machiaj
Foto: Instagram brides

Exerseaza inainte! E cat se poate de posibil sa fii propriul makeup artist, dar, oricat de bine te-ai pricepe, tine cont de faptul ca ai nevoie de un strop de practica! Emotiile din ziua nuntii isi pot spune cuvantul, asa ca e recomandat sa incerci cu cateva zile inainte machiajul pe care il vei purta in cea mai importanta zi din viata ta!

Rasfata-te cu proceduri faciale inainte de marea zi! Cheia unui look desavarsit in ziua nuntii? Tenul tau trebuie sa arate perfect! Daca vei reusi sa bifezi in ultima luna inainte de casatorie cateva masaje faciale, o exfoliere in profunzime si un tratament la o cosmeticiana care se pricepe, vei arata cum nu se poate mai bine.

Fa-ti cumparaturile! Chiar daca nu apelezi la un specialist, nu trebuie sa faci rabat de la calitate, care e cu atat mai importanta. Uite ce trebuie sa contina cosul tau de cumparaturi: un fond de ten care sa ti se potriveasca la perfectie, cu finisare naturala, nici prea mata, dar nici stralucitoare, un anticearcan de exceptie si un ruj rezistent la transfer.

Gaseste un loc linistit! Ai exersat inainte si esti stapana pe tine, dar nu va strica sa te asezi cuminte intr-un loc izolat cand incepi sa iti aplici makeup-ul. Domnisoarele de onoare agitandu-se in jurul tau si mama care plange, spunandu-ti cat esti de frumoasa, nu sunt cele mai bune aliate ale unui machiaj perfect.

aplicare machiaj
Foto: Instagram brides

Foloseste primer! Primer-ul este produsul cosmetic cu care trebuie sa te imprietenesti la catarama, daca te aranjezi singura. Alege un produs care sa se potriveasca nevoilor tale (cu efect matifiant daca ai tenul gras, unul iluminator daca ai o piele terna). Nu uita nici de primer-ul pentru ochi, cu rol de a accentua frumos intensitatea si rezistenta fardului aplicat.

Da importanta cuvenita fondului de ten si anticearcanului.
Ai nevoie de produse cu o mare putere de acoperire, deoarece vrei ca machiajul sa iti reziste intreaga zi. Foloseste un fond de ten cremos, cu finisare mai degraba mata decat iluminatoare, pe care sa il aplici inaintea anticearcanuui. Completeaza machiajul cu acest din urma produs, tapotand usor cu degetele.

Subliniaza-ti privirea!
Sprancenele sunt extrem de importante in cadrul makeup-ului de mireasa, asa ca este necesar sa le evidentiezi. Insa mizeaza pe naturalete si lucreaza cu ceea ce ai: asa suna cel mai bun sfat de machiaj. Foloseste mai degraba un fard decat un creion si finiseaza cu gel de fixare. In ceea ce priveste machiajul ochilor, mizeaza pe nuante calde sau pe pasteluri delicate si nu face abuz de negru.

poza mireasa
Foto: Instagram brides

Foloseste mascara waterproof. Unul dintre cele mai bun sfaturi de machiaj pentru mirese este legat de utilizarea rimelului rezistent la apa. Da, vei plange, poate vei transpira sau te vei uda, si nu vrei sa te trezesti cu dare inestetice pe fata.

Machiaza-te mai intens decat de obicei.
Orice mireasa vrea sa arate bine in poze, asa ca sfaturile de machiaj ale specialistilor te indeamna sa apelezi la mai mult blush si ruj decat de obicei. In cazul acestuia din urma, cheia sunt suprapunerile: incepe cu un strat de balsam, continua cu un ruj intr-o culoare neutra si abia apoi foloseste nuanta pe care ai ales-o. Incheie cu un spray de fixare si nu mai ai motive de ingrijorare.

Ce sa nu faci! E pentru prima data cand iti vom da acest sfat de machiaj: restrange utilizarea SPF-ului in ziua nuntii. Utilizeaza mai degraba o crema cu factor de protectie si abtine-te de la fond de ten care sa te apere de soare: dioxidul de titaniu, principalul ingredient din produsele cu SPF, iti poate face fata sa arate alba in poze. De asemenea, nu exagera cu pudra (si nici nu o aplica pe parcursul zilei) si nici cu iluminatorul.

mireese
Foto: Instagram brides

Aceste sfaturi de machiaj iti vor asigura succesul daca te aranjezi singura pentru nunta: da, este cat se poate de posibil!
Newsletter