1. Cele mai mari bucurii din viata de cuplu: copiii nostri

Am avut bucurii peste bucurii impreuna, de patru ani de cand ne cunoastem. Dar cea mai mare bucurie din viata noastra de cuplu sunt copiii nostri. Am primit o intrebare de curand, daca acum ne mai imaginam viata fara ei. Nu, cu siguranta nu. E ca si cum m-ai pune sa ma lipsesc de un brat sau de un picior. Avem doi copii: un baietel de patru ani si o fetita de un an. Iesim impreuna cu ei cat putem de mult. Si putem, ca am fost binecuvantati cu copii intelegatori si prietenosi. Duminica la terasa cu prietenii (ah, da, si cu prieteni intelegatori si prietenosi!); serile in parc, la plimbare, pe la rude, pe la alti prieteni... Cand a fost cel mic la bunici mai mult timp, o saptamana, mi-a fost foarte greu.

2. Cele mai mari bucurii din viata de cuplu: duminica

Duminica dimineata si dupa-masa am parte, cred, de momentele cele mai relaxante si cele mai... vitale, din toata saptamana. Imi incarc bateriile. Stau acasa, ma trezesc mai lent, merg la biserica, apoi ma plimb... da, ma plimb. Luam masa in oras sau venim acasa si gatim ceva. Imi amintesc de duminicile copilariei mele, mai exact, de sentimentul acela de calm. Cand nu trebuie sa faci nimic. Iar asta este una din cele mai mari bucurii pe care mi le aduce viata de cuplu: pentru ca, pana la sotia mea, nu am reusit sa reproduc acest sentiment.

Eram melancolic dupa el, dar duminicile singure nu iti ofera cine stie ce satisfactii. Asa ca nu prea stateam singur in week-end, ci ieseam cu prietenii la un fotbal, cu prietenele (care erau pe atunci) tot la o plimbare sau dormeam cat incapea. Dar nu era tot aia... stii ce este trist intr-un cuplu? Ca lucrurile pe care le imparti cu cineva se taie brusc, odata cu relatia, atunci cand se termina. Te obisnuisei sa faci ceva impreuna cu cineva, nu singur, sa formati o echipa. Iar cand se rupe relatia... ok, nu mai merge cu persoana. Este destul de dureros. Dar cel mai bulversant mi se pare ca trebuie sa opresti ce incepuserati sa construiti. Si ca nu mai poti imparti ceea ce imparteai, din tine, din fiinta ta, cumva. Intelegi?

Asa se intampla si cu sentimentul asta de duminica. Eu ma plimbam cu prietena mea si parca ajungeam alaturi de ea sa retraiesc duminicile copilariei, dar cand se termina relatia... parca se intrerupe brusc un film, filmul meu. Asta mi s-a intamplat de doua ori: in facultate. De la a treia prietena, nu am mai riscat. Nu am reusit sa retraiesc sentimentul. Cred ca inconstient il protejam de o noua intrerupere. Acum, cu sotia mea, am reinceput. Si acum am siguranta ca il traiesc la adapost, ca este impartasit, ca aici merita sa il traiesc. Si ma bucur sa il pot trai alaturi de sotia mea, in fiecare duminica. Ii repet mereu asta. Pentru mine, duminicile sunt una din cele mai mari bucurii din viata de cuplu. (Alex, 33 de ani, casatorit)

3. Cele mai mari bucurii din viata de cuplu: comuniunea

Cand ajung acasa seara, nu este nevoie sa spun un cuvant, daca nu vreau. Sunt destul de individualist. Daca nu mai am rabdare sa stau undeva, ma ridic si plec. Daca cineva imi vorbeste prea mult, imi cer scuze si ma retrag. Daca nu vreau sa raspund cuiva, nu raspund. Prietenii s-au obisnuit. Sunt destul de "pe cont propriu", chiar daca imi place compania oamenilor. Este greu sa fiu inteles. Am nevoie de cineva care sa poata ramane langa mine, chiar daca sunt asa. Am nevoie, sa stii, sa comunic, sa impartasesc sentimente, ganduri...

