Home Mireasa Coafuri Mirese Idei de coafuri elegante in functie de forma fetei tale

Idei de coafuri elegante in functie de forma fetei tale

Idei de coafuri elegante in functie de forma fetei tale
Andreea Catrina
Vineri, 26.11.2021

Pe langa frumusetea si unicitatea tinutei pe care o aleg pentru ziua nuntii, majoritatea femeilor se hotarasc cu greu si asupra coafurii pe care o vor aborda in ziua cea mare, iar acest lucru se intampla pentru ca vor ca aparitia lor sa fie nu numai eleganta, dar si rafinata si de bun gust. Coafura potrivita se va alege, asadar, in functie de forma si caracteristicile fetei, de tipul si lungimea parului, dar se va tine cont si de modelul rochiei de mireasa. In plus, coafura trebuie sa transmita ea insasi ceva, sa reflecte personalitatea celei care o poarta si sa completeze perfect look-ul viitoarei mirese.

 

Cum iti dai seama ce forma a fetei ai

Pentru a-ti alege o coafura potrivita, este important sa stii care este forma fetei tale. Nu trebuie sa mergi la un specialist pentru asta, ci doar sa fii atenta la cateva aspecte.

1. Fata ovala este foarte bine proportionata, linia maxiralului si barbia sunt rotunde, iar fruntea este, de obicei, cea mai lata parte a chipului.

2. Fata rotunda se remarca prin trasaturi calde si o frunte lata. Pometii sunt, insa, cea mai lata parte a acestui chip, iar fruntea si linia maxiralului au, de obicei, aceeasi latime.

3. Fata patrata se defineste printr-o frunte lata si bine evidentiata, maxilarul este ascutit, iar aceste zone, impreuna cu pometii, au aceeasi latime.

4. Fata in forma de dreptunghi este mai degraba lunga, decat lata, dar maxilarul, fruntea si pometii au aceeasi latime.

5. Fata in forma de inima se remarca, de obicei, printr-o barbie ingusta, cu varf usor ascutit, iar pometii sunt cea mai lata zona a fetei.

6. Fata in forma de diamant are pometii foarte bine definiti, iar fruntea este ingusta.

 

In speranta ca te putem ajuta sa-ti gasesti coafura perfecta pentru ziua nuntii, iata cateva idei de styling pentru parul tau, indiferent de tipul sau lungimea acestuia.


Coafura alaturata se potriveste femeilor cu parul lung, dar si celor cu parul foarte scurt. In cazul parului lung, acesta se va strange intr-un updo, dupa ce buclele au fost bine stilizate, iar la final coafura se va accesoriza. Bretonul va ramane drept, foarte bine aranjat cu ajutorul produselor de styling, iar look-ul final va fi unul extrem de elegant. La fel de elegant poate fi si in cazul femeilor cu parul foarte scurt, care isi pot aranja in aceeasi maniera parul, exceptand partea de updo. Mai exact, bretonul va ramane drept si uniform, iar restul suvitelor pot fi aranjate cu spuma modelatoare, pentru a da impresia unui look foarte ravasit. In cazul parului scurt, accesoriul poate fi prins cu ajutorul unei agrafe sau se poate folosi o cordeluta subtire, insesizabila. Aceasta coafura se potriveste femeilor a caror forma a fetei este fie inima, fie ovala.

Potrivit mai ales femeilor cu fata ovala, pentru a le pune trasaturile in evidenta, un astfel de look poate fi abordat si de viitoarele mirese cu forma fetei rotunda sau patrata. Datorita faptului ca parul este aranjat pe o singura parte a capului, iar suvitele bogate acopera una din laturile fetei, o astfel de coafura da impresia de alungire a chipului si tocmai de aceea poate fi incercata si de femeile cu alta forma a fetei, decat cea ovala. Aranjarea este chiar usoara si consta in indreptatea parului si orientarea acestuia pe o parte. Cararea trebuie sa fie neaparat una laterala, pentru ca look-ul se remarca prin asimetrie. Accesorizarea este aproape obligatorie, dar nu este neaparat ca accesoriul sa fie purtat pe cap. Dat fiind faptul ca parul va fi pe o parte, va puteti folosi de cealalta jumatate ramasa libera si puteti purta niste cercei candelabru, mari.

O coafura potrivita oricarui tip de forma a fetei, dar numai femeilor cu parul lung, este si aceasta ce imbina un updo foarte jos, cu impletiturile. Desi separate aceste doua elemente sunt foarte populare, aduse laolalta dau impresia unui look special, foarte elegant si putin chiar...sobru. Pentru a alungi forma fetei va puteti folosi de o pereche de cercei lungi, sau daca vreti un look mai natural, renuntati la cercei si incercati o floare mare si colorata in par. O astfel de coafura este foarte potrivita si daca v-ati hotarat sa purtati voalul prins in par.

O coafura, inspirata din perioada anilor 20, poate fi alegerea potrivita pentru o mireasa cu parul mediu, care isi doreste un look rafinat, dar sexi. Coafura se potriveste tuturor femeilor, indiferent de forma fetei si are avantajul major ca poate fi foarte usor de realizat. Tot ceea ce trebuie sa faceti este sa va ondulati varfurile, dar sa lasati firul de par drept, pe restul lungimii. Cararea poate fi atat pe mijloc, cat si laterala, iar ca accesorii nu va fie teama sa folositi cordelute, panglici sau flori supradimensionate. Pentru un efect interesant, daca rochia de mireasa are spatele gol, alegeti un sirag de margele sau perle si lasati-l sa cada pe spate, si nu pe piept, cum ar fi normal.

Pentru acelea dintre voi care isi doresc un look foarte sexi in ziua nuntii si au parul lung si foarte bogat, o coafura in stil hollywoodian poate fi o alegere inspirata. Dupa cum puteti observa, parul este ondulat lejer, insa efectul coafurii este dat de volum si de suvitele bine definite. La capitolul accesorii, diademele va pot transforma intr-o adevarata regina a frumusetii, bineinteles, daca un astfel de accesoriu se potriveste si cu stilul rochitei. O astfel de coafura poate fi incercata de femeile cu forma fetei ovala sau patrata, pentru ca suvitele laterale vor scoate in evidenta trasaturile chipului. Nu uitati nici de make-up, pentru ca si acesta contribuie in crearea look-ului perfect. Smokey eyes si un luciu de buze transparent pot face minuni.

Parul cret poate fi adesea greu de aranjat, insa cel mai bine ii sta daca il lasati liber. Incercati sa definiti onduleurile folosindu-va de produse de styling speciale pentru acest tip de par si aranjati-l pur si simplu cu degetele. Efectul poate fi unul surprinzator. Indiferent de forma fetei, un astfel de look este elegant si natural in acelasi timp, tocmai de aceea aveti posibilitatea de a-l accesoriza cu foarte multe elemente. Puteti opta pentru diademe, flori naturale, coronite de flori sau agrafe supradimensionate.



 






 

Newsletter