Home Mireasa Frumusete Bronz frumos, dar sanatos? Foloseste un autobronzant!

Bronz frumos, dar sanatos? Foloseste un autobronzant!

Bronz frumos, dar sanatos? Foloseste un autobronzant!
Madalina Nazlu
Sâmbătă, 15.05.2010

Bronzul si sanatatea ta

Bronzul este un aliat in frumusetea ta, uniformizand aspectul dermului, camufland pana la un anumit punct celulita si conferind mult-dorita impresie de "mai subtire". Insa este un lucru dovedit ca expunerea exagerata la soare este deosebit de daunatoare pentru piele, sporind posibilitatile de dezvoltare a cancerului si imbatranind dermul (datorita razelor UVA). Mult mai putin fericita este optiunea solarului, extrem de nociv. Incheierea unui contract intre frumusete si sanatate, soldat cu satisfacerea ambelor parti implicate, este target-ul principal al industriei produselor cosmetice. Astfel, autobronzantele constituie azi o solutie eficienta pentru obtinerea mult-ravnitului look de vara torida.

  

Ce trebuie sa stii ?

Autobronzantele aplicate pe fata urmeaza un proces bine stabilit : parul prins in coada sau chiar coc pentru a il aplica uniform pe urechi si ceafa, realizarea unui scrub, aplicarea unei creme sub ochi care va asigura o nuanta mai deschisa sub ochi, intinerindu-te, si aplicarea autobronzantului amestecat cu putina crema hidratanta pentru a evita o « bronzare » prea intensa. Nu uita de lobul urechii si de varfurile acestora. Cand te machiezi, foloseste pudra bronzanta in special pe frunte, nas si barbie, confera o senzatie de bronz natural.

  

Pentru corp, se va realiza un scrub, insistand pe zona genunchiului si a coatelor. Autobronzantul se aplica, desigur, numai pe pielea epilata. Directia este ascendenta, de la picioare spre brate, si este indicat sa eviti orice activitate dinamica pana cand autobronzantul nu intra in piele. Asteapta aproximativ 10 minute inainte sa te imbraci.  

 

 Truc : aplica vaselina pe unghii pentru a proteja manichiura.
Spala-te pe maini dupa aplicarea autobronzantului, de preferinta cu o manusa exfolianta. Nu uita sa folosesti o periuta moale sub unghii.

Pete ? Aplica o lotine astringenta sau chiar pasta de dinti. Exfolierea va nivela de asemenea aplicarea realizata de tine.

 

 
  Exista pe piata o gama variata de autobronzante, crema, spray, gel, body shimmer, pudra sau autobronzante rezervate pentru fata. Alege formula preferata. Poti aplica body shimmer pe decolteu si pe gat atunci cand iesi in oras, iti va evidentia bronzul, asigurand o stralucire de vara.

Ce conteaza cel mai mult atunci cand vine vorba de autobronzante ?

Este probabil un lucru de bun simt si intuitie, insa tin sa il punctez emfatic : keep it simple ! Mergi pe un look cat mai aproape de natural, exagerarea autobronzantului inca din prima aplicare va rezulta intr-un aspect inestetic de Morcoveata . De asemenea, o bronzare usoara, in etape, va fi mai usor de camuflat daca dai gres.


Incearca:

    
   
 

 

Newsletter