Si adeseori, tacerea. Nu se mai poate in ziua de azi sa taci alaturi de cineva?! Cel mai tare ma preseaza si ma indeparteaza de o femeie cand vorbeste intruna. Trebuie ea sa vorbeasca, taca taca, taca taca. Nu ma refer cand are nevoie sa fie ascultata, ca pot sa ascult! Ci cand nu suporta linistea! Nu pot sa stau langa ea si sa tacem impreuna. Sau sa stau langa ea si sa ma gandesc la ale mele. Trebuie sa se simta ea nebagata in seama! Nu suport situatiile astea, imi pare rau, dar ies din ele, chiar daca ma insingurez.

Cea mai mare bucurie in relatia de cuplu este sa pot tace alaturi de iubita mea. Cea mai mare bucurie in cuplu este, pentru mine, comuniunea. (Matei, 28 de ani)

4. Cele mai mari bucurii din viata de cuplu: ma odihneste

Sa ma pot retrage acasa din tumultul zilei sau sa imi iau iubita si sa fugim in munti un week-end. Simt ca vin la o oaza de liniste. Cumva amandoi ne-am gasit astfel, hotarati sa ne protejam relatia de cuplu de toate mizeriile si oboselile zilnice. Nu vin in cuplu sa poluez cu gandurile mele negre: daca le am, ma duc mai intai la un fotbal, la o plimbare, la o biserica. Acasa vin ca sa gasesc liniste si pentru asta incerc sa aduc si eu liniste.

Nu reusesc mereu. Vin putin apasat sau macar preocupat, ma trezesc ca vorbesc despre mine, despre serviciu. Cine a spus ca barbatii vorbesc mai putin decat femeile?! Numai daca nu au cum, poate! Iar iubita mea are darul asta al ascultarii. Ma odihneste. Spun ce spun si parca mi le ia de pe suflet. Ca nu analizeaza, nu ma cearta, nu imi da sfaturi decat daca simte ca le caut. In schimb, ma simt odihnit. Cred ca este cea mai mare bucurie din viata mea de cuplu. (Dinu, 30 de ani)

5. Cele mai mari bucurii din viata de cuplu: admiratia

Prezint stirile. Apar in presa. Tin discursuri. Am prestanta. Trebuie. Si imi face placere sa am. Ma admira, ma lauda, ma vorbesc suficient de multi oameni. Dar nu am bucurie mai mare ca atunci cand ma admira sotia mea. Stiti de ce? Pentru ca admiratia ei mi-a daruit-o neconditionat, inca de cand nu aveam toate lucrurile astea. Si nici macar prestanta. Admiratia ei a ramas in 10 ani, de cand ne cunoastem, constanta si sincera. Nici nu stiu cum ma poate iubi asa, dar ma bucur de iubirea ei.

Ea vede mereu in mine ceva in plus, dincolo de toate cele pe care le apreciaza oamenii. Ea admira uneori in mine trasaturi care nici n-au apucat sa se dezvolte, cum ca as fi generos (si eu sunt totusi un econom... ca sa nu zic zgarcit), sau manifestari incipiente, timide, ale binelui. Ma lauda, de exemplu, cand dovedesc putina disciplina in zilele libere, neconstrans de nimeni. Asta este adevarata admiratie: sunt un privilegiat sa am parte de asa ceva, este una din cele mai mari bucurii in cuplu, pe care doar sotia mea mi le face. (Eugen, 43 de ani)

6. Cele mai mari bucurii din viata de cuplu: gatitul

Cea mai mare bucurie, pe care doar sotia mea mi-o aduce: mancarea ca la mama acasa! Nici mama nu mai face acum tot ce obisnuia ea, de cand gateste Loredana (sotia mea). Sunt norocosul care si-a gasit nevasta care chiar face mancaruri ca la mama acasa. De la simplii cartofi prajiti, pe care stie sa ii lase suficient incat sa se rumeneasca fix cat trebuie, pana la sarmale si fripturi. Nu gateste ea foarte mult, dar cand le face, le face bine. Are si o parte din obisnuintele mamei, poate pentru ca si ea, ca si mine, a crescut intr-o familie traditionala, din sudul Moldovei, unde masa era masa si nu se facea rabat. Conteaza ce mananci si conteaza sa mananci gatit in casa.

