Home Mireasa Frumusete 9 idei de manichiura ideale pentru inelul de logodna in 2019

9 idei de manichiura ideale pentru inelul de logodna in 2019

9 idei de manichiura ideale pentru inelul de logodna in 2019
Andreea Baluteanu
Vineri, 03.05.2019
Ai fost ceruta in casatorie? Multa fericire iti dorim! Este cel mai potrivit moment pentru a anunta o lume intreaga ca esti in al noulea cer! Si ce modalitate mai buna de a oficializa logodna decat un selfie pe Instagram?

Ca sa iti iasa perfect, trebuie sa ai insa si o manichiura ca la carte! Noi iti impartasim in randurile de mai jos cele mai wow idei pentru 2019: uite cum arata unghiile gata sa se faleasca cu cel mai cool inel de logodna!

Reteta fotografiei perfecte: 9 manichiuri minunate pentru inelul de logodna

Se spune ca o poza transmite mai mult decat o mie de cuvinte, de aceea trebuie sa fii de o mie de ori mai pregatita inainte de a pune pe Insta fotografia cu inelul de logodna si fericirea ta. Iar manichiura e, fireste, un amanunt esential. Ai nevoie de culori dulci, care sa puna in valoare binecuvantarea care a aparut in viata ta. Pe de alta parte, vrei un model suficient de creativ pentru a reliefa asa cum trebuie acest moment, dar nu prea ostentativ, ca nu cumva sa distraga atentia de la piesa de rezistenta, inelul tau magic.

Descopera mai jos recomandarile noastre!

Am spus da"

manichiura pentru logodna
Sursa foto:Pinterest

I Said Yes nu trebuie sa fie doar hashtag-ul vedeta al postarii tale, ci poate deveni si mesajul inscriptionat pe degetul tremurand. Aplica pe celelalte degete o oja cu efect de marmura sau orice alt model de nail art iti face cu ochiul, dar care sa emane delicatete. Lasa liber inelarul si pe el suprapune mesajul pe care fiecare femeie vrea sa il rosteasca: I Said Yes"!

Roz ombre

Daca ombre-ul nu mai e demult o tehnica de colorare a parului in voga si si-a pierdut influenta si in machiaj, ramane in continuare in trend in manichiura. Putine modele de unghii ni se par mai atragatoare decat cel de mai jos pentru a-ti afisa inelul de logodna: degrade-ul in nuante de roz e pur si simplu delicios. Foloseste tehnica buretelului imbibat in culoare, care trece usor de la baza unghiei spre varf sau mergi la salonul tau de frumusete preferat pentru o manichiura profesionala. Oricum ar fi, nu rata capacitatea acestui model de manichiura de a-ti sublinia frumusetea inelului de logodna!

manichiura roz
Sursa foto:Instagram

Accente

Manichiura de mai jos e ideala pentru orice tip de inel de logodna, iti garantam! E atat de sofisticata incat va iesi imediat in evidenta, astfel incat toata lumea care iti vede fotografia sa fie impresionata de bunul tau gust, dar suficient de simpla incat sa nu se lupte cu inelul pentru a fi in centrul atentiei. Si e si destul de usor de obtinut: coloreaza intreaga unghie intr-un roz pal sau un bej delicat, picteaza linia cuticulelor cu accente de negru si varfurile cu auriu, bronz sau argintiu. E timpul inelului sa straluceasca!

manichiura cu negru
Sursa foto:Pinterest

Just Pink

Esti atat de entuziasmata sa arati inelul tuturor celor care te cunosc incat nu mai ai rabdare si nici cel mai mic chef de o manichiura incarcata? Te intelegem si de aceea iti recomandam cel mai simplu si mai frumos model de unghii pentru inelul de logodna. Pur si simplu taie-le scurt si ingrijit si coloreaza-le in cea mai delicioasa si diafana nuanta de roz. E gata!

unghii roz
Sursa foto:Pinterest

French Wedding

Manichiura de tip french a revenit la moda dupa o perioada petrecuta in umbra tendintelor si, desi nu a mai atins acelasi grad de isterie ca acum cativa ani, se dovedeste perfecta pentru a-ti acompania inelul de logodna. Ca sa iesi din anonimat, presara si cateva detalii speciale pe degetul inelar. Picaturile albe, paietele, particulele de glitter sunt idei care iti vor transforma manichiura french intr-una demna de cea mai spectaculoasa bijuterie din lume!

manichiura french
Sursa foto:Pinterest

Inima mea bate in tonuri de roz

Ne reintoarcem la roz deoarece trebuie sa recunosti, oricare ar fi relatia ta cu aceasta culoare, ca e o optiune perfecta pentru manichiura de inel de logodna. Acopera fiecare unghie cu doua straturi de oja roz si incheie cu un lac de unghii pentru stralucire suprema. Cateva inimoare plasate la baza degetelor (stickere) vor face diferenta: e un model de unghii de care noi ne-am indragostit!

unghii cu inimi
Sursa foto:Instagram

Sarbatoare si sclipici
Daca nici acum nu te ineci in glitter, cand o vei face? Ai liber sa iti pictezi unghiile cat de festiv iti doresti, doar tu esti vedeta! Ne place mult acest model de manichiura pentru inelul de logodna, care se potriveste de minune cu unghiile scurte. Foloseste sclipici, glitter si accente sub forma de linii argintii care sa scoata si mai tare inelarul in evidenta. Stralucirea diamantului tau va fi intensificata!

unghii cu sclipici
Sursa foto:Pinterest

Negative space de logodna

Demult nu am mai vazut o intrebuintare atat de creativa a modelului negative space in manichiura. Inelul tau de logodna va fi mandru sa fie fotografiat alaturi de unghii atat de frumoase. Lasa neacoperita prima treime din unghie, accentueaza apoi cu doua tuse de oja aurie si incheie cu varful colorat in nuante mate de roz. Ai mai vazut ceva mai potrivit de atat?

unghii negative space
Sursa foto:Instagram

Inelarul, in centrul atentiei

Ti-e teama ca e posibil ca cineva sa nu observe cat de tare straluceste inelul de logodna (a se citi rivala tau malefica)? Cu aceasta manchiura, poti sta linistita. La prima vedere, unghiile cu forma eleganta sunt simple, colorate intr-o nuanta foarte palida de roz. Dar apoi intervin foliile aurite aplicate pe degetele inelare. Nu te teme sa te joci si cu alte culori si modele, precum in manichiura de mai jos: pana la urma, o data esti ceruta in casatorie!

manichiura
Sursa foto:Instagram

Abia asteptam sa ne spui cate aprecieri si inimioare va strange fotografia ta gratie modelelor de manichiura pentru inelul de logodna pe care ti le-am propus! Inspira-te din ideile noastre si apoi povesteste-ne ce reactie au primit de la oamenii care te iubesc.
Newsletter