Home Mireasa Coafuri Mirese Ce coafura trebuie sa alegi in functie de rochia de mireasa

Ce coafura trebuie sa alegi in functie de rochia de mireasa

Ce coafura trebuie sa alegi in functie de rochia de mireasa
Madalina Nazalu
Luni, 20.02.2012

Asortarea coafurii cu rochia de mireasa este o piesa de rezistenta in alcatuirea look-ului complet pentru ziua nuntii. Este vorba despre acel look conceptualizat, marturia ideilor si a efortului pe care le-ai investit, inca de cand ai stiut ca vei spune "da", in scrierea unei povesti demne de o zi de neuitat. Pentru ca toti ochii sunt atintiti asupra miresei, este fundamental ca imaginea pe care o adopti sa aiba continuitate si unitate. Armonia dintre tinuta si coafura este, am putea spune, vitala pentru a straluci in ziua nuntii. Iata de ce trebuie sa tii cont!

Asortarea coafurii de mireasa cu tipul decolteului

Tip barcuta

Rochiile de mireasa care dezvelesc umerii creeaza o linie de continuitate cu un hairstyle in care parul este purtat liber sau pe spate. Daca ai parul mediu, il poti aranja in bucle de inspiratie romantica, stilizate cu o diadema. Adu parul pe umeri, incadrand, astfel, atat chipul cat si decolteul. O alta varianta pentru acest tip de croi o reprezinta parul drept, purtat pe spate, intr-un ponytail (coada de cal) impecabil. Opteaza pentru unul a carui baza este cat mai aproape de crestet.



Halter

Genul de bretele care se prind dupa gat sau care creeaza o tipologie de decolteu rectangular pot fi abordate cu doua genuri de coafuri. In primul rand, cocul simplu, in care se resimt influente boho prin prezenta accesoriilor specifice, confera look-ului accente clasice. Pentru ca acest decolteu expune destul de multa piele, poti opta pentru un hairstyle de tranzitie, care expune croiul, fara a-l anula din punct de vedere estetic. Este vorba despre coada de cal cu cararea pe o parte.




Cu manecute

Un croi prin definitie retro, rochia de mireasa cu manecute din dantela ascunde mici defecte de silueta pe care vrei sa le camuflezi. Acest gen de rochie se regaseste in tendintele moderne, amintind de stilul Kate Middleton semnat Alexander McQueen. Parul trebuie sa fie strans, intr-o pieptanatura corecta. Poti incerca diverse variatii de coc, de la cel tip balerina la extravagantul French twist.





Guler din dantela

Pentru ca dantela este cel mai feminin material implicat in arta creativa, nu ne surprinde ca designerii o favorizeaza in fiecare sezon. Gulerele din dantela poarta o amprenta retro inconfundabila, iar coafura trebuie sa complimenteze acest aspect. Cea mai inspirata alegere o reprezinta cocul purtat pe o parte, o influenta latina pe care o regasim si in sectorul de pret-a-porter. Stilizeaza acest look cu ajutorul accesoriilor de par specifice, din de cristale sau perle.



Fara bretele

Se poarta umerii la vedere in materie de rochii de mireasa, in special daca esti tentata de o varianta de hairstyling romantica. Buclele sau coafurile intermediare, cu parul jumatate prins, jumatate lasat liber pe spate (stilul half up-half down) stilizeaza acest gen de croi. Daca esti o admiratoare a nonsalantului trend boho, alege o rochie fara bretele cu motive florale si poarta-ti podoaba capilara in varianta creata, temperata cu o bandana flower power.



Decolteu in forma de inima

Decolteul in forma de inima este un croi fundamental clasic, de aceea asocierea cu un coc minimalist este una corecta (desi stilurile de rochii care mizeaza pe umeri dezgoliti si accentueaza decolteul se potrivesc cu hairstylinguri care nu presupun prinderea parului). Daca esti mai extravaganta, asociaza o coafura profund moderna, care mizeaza pe volum, tapaj si suvite impletite. Afla mai multe din articolul 12 idei de coafuri de mireasa impletite.



Cu spatele gol

Rochiile cu spatele gol ii asigura oricarei mirese nostalgia unei defilari pe covorul rosu la care am visat dintotdeauna. Senzualitatea taieturii este una infailibila, decolteul adanc atrage toate privirile, iar textura potrivita (mizeaza pe satin sau matase) iti imbraca sculptural silueta. Poarta-ti parul ondulat, lasat pe spate, prins doar in lateral cu agrafe subtiri. Daca vrei sa iti prinzi suvitele intr-un coc, alege unul destructurat si foloseste un colier lung, purtat pe spate.





Alte lucruri de care trebuie sa tii cont

Stilul rochiei

O rochie de mireasa aminteste intotdeauna de un stil care ii confirma apartenenta la o ideologie de creatie. O rochie cu volum, de inspiratie flamenco, va fi purtata cu un coc pe o parte, latino, pentru o rochie retro vei alege un voal tip birdcage, stilul boho este completat de un par cret sau de bandane brodate, palarii supradimensioanate si par ultra-drept. Informeaza-te despre caracteristicile stilului in care se inscrie rochia aleasa de tine, pentru ca tinuta si coafura sa se poata complimenta reciproc.





Croiul rochiei

Liniile principale de croi care contureaza silueta rochiilor de mireasa traseaza coordonate de baza in alegerea hairstyling-ului adecvat. De exemplu, o rochie tip coloana este pusa in valoare de o coafura simpla, minimalista, decorata doar cu un accesoriu de par. Un stil empire, cu un drapaj armonios, este completat de un coc parizian, pe o parte, in timp ce pentru o rochie sirena iti recomandam o coada de cal cu volum, realizata pe un par cu volum. Opulenta croiului tip printesa este armonizata de un coc inalt, supradimensionat.





Tu pentru combinatie vei opta?

Newsletter