Home Mireasa Coafuri Mirese Coafuri de nunta pentru femeile cu parul cret

Coafuri de nunta pentru femeile cu parul cret

Coafuri de nunta pentru femeile cu parul cret
Anca Burniche
Luni, 01.08.2016
Fie ca avem un par lung, mediu sau scurt, fie ca suntem blonde, brunete sau roscate, toate ne dorim ca in ziua nuntii noastre sa aratam divin! Este adevarat ca aranjarea parului poate fi o problema, mai ales daca vrem o coafura indrazneata, iar parul nostru este rebel si greu de stapanit. Cu ajutorul unui hair stylist, insa, cu siguranta veti reusi sa captati atentia tuturor invitatilor vostri in ziua nuntii, avand o coafura de invidiat. Este adevarat ca va trebui sa luati in calcul si ultimele tendinte in materie de stil, motiv pentru care vreau sa va reamintesc ca anul acesta se poarta buclele, ceea ce le determina pe tot mai multe mirese sa aleaga coafuri de nunta pentru un par cret si cu volum.



Doamnelor, fiti indraznete!

Asa cum am mai spus si cu alte ocazii, frumusetea este determinata in primul rand de atitudine. Daca aveti incredere in voi, daca sunteti deschise la noutate si va informati despre ultimele noutati in materie de moda si stil, nu aveti cum sa nu fiti divine.

Sa stiti ca si cele mai mici elemente ale tinutei voastre, sunt o carte de vizita pentru cei cu care interactionati. Cu atat mai mult isi vor pune amprenta coafurile de nunta asupra imaginii voastre ca mirese. Fiti cat mai naturale cu putinta si optati pentru varianta unor bucle bine definite, care sa creeze imaginea unui par cu volum, lasand suvitele carliontate sa cada in cascada pe spatele vostru.



Mergand tot pe varianta parului lasat liber pe spate, va supun atentiei o coafura cu bucle, ce capata, insa, o alura deosebita prin impletitura ce se aseamana cu o coronita, pe crestet!


De-a lungul timpului s-a demonstrat ca foarte multe tinere merg pe variante clasice atunci cand se casatoresc, fie ca vorbim despre rochii de mireasa ori coafuri. Tocmai acesta este motivul pentru care am decis sa va prezint doua cocuri ce aduc un plus de eleganta miresei si pun in valoare trasaturile fetei acesteia.


Cu dibacie si rabdare, hair stylistul tau isi poate ondula parul, avand grija sa realizeze niste bucle foarte bine definite, care mai apoi vor fi stranse intr-un minunat coc, ajutandu-se de agrafe ori de mici clamite cu floricele, acestea dand un aer primavaratic intregii tinute.


Onduleurile pot fi realizate cu usurinta si la par mai scurt, cum ar fi bobul. Este nevoie si de aceasta data de mana unui specialist, care sa finiseze buclele dupa ce acestea sunt realizate cu ondulatorul sau placa, o astfel de coafura evidentiind culoarea ochilor, linia sprancenelor si buzele.


Alegerea coafurii pentru ziua nuntii poate parea o etapa dificila, insa atunci cand cereti sfatul unui hair stylist vei vedea ca lucrurile se simplifica. Tineti cont de faptul ca modul in care va aranjati parul trebuie sa respecte acelasi stil cu vestimentatia si nu uitati sa fiti indraznete!

Sursa Foto: coafuri-de-mireasa.ro, brides.com
Newsletter