Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe... X
Karena
AUTENTIFICA-TE CREEAZA CONT Conecteaza-te cu Facebook

Top 5 motive de cearta intre miri inainte de nunta

Indiferent cat de frumoasa este relatia voastra, cat de mare este dragostea care va va uni pentru totdeauna in scurt timp,  la un moment dat simti, in timpul planificarii nuntii, ca se intampla ceva intre tine si logodnicul tau, iar pana sa iti dai seama, in mintea ta se naste urmatoarea intrebare: "de ce ne certam chiar inainte de nunta?". Karena iti dezvaluie care sunt cele mai intalnite motive de cearta intre mire si mireasa inainte de nunta.

Organizarea nuntii reprezinta unul dintre cele mai dificile lucruri pe care le veti face impreuna, una dintre cele mai dificile perioade din viata voastra de cuplu si una dintre cele mai absurde dovezi de dragoste - este un test pentru relatia voastra, pe care, daca il veti trece, nu va mai trebui sa il repetati niciodata. In cazul in care si voi, ca atatea alte cupluri, ati observat ca aveti tendinta sa va certati mai des dupa ce ati stabilit data nuntii, nu trebuie sa va nelinistiti. Certurile sunt firesti, atata vreme cat nu exagerati. Daca inca nu ati inceput sa va certati, Karena va arata la ce motive de cearta trebuie sa fiti atenti pentru a incerca sa le evitati.

Motivul nr. 1: "Tu nu te implici deloc in nunta asta!"

 


 

Aceasta cearta este, de obicei, pornita de viitoarea mireasa cu o intrebare aparent inofensiva, cum ar fi "Ce nuanta de verde s-ar potrivi mai bine pentru nunta: fistic sau smarald?" Viitorul mire ar putea raspunde ceva de genul "care e diferenta?" sau "oricare, tot verde e". Iar atunci cand mireasa stramba din nas, dezamagita de raspunsul lui, mirele ar urma sa spuna, neinspirat, "Mie chiar nu imi pasa. Orice culori alegi tu, mie imi convin". Mirele crede ca este amabil oferind acest raspuns; crede ca, daca o lasa pe mireasa lui sa faca cum vrea ea este singurul mod sigur de a ajunge la o rezolvare pasnica pe acest subiect. Dar tot ce aude mireasa sunt cuvintele "Mie (chiar) nu imi pasa". Iar cuvintele care urmeaza chiar nu mai conteaza pentru ea, deoarece mireasa se intreaba daca indiferenta lui fata de detaliile de nunta se va traduce intr-o indiferenta fata de un eventual mariaj. Si asa se isca o cearta a carei durata poate varia de la un cuplu la altul.

Solutia pentru mire: In primul rand, nu te purta de parca nu iti pasa de organizarea nuntii. In al doilea rand, sa stii ca intelegem ca nu stii diferenta intre verde-smarald si verde-fistic, insa cel mai simplu este sa recunosti: "poti sa imi arati ambele variante ca sa imi dau seama care imi place mai mult?" Astfel arati ca iti pasa si te implici. Si nu, nu ne referim strict la culori.

Solutia pentru mireasa: Incearca sa nu il pui sa se ocupe de aspecte ale organizarii nuntii la care stii ca nu se pricepe sau care nu ii plac. Evident ca poti sa te ocupi singura de alegerea culorilor sau a florilor pentru decoratiuni si buchete, mai ales daca ti-a dat mana libera in acest sens. In al doilea rand, incearca sa gasesti momente propice pentru asemenea subiecte si modalitati interesante si cat mai vizuale pentru a i le prezenta.

Motivul nr. 2: "Nu imi place familia ta!"  

Aceasta motiv de cearta, mult mai grav decat primul, de obicei se petrece atunci cand lucrurile merg din ce in ce mai greu si cand trebuie, intr-un fel sau altul, sa va implicati mai mult familia in organizarea nuntii voastre. Fie mama ta insista sa invite prea multe persoane la nunta, fie parintii lui nu mai contribuie la cheltuielile de nunta, fie bunica ta nu vrea sa stea langa matusa lui, fie fratele lui vrea sa cante la nunta voastra si este afon... Poate ca tatal lui a facut o remarca nelalocul ei sau poate ca tatal tau ii arunca niste priviri care par sa spuna "Nu esti destul de bun pentru fiica mea". Unul dintre cele mai mari obstacole pe care le vei intalni in drumul tau spre altar este sa accepti ca nu te casatoresti doar cu persoana iubita, ci te casatoresti, de asemenea, cu familia lui. In acelasi timp, trebuie ca familiile voastre sa inteleaga exact contrariul: va casatoriri voi doi, nu fiecare dintre voi cu familia celuilalt. Aceste persoane vor fi o parte din viata voastra, an de an, la toate evenimentele majore din viata voastra (nu uitati ca urmeaza si un botez sau mai multe), de sarbatori si alte reuniuni de familie. Mai rau, aceleasi persoane au capacitatea de a te scoate din sarite inainte de nunta, chiar inainte de a le cunoaste pe unele dintre ele, prin simplul fapt ca nu va puteti pune de acord unde sa ii asezati la masa. Vrei ca barbatul tau sa te sustina si sa iti sustina punctul de vedere, dar el este reticent deoarece se teme ca ar putea cauza probleme in interiorul familiei sale. La fel simti si tu. Si iata ca asa apare cearta dintre voi doi, din cauza familiilor voastre care nu sunt usor de multumit.

