Home Mireasa Coafuri Mirese 8 idei de coafuri de primavara potrivite pentru ziua nuntii

8 idei de coafuri de primavara potrivite pentru ziua nuntii

8 idei de coafuri de primavara potrivite pentru ziua nuntii
Andreea Catrina
Marţi, 21.04.2009

 

   Primavara este prin definitie un anotimp al schimbarilor si tocmai de aceea foarte multe cupluri aleg sa se si casatoreasca in acest sezon. Va propun astazi 8 coafuri speciale pentru o nunta de primavara, care sa se potriveasca oricarui tip si oricarei lungimi de par si care transmit intr-adevar ceva – senzualitate, spontaneitate, naturalete – caracteristici ale primaverii ce se vor regasi acum si in coafura ta.

   Flori in par

    O coafura in care incluzi flori naturale va fi intotdeauna caracterizata de romantism, delicatete, feminitate. Alege o astfel de varianta daca crezi ca ti se potriveste si te reprezinta. Avantajul sau este versatilitatea. Gandeste-te la aceasta coafura ca si cand ar fi un fel de 2 in 1. Si ca sa te convingi, priveste imaginile de mai jos. Prima varianta poate fi optiunea perfecta pentru cununia civila. Este clasica, eleganta si sexi si se potriveste in orice moment al zilei.

    Odata cu trecerea orelor insa, iti poti desface parul si il poti purta asa pentru ceremonia din Biserica sau pentru petrecerea de dupa. Tot ceea ce trebuie sa faci este sa te asiguri ca l-ai aranjat putin cu degetele si sa potrivesti atent florile.





   Parul mediu sau scurt

    Problema parului mediu sau scurt este aparent reprezentata de putinele variante de styling. Cu toate acestea, solutii exista si nu sunt nici pe departe complicate. Pentru acelea dintre voi cu parul mediu, un coc simplu si elegant, atent strans in ace de par, poate fi o solutie potrivita. Si nu va opriti aici. Puneti-va imaginatiasa munceasca pentru voi si creati anumite elemente sic ce atrag privirea – o suvita impletita sau pur si simplu rasucita, poate fi un styling minimal, dar de efect.

    Pentru parul mai scurt, eu va propun sa mergeti pe varianta naturala! Este foarte trendy sezonul acesta si la urma urmei cea mai sigura. Aranjati-va parul cu putin ser de styling sau fixativ dupa ce i-ati dat volum, pieptanati-va bretonul si gata... In mai putin de 10 minute veti avea o coafura lejera de primavara si perfecta pentru evenimentul special din viata voastra.





   Parul ondulat sau cret

    Parul ondulat este foarte usor de manevrat si poate fi aranjat in foarte multe feluri. O varianta este si acest updo cu suvite libere intr-o parte, foarte sexi si foarte elegant in acelasi timp. Bretonul joaca aici un rol foarte important, pentru ca incadreaza fata si atrage atentia asupra trasaturilor acesteia, mai ales asupra ochilor.

    In ceea ce priveste parul cret, acesta poate avea intr-adevar zilele lui proaste, in care sa nu se lase aranjat de niciun fel. Ziua nuntii nu trebuie insa sa faca parte din acele zile. Ai grija sa urmezi toti pasii in stylingul acestuia, sa utilizezi toate produsele corecte, iar la final, aranjeaza-l asa cum ti-ai propus. Poti incerca diferite tipuri de updo-uri, codite impletite, il poti prinde in coada sau il poti lasa pur si simplu liber.





   Eleganta rebela vs. eleganta clasica

    Si varsta miresei poate fi importanta atunci cand vine vorba de ales o coafura. De cele mai multe ori miresele tinere sunt cele care aleg cele mai rebele coafuri, iar miresele trecute de 30 de ani opteaza pentru eleganta putin mai clasica. Pentru primavara, o astfel de varianta, foarte potrivita unei nunti in aer liber, este cea cu palaria. Are un aer usor retro si va atrage cu siguranta toate privirile.





Newsletter