Spun ca am noroc, nu degeaba: si eu si Loredana suntem ocupati toata ziua cu serviciul, asa ca abia in week-end gatim serios. Eu stiu sa-mi gatesc de la 14 ani, de cand am plecat de acasa la seminar. Asa ca eu oricum imi faceam de mancare, dinainte sa o cunosc. Dar ne-ar fi fost mai greu in cuplu daca nu ar fi impartasit si ea pasiunea pentru gatit si aceleasi gusturi la mancare. Si sunt norocos ca ma pot baza pe ea: stiu ca daca nu apuc eu sa gatesc, ea pregateste ceva chiar pe gustul meu (cel pretentios)! (Mihai, 37 de ani, casatorit)

7. Cele mai mari bucurii din viata de cuplu: destainuirea

Inainte sa fie sotia mea, Elena a fost prietena mea. Dar prietena cu adevarat. M-am trezit, din dorinta de a o ajuta pe ea sa depaseasca o stare sufleteasca mai putin buna, ca ii destainui neputintele si tristetile mele. I-am zis ce mi-ar fi greu sa ii spun unei femei, mai ales pe care o plac, pentru ca nu este magulitor, si mai ales pentru ca o femeie in mod normal s-ar indeparta atunci cand ar afla anumite aspecte. Dar ea nu s-a aratat surprinsa, tulburata, nu m-a judecat. Din contra, m-a incurajat si m-a inteles.

M-am destainuit ei. A fost destul de ciudat pentru mine: eliberator, dar apoi m-am retras putin, nu mai eram sigur ca am procedat bine. Unde mai era stima de sine, unde mai era imaginea mea? Parea sa nu tina cont de imagine: nici nu ma baga in seama cand ramaneam la un nivel superficial, in grupul de prieteni. Cand ma aratam sarcastic si plictisit sau echilibrat. In profunzime, nu eram echilibrat. Ca sa pot sa ma apropii de ea, a fost nevoie sa cobor iar in mine. Altfel nu ne mai puteam intalni. Intr-un final, am fost de acord. Imi era inconfortabil, dar imi era dor de mine... si ea ma ajuta sa ma regasesc. Era mai dispusa sa ma asculte decat eram eu sa ma ascult. Acum este sotia mea si acum destainuirea este un fel de a fi, de a trai. Si o mare bucurie, pe care doar in cuplu am cunoscut-o. (Mircea, 35 de ani)

8. Cele mai mari bucurii din viata de cuplu: lasarea serii

Seara cand ajungi acasa, incepe greul. Adica simti lipsa de tandreturi, de imbratisari. Fizicul isi cere partea. Dar trupul reflecta sufletul si nevoile lui. Este greu sa fii un barbat tanar, sanatos si sa nu ai pe cineva care sa te astepte seara, sa te odihneasca. Stai la birou pana tarziu, lucrezi si iti iei gandul, simti oboseala si satisfactia ca ti-ai facut treaba bine la sfarsitul zilei. Dar unde sa fugi de tine cand intri in apartament? La petreceri, la intalniri cu prietenii, la agatat, la o bere, la un vin, la un fotbal, la un film, dar toate astea iti consuma dintr-o energie de care ai nevoie pentru altceva. Nu iti dau odihna.

Odihna o gasesti, la lasarea serii, cand poti sa imparti sfarsitul zilei cu un alt suflet. Cred ca asta e cea mai mare bucurie din viata de cuplu, cel putin deocamdata. (Andrei, 32 de ani)

Seara, obisnuiam sa ma simt foarte singura. Si zambeam cand imi dadeam seama. Zambeam, pentru ca e totusi bine sa vezi ceva asa de clar si simplu in tine. Sa fii transparenta. Simplitatea este induiosatoare, chiar si cand inconjoara o rana, chiar si cand rana este a ta.