Solutii pentru mire: Atunci cand ai ales sa iti petreci restul vietii alaturi de aleasa inimii tale, probabil ca nu ti-ai imaginat ca veti trai pe o insula pustie, la milioane de kilometri distanta de mama ei cea guraliva. Stiai de la inceput cum este familia ei. Fii barbat: suporta! Nunta va trece si veti reintra in normal.

Solutii pentru mireasa: Ai acceptat sa casatoresti cu el stiind ca are si rude. Sau credeai ca este singur pe lume si nu vei avea o soacra care sa iti spuna ca pe vremea ei fetele erau virgine in ziua nuntii si un socru care sa te intrebe de ce nu ii oferi un nepotel mai repede? Nunta este primul eveniment important din viata voastra unde se aduna toate rudele voastre. Bucura-te ca dureaza numai o zi, zambeste-le si inghite-ti criticile in fata sotului tau. Tacerea poate fi de aur!

Motivul nr. 3: Petrecerea burlacilor / petrecerea burlacitelor

Evident ca fiecare dintre voi va doriti o petrecere de "adio burlacie", insa in acelasi timp ati dori ca celalalt sa nu aiba una. Tu nu vrei ca el sa danseze cu dansatoarele exotice sau stripteuzele angajate de prietenii "binevoitori" si sa vina acasa cu o mahmureala pe care sa o tina minte toata viata. El, pe de alta parte, isi imagineaza un milion de scenarii si de escapade nedemne in care prietenele tale te-ar putea ademeni. Oricum ar fi, trebuie sa cadeti de acord asupra acestui tip de petrecere si apoi sa stabiliti detaliile cu cateva luni inainte de nunta, atunci cand tensiunea nu este inca prezenta intre voi. In caz contrar, cearta pe care o veti avea despre petrecerea burlacilor sau a burlacitelor se va transforma intr-o cearta mai extinsa si mai profunda in care vor aparea subiecte delicate precum fidelitatea ("vrei sa pipai striperii musculosi"), iubirea ("daca ma iubesti nu te uiti la stripteuze") si increderea ("cum sa am incredere ca iti danseaza una in poala si nu vrei sa faci si sex cu ea"); iar de aici, lucrurile nu vor merge in directia cea buna si veti ajunge sa va certati ore in sir, zile, saptamani, pana cand chiar ideea de nunta va deveni absurda.

Solutii pentru mire: Nu uita proverbul "ce tie nu-ti place, altuia nu-i face". Vrei sa ai o petrecere a burlacilor ca la carte, lasa-ti mireasa sa aiba o petrecere a burlacitelor ca la carte.

Solutii pentru mireasa:  Nu uita proverbul "ce tie nu-ti place, altuia nu-i face". Vrei sa ai o petrecere a burlacitelor ca la carte, lasa-ti mirele sa aiba o petrecere a burlacilor ca la carte.

Motivul nr. 4: Fostul iubit / fosta iubita

 

Poate ca tu nu vezi nimic rau in faptul ca te intalnesti cu fostul tau iubit pentru a lua masa de pranz ca sa ii spui ca te mariti. Poate ca logodnicul tau nu intelege motivul pentru care nu isi poate invita fosta iubita la nunta, de vreme ce au ramas prieteni. Aceasta cearta are de-a face cu modul in care ajungeti la un acord cu trecutul vostru (cum il acceptati) si felul in care va concentrati pe viitor. Este inevitabil ca atunci cand pasesti intr-o noua viata, gandurile tale sa se indrepte si spre trecutul tau: este ca atunci cand, in noaptea de Revelion, faci bilantul anului care a trecut si iti faci planuri pentru anul care incepe. Dar aceasta cearta poate scapa de sub control in cazul in care unul dintre voi uita ideea esentiala din spatele a ceea ce reprezinta ziua nuntii voastre - si anume ca este vorba doar despre voi doi si despre dragostea care in acea zi va leaga pentru tot restul vietii.

