Home Mireasa Frumusete Primii pasi de frumusete pentru mireasa 2012

Primii pasi de frumusete pentru mireasa 2012

Primii pasi de frumusete pentru mireasa 2012
Ioana-Catalina Pavel
Marţi, 08.11.2011
Primii pasi de frumusete pentru nunta din 2012 trebuie sa incepi sa ii faci inca de pe acum. Incepe sa iti ingrijesti pielea fetei, a corpului, parul. Fa jogging si exercitii fizice pentru ca orice rochie de mireasa se aseaza minunat pe o silueta bine proportionata. Si nu uita ca frumusetea adevarata vine din interior si ca trebuie sa renunti la stres, la certuri. Cauta sa te cunosti pe tine si sa imbunatatesti zilnic relatia cu el, si vei fi o mireasa superba.

Esti mireasa in 2012? Anul acesta suna putin apocaliptic, dar iti admiram curajul si credinta de a incepe totusi un nou drum alaturi de iubitul vietii tale. Desi, cu fiecare an, sunt tot mai mult la moda miresicile cu coafuri iesite din comun, rochiile de mireasa nastrusnice, noi totusi iti recomandam simplitatea in tot ceea ce inseamna "frumusete de mireasa": de la silueta, pana la pantofi.

Incepe sa ai grija de frumusetea ta de mireasa 2012 inca de anul acesta!


Silueta


   Orice rochie de mireasa arata bine pe un trup frumos, bine proportionat. Incepe sa lucrezi la ea. Iti recomandam inot, jogging sau fitness. Daca vrei sa economisesti bani, poti face acasa zilnic, cateva exercitii de gimnastica sau jogging in jurul blocului sau, mai bine, in cel mai apropiat parc. Masajul relaxant sau anticelulitic ajuta foarte mult pentru a-ti intari pielea si a-i conferi fermitate.
 


Pielea fetei


Pielea fetei noastre are nevoie de ingrijire zilnica pe o perioada mai lunga de timp pentru a-si arata efectele pozitive. Pentru a avea un ten curat, o piele ferma si a scapa de cearcane este bine sa incepi cu mult timp inainte de nunta, niste tratamente. Si ma refer la masti de fata, creme naturale si alte tratamente naturale pe baza de fructe sau legume (mango, castraveti etc.). Iata cateva mici trucuri pentru a-ti proteja pielea fetei:


-dupa ce te speli, alege mai degraba sa lasi apa sa se usuce decat sa folosesti prosop;
-nu iti freca ochii prea des pentru a nu favoriza cearcanele;
-palpeaza-ti din cand in cand cu degetele pielea fetei si pleoapele pentru a pune sangele in miscare;

Rochia de mireasa


Iti recomandam sa incepi sa iti cauti rochia de mireasa inca de pe-acum, si chiar sa incepi sa probezi. In primul rand, fa-ti o mica imagine in minte despre cam ce ai vrea si condu tu cautarea rochiei de mireasa potrivite si nu lasa cautarea sa te conduca pe tine, pentru ca va dura prea mult, va crea frustrari si sanse mari sa fii tot nemultumita de orice ai alege. Fii hotarata in cautarea si alegerea ta. Daca stii ce vrei, vei gasi mult mai usor.

Nu uita ca ai optiunea sa o comanzi, dar si sa o faci la croitorie. Pune in balanta avantajele si dezavantajele pentru fiecare optiune in parte.

Inima ta


Cu ea este cel mai important sa lucrezi cat mai din timp...Petrece timp cu tine, asigura-te ca iti cunosti bine sentimentele pentru el, intareste-ti hotararea. De aici porneste toata puterea de a face lucrurile bine. Daca esti impacata cu tine si cu el, si ai grija de relatie, cautand sa va cunoasteti mai bine pe zi ce trece, petrecand un timp impreuna zilnic sau macar saptamanal, vei avea energia ca activitatile sa se desfasoare ca pe roate. Si vei fi o mireasa cu adevarat frumoasa. O mireasa frumoasa este o mireasa cu inima impacata.

 

Acestea sunt niste sfaturi pe care ti le dam din suflet, privind niste pasi de baza de care trebuie sa ai grija. Machiajul si coafura fa-le dupa inima ta! Tu stii intotdeauna mai bine ce nuante de machiaj si ce coafura te prinde cel mai bine.

 

 

Newsletter