Home Luna de miere Destinatii turistice Luna de miere in Florenta, Italia

Luna de miere in Florenta, Italia

Luna de miere in Florenta, Italia
Andreea Catrina
Marţi, 06.10.2009
    Florenta este unul dintre orasele din Italia centrala, asezat pe cursul raului Arno. Este capitala Toscanei si a fost denumita "Atena Italiei", datorita importantei sale culturale. Despre Florenta se stie ca este locul de nastere al renascentismului si casa a numeroase picturi si statui celebre. Daca va hotarati sa petreceti luna de miere in Florenta, merita sa vizitati intreaga provincie Toscana, pentru catedralele ce se gasesc aici, dar si pentru colectiile de arta. Nu uitati de asemenea ca centrul vechi istoric din Florenta a fost inscris in anul 1982 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.


   Perioada cea mai buna pentru vizitat Florenta

    Temperaturi - Din punct de vedere al temperaturilor, din aprilie si pana in iunie, dar si septembrie si octombrie sunt cele mai bune luni pentru o vacanta aici. Iulie si august sunt cele mai calde luni, insa nu trebuie sa va speriati... temperaturile nu depasesc 35-37 de grade aproape niciodata.

    Shopping - Daca vreti sa profitati de vacanta si sa faceti si niste cumparaturi, atunci ar trebui sa alegeti septembrie sau octombrie pentru ca atunci magazinele au reduceri destul de mari, de pana la 50% chiar.

    Festivaluri - In cazul in care va intereseaza artele, nu ar trebui sa ratati Festivalul Maggio Musicale, unul dintre cele mai mari festivaluri din Italia in care muzica medievala, paradele de costume sau teatrul nu lipsesc niciodata. Festivalul are loc de obicei la sfarsitul lunii mai sau inceputul lunii iunie.

   Ce nu trebuie sa ratati daca mergeti in Florenta

    Mergeti neaparat in Piazza della Signoria din centrul orasului, dar si la Biblioteca Laurenziana a lui Michelangelo, Biblioteca Nationala sau cunoscutele muzee Uffizi, Bargello ori Palatul Gondi. Arhitectura acestor cladiri este impresionanta – vorbim aici despre nume celebre care si-au pus amprenta asupra orasului, precum Boticelli, Leonardo da Vinci sau Masaccio.

   La cumparaturi dupa suveniruri

    Daca vreti sa le duceti si celor dragi de acasa cate o amintire din Florenta, locul cel mai bun de unde puteti cumpara suveniruri este langa Podul Vechi (1345). Acolo, in Piata San Lorenzo veti gasi o multime de magazine cu tot felul de obiecte – de la bijuterii, obiecte traditionale, replici de picturi celebre sau mici statuete.

   Preturi pentru luna de miere in Florenta

    In functie de hotelul in care alegeti sa va cazati, preturile sunt cuprinse intre 70 euro/noapte/persoana la un hotel de trei stele si merg pana la 140-160 euro/noapte/persoana, la o vila de cinci stele in care aveti si masa inclusa.
    In ceea ce priveste biletul de avion, daca il rezervati din timp puteti beneficia de diferite oferte ale companiilor aeriene, astfel incat un zbor Bucuresti-Florenta poate costa 30-50 de euro.

Newsletter