Solutii pentru mire: Daca fostul iubit al miresei tale va participa la nunta si stii ca acest lucru (simpla lui prezenta) iti va distrage atentia si te va face sa te simti ciudat, spune-i iubitei tale acest lucru. Si accepta ca acelasi lucru va simti si ea in legatura cu fosta ta prietena, indiferent cat de bun prieten esti cu ea. Nu invita la nunta o fosta partenera.

Sfaturi pentru mireasa: Aceasta este ziua voastra, in care va sarbatoriti cuplul, asa ca lasa "bagajele" si amintirile dintr-o relatie anterioara in urma ta si paseste cu dreptul in acest mariaj. Sub nicio forma nu invita la nunta un fost partener. Nimeni nu se va simti confortabil.

Motivul nr. 5:  Banii si iar banii!

Inca de cand erati copii ati auzit vorbindu-se despre cat de mult costa o nunta, iar in ultimii ani, de cand au inceput sa se casatoreasca prietenii sau rudele de aceeasi varsta cu voi, ati auzit din nou asemenea informatii. Prin urmare, dupa ce v-ati logodit si ati inceput sa va organizati nunta nu ar fi trebuit sa fiti surprinsi de cat de repede se cheltuiesc banii si cat de mult costa toate. Poate ca, intr-adevar, marturiile de nunta ar fi cam scumpe pentru bugetul vostru, sau poate ca ar fi mai bine sa alegeti un meniu mai ieftin pentru petrecere, insa toate acestea nu pot fi discutate pentru ca unul dintre voi se enerveaza. Mirelui ii este teama ca nunta va ruina bugetul cuplului vostru pentru urmatorii 5 ani, tie ti se pare ca dj-ul este cam scump, lui i se pare ca este ridicol sa platesti cateva mii de euro pentru o rochie pe care o vei purta o singura zi.

Sfaturi pentru mire: Avand in vedere ca nunta faci o singura data in viata, incearca sa fii calculat, dar nu zgarcit. Si nici nu te gandi sa faci economii la rochia de mireasa. Apropo, nu aveai un prieten cameraman? 

Sfaturi pentru mireasa: Poate ca nunta pe care o visezi tu de cand erai fetita poate fi pusa in practica si la costuri mai mici. In definitiv, rochia pe care ai pus ochii o poti gasi si la un magazin mai ieftin, daca te straduiesti putin, nu-i asa? In plus, chiar crezi ca nu vei fi fericita in casnicie numai pentru ca nu ai avut in buchetul de nunta cele mai rare orhidee din tara? Trebuie sa te gandesti ca nunta este doar o petrecere, insa in afara de asta mai aveti si alte cheltuieli in viitorul apropiat.

Voi de ce va certati inainte de nunta? Sau la ce motive de cearta va asteptati?

Toate articolele din Psihologia cuplului
Nu exista comentarii pentru acest articol. Fii prima care isi spune parerea!
Inchide

Cauta furnizori de nunta in orasul tau

Inchide

Linkuri recomandate

Mireasa Perfecta

Modele de invitatii nunta elegante

Modele de invitatii nunta elegante

Invitatiile de nunta elegante reprezinta modul perfect pentru personalizarea
MAI MULT

Top 10 vedete care au primit cele mai scumpe inele de logodnă

Top 10 vedete care au primit cele mai scumpe inele de logodnă

Inelul de logodnă are o mare importanță pentru majoritatea femeilor. Totuși,
MAI MULT

Buchete de mireasa de iarna

Buchete de mireasa de iarna

Nuntile fixate in lunile reci de iarna pot fi foarte feerice! Stralucirea
MAI MULT

Coafuri mireasa cu fata ovala

Coafuri mireasa cu fata ovala

Daca urmeaza sa te casatoresti si nu stii inca cum sa iti aranjezi parul in
MAI MULT

Diva Hair

Șapte greșeli pe care le faci când mănânci portocale și care îți pot afecta sănătatea

Șapte greșeli pe care le faci când mănânci portocale și care îți pot afecta sănătatea

Portocalele sunt un simbol al sezonului
MAI MULT

Cizmele must-have pentru iarna 2016: uite cum le porţi!

Cizmele must-have pentru iarna 2016: uite cum le porţi!

Sezonul rece nu aduce doar bucuria sărbătorilor de iarnă, ci şi prilejul
MAI MULT

Fabuloasele zodiacului: ele au tot ce își doresc celelalte native!

Fabuloasele zodiacului: ele au tot ce își doresc celelalte native!

Sunt frumoase, inteligente, independente, ambițioase și sunt dorite de mulți
MAI MULT