Uite asa, odata cu lasarea serii, mi-am dat eu seama pentru ce simt nevoia unui iubit. Ma simteam singura fata de un alt om, nu fata de mine. Aveam Bucurie interioara, pe care nu aveam cui o impartasi. In care nu aveam pe cine primi. Mi-a fost mai usor o vreme, cand locuiam in camin, cu 3 colege de camera. Apoi cand m-am mutat in chirie, mergeam serile in camera colegei mele, ca sa am un om in preajma, chiar daca aveam de lucru in acest timp. Este greu sa intampini lasarea serii de una singura. Dar cea mai mare implinire o ai cand ai un suflet care asteapta seara ca sa o intampinati impreuna. In liniste sau vorbind, facand ceva impreuna sau doar lucrand unul langa altul... Prezenta iubitului conteaza si umple seara, ii da rost. Lasarea serii devine, din tristete, prilej pentru reamintirea uneia din cele mai mari bucurii ale vietii de cuplu. (Iulia, 26 de ani)

9. Cele mai mari bucurii din viata de cuplu: increderea

Uneori n-am rabdare sa explic sau nu am starea, inca, sa ma explic. De ce reactionez asa, de ce aleg asa, cum ma simt... toate intrebarile astea pe care le pun femeile. Si sotia mea, desigur. Cea mai mare bucurie a mea in viata de cuplu? Cand nu este nevoie sa dau toate aceste explicatii.

Cand o vad ca poate sa mearga la culcare linistita, fara sa fie incruntata, imbufnata, sa stea cu spatele la mine. Doar pentru ca momentan nu pot sa intru in detalii si profunzimi. Nu am o seara potrivita pentru asta. Sa vad ca are incredere in mine... si in relatia noastra. Nimic nu ma ajuta mai mult sa ma deschid, sa ma inseninez, sa imi revin din apasari. Cea mai mare bucurie a mea in viata de cuplu este increderea sotiei mele. (Florin, 36 de ani)

10. Cele mai mari bucurii din viata de cuplu: intelegerea

Cea mai mare bucurie din viata de cuplu este intelegerea pe care o primesc de la prietena mea. Imi dau seama cat de norocos sunt cu ea, de fiecare data cand ma suna maica-mea. Maica-mea locuieste singura, intr-un oras destul de mare, intr-o casa cu patru camere, dintre care una s-a daramat. O ajut eu cat pot de mult, special pentru asta m-am si angajat: ca sa am bani sa chem om sa ii repare acoperisul, cosul de la soba, canalul din curte, dusumeaua. Taica-meu a murit acum ceva ani, iar inainte de asta era suficient de bolnav incat sa nu mai poata avea grija de casa. Cand ma suna, o face pentru ca este singura. Sigur ca ii este dor de mine, ca sunt fiul ei, dar daca ar avea un suflet cu care sa stea de vorba, nu ar suna la fel de des si nu ar fi atat de depresiva.

Pentru mine este o durere sa o stiu pe maica-mea asa, dar momentan nu pot sa o iau sa stea cu mine. Nu intru in detalii. Sper ca in urmatorii doi ani sa se schimbe lucrurile si ea sa ramana in viata pana atunci. Intre timp, caci aici vroiam sa ajung, cea mai mare intelegere o primesc de la prietena mea. Facem planurile de nunta. In planurile de viitor este inclusa si maica-mea si imi pare bine ca Luiza (prietena mea) nu simte presiune sau antipatie fata de ea. Si ca ma intelege, este foarte empatica si flexibila: ea insasi are o mama bolnava, dar care macar nu este singura.

Mi-am dat seama cat de mult conteaza, pe masura ce inaintam in varsta, sa avem grija de cei ai nostri, care ne mai raman in viata. Ar fi fost un chin ca partenera mea de viata sa nu inteleaga asta. Dimpotriva, ea ma incurajeaza si simt din partea ei ca ma ajuta sa ocrotesc ce am drag pe lumea asta. Asta ma face sa vreau sa o ocrotesc si pe ea, inca mai mult decat o fac deja. Este altceva decat cand ii spun unui prieten, chiar daca si acesta ma ajuta: ma incurajeaza, ma bate pe umar, vine cu mine sa ii schimbam boilerul maica-mii. Dar sa imparti grija ta in cuplu, este cea mai mare bucurie: sa vad ca cineva ma insoteste trup si suflet, o femeie imparte povara sufletului meu si grija pe care o simt pentru cei dragi mie. (Laurentiu, 27 